Zimbabwe este in curs de a intra in faliment, acuza ambasadorul SUA la Harare
HotNews.ro
Zimbabwe este in curs de a ajunge rapid la rangul de „tara aflata in faliment”, in conditiile in care presedintele Robert Mugabe tine intreaga tara ostatica, a acuzat joi ambasadorul american la Harare, James McGee, citat de AFP.
„Situatia este intr-adevar grava. Un singur om, inconjurat de gasca sa, tine tara ostatica si Zimbabwe este in curs de a ajunge rapid la rangul de stat aflat in faliment”, a afirmat McGee.
In cursul zilei de miercuri, departamentul american de stat s-a declarat „foarte dezamagit” de rezultatele summitului extraordinar din Africa de Sud, consacrat crizei din Zimbabwe, care nu a reusit sa deblocheze negocierile dintre Mugabe si opozitie pentru formarea unui guvern de uniune.