Ziua: Atacantul roman a driblat legea
Conform legii, Mutu nu poate fi tras la raspundere penala doar in baza propriei declaratii potrivit careia ar fi consumat cocaina, atata vreme cat nu a fost prins detinand sau consumand stupefiante, sustin experti in acest domeniu.
Doi specialisti romani – unul din cadrul Directiei Generale de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog si celalalt de la Agentia Nationala Antidrog – au precizat ieri pentru Mediafax ca legislatia romana si cea britanica pedepsesc detinerea de droguri in vederea consumului si traficul de droguri, nu consumul in sine, daca cel acuzat nu este prins cu stupefiantele asupra sa.
Potrivit Legii 143/2000, o persoana poate raspunde penal pentru consum de stupefiante doar daca este prinsa cumparand, detinand sau consumand droguri. Sursele citate au precizat ca prevederi similare exista in legislatia britanica si ca, de altfel, reglementarile mentionate sunt valabile in aproape toate statele europene.
Astfel, chiar daca Mutu recunoaste ca a consumat cocaina, el nu poate fi tras la raspundere penala pentru ca simpla lui declaratie nu este suficienta, nefiind indeplinite elementele constitutive ale unei infractiuni.
Mai mult, in eventualitatea unui proces penal, fotbalistul s-ar putea apara sustinand ca nu stie ce substanta a consumat, unde a consumat sau cine i-a dat drogul, afirma aceleasi surse, aratand ca, in astfel de situatii, poate fi invocata notiunea definita in lege drept „buna credinta”.