Zona de interes / The Zone of interest. Înțelegem noi ce-nseamnă să fii ucis în război?

Nu poți reprezenta într-un film Auschwitzul. Dar îi poți simți oroarea. E nevoie doar să vezi pe ecran un coș de unde iese fum. Fără să vezi evreii suferind. Fără să înțelegi că dincolo de zid ei mor. CRONICA FILMULUI Zona de Interes de Jonathan Glazer.

Un cuplu nazist în plină ascensiune mic-burgheză

– comandantul de la Auschwitz, Rudolf Höss (Christian Friedel), și soția sa, Hedwig (Sandra Hüller) – și cei cinci copii ai lor trăiesc dincolo de zidul cu sârmă ghimpată al lagărului. Familia Höss este făurită după Legea Artaman. O mișcare germană anti-urbană, în care nemții erau învățați să viseze o utopie agrară și să respecte natura. Într-o scenă: Rudolf trimite o notă în care se plânge administrației lagărului că îi moare liliacul din grădină. Pentru că e acoperit de movile de cenușă. În cadru: copiii naziștilor se bucură de picnic, soarele le dezvăluie trăsăturile ariene.

Încadramentul în “Zona de interes” e subtil & neutru.

Îi vedem mereu de departe, cu micile lor plăceri cotidiene. Regizorul Jonathan Glazer ia distanță prin cum folosește încadratura față de această fericire gospodărească, campestră a naziștilor. Dincolo de zid se aud țipete. Se aud foșnete. Se aude din nou un urlet.

Dincolo de zid e moartea.

Și nu poți privi în față moartea. Dar naziștii au o grădină bogată, îngrijită cu dragoste de Hedwig. Nu vedem niciodată dincolo de zidurile care separă trandafirii și daliile ei de mașinația genocidului. Seara se închid ferestrele atunci când iese fum gros & morbid din coșurile cuptoarelor de la Auschwitz.

Rudolf (interpretat cu o precizie nemțească de Christian Friedel) e un birocrat placid, cu o voce subțirică și cu o frizură de dictator, a cărui eficiență e ca a unei arme automate. Hedwig (jucată de o Sandra Hüller cu o naturalețe bolnavă) îi spune cameristei sale: „Aș putea să-mi pun soțul să-ți împrăștie cenușa peste câmpurile din Babice.” Pe ce ton spune asta? Ca și cum ar face small talk. Hedwig & damele naziste se probează cu haine. O bătrânică spune că a găsit un diamant într-un tub de pastă de dinți și că “ei” sunt tare afurisiți. Ei, evreii.

Hedwig se probează cu o blană care-i vine șontâc. Hedwig e și ea puțin șontâc, căci șchioapătă.

Dar îi vine cool blana. Se mai aude un țipăt de dincolo de zid. Hedwig își dă cu un ruj vechi pe care-l găsește în buzunarul hainei de blană. Toate obiectele acestea sunt confiscate. Aparțin unor sacrificați. Unor morți. Dar Hedwig e mândră. Se laudă și zâmbește suav ca o gospodină după ce a dat lovitura cu o ciorbă de potroace. În fine, ea nu gătește, ci polonezele care sunt angajate. O musafiră o întreabă dacă are evrei printre servitori. Dar Hedwig îi răspunde că toți sunt curați, n-au urmă de ADN evreiesc.

Copiii ei găsesc dinți de aur pe care-i studiază.

Dinți de aur de la evreii morți. Mașinația de război funcționează. E totul o procedură, iar Höss o controlează. Niște nazisți cu ochi bulbucați și burți de broască vorbesc despre porcedurile gazării ca și cum ar vorbi despre funcționarea unei mașini de tocat carne.

Am citit astă-vară cartea “Binevoitoarele ” de Jonathan Litell.

Despre un general SS de pe Frontul de Est. Recunosc aceeași tonalitate & devotement la Höss. Gândește totul procedural. Tehnic. Cum faci să omori cât mai mulți? Care-i cartea tehnică a cuptorului? După o serată nazistă, Höss îi mărturisește soției că nu a vorbit cu nimeni. Toată noaptea se gândise cum ar fi putut să-i gazeze pe toți. Ceea ce ar fi fost cumplit de greu: castelul în care se ținea party-ul nazist avea tavanul prea înalt. Atunci când Höss este transferat la Oranienburg, fericirea lui Hedwig se surpă. Nu vrea să-și părăsească micul paradis de dincolo de zidul unde oamenii mor. Nu. El va merge, ea va rămâne cu copiii. Cu magnoliile, cu micuța piscină, cu bona poloneză care are grijă de bebelușul ei (căci ea, în timpul nopții, doarme dusă; nu o trezesc nici țipetele, nici fumul “arderii de tot’ care poate pătrunde în casă, nici plânsul bebelușului). Dar nu-i nimic. Soțul pleacă. Înainte de a pleca își ia rămas bun de la cal. Nu-i spune soției “te iubesc”. Dar pe cal îl mângâie, îl adoră, îi spune “te iubesc”.

În film vezi “banalitatea răului” despre care scria Hannah Arendt.

Nu vezi niciun trup emaciat. Nicio oroare. Pic de violență. Dar teama se prelinge-n tine. Munca tatălui a mortificat jocul copiilor (băiatul mai mare își închide fratele mai mic într-un solar și apoi îl provoacă imitând sunetul șuierător al gazului). În final, în acest film nu se întâmplă nimic. E vorba doar despre zile din viața acestor naziști care nu reacționează cu niciun mușchi al feței atunci când aud urletele de dincolo de zid. Scenele din viața lor sunt color. Și aceste scene sunt tăiate de inserții în night vision. Fata bonei merge dincolo de gardul casei, pe timp de noapte. Ea depune fructe și îngroapă alimente în pământ în locul unde evreii supuși la muncă construiesc o nouă anexă a lagărului.

Evreii, ne închipuim, vor găsi aceste fructe atunci când vor munci și le vor mânca.

E un gest uman minuscul, dar singurul posibil. Revin: nu poți reprezenta Auschwitz pe peliculă. Poate că nu poți reprezenta războiul pe peliculă. Ar fi neetic. Ar fi o minciună. Cum să știm noi ce e de fapt pe fronturile războaielor care se poartă acum în lume? Dar poți reprezenta răul. În forma lui cea mai trivială. Pentru daliile lui Hedwig au murit oameni. Pentru o blană de nurcă. Pentru o seră. Pentru o carieră de birocrat. Pentru rujul găsit de Hedwig, care are aceeași culoare ca sângele. Pentru ce mor atâția oameni în atâtea războaie?

Las aici ultima poezie postată de poetul Maxim Krivțov, ucis pe front în Ucraina. 33 de ani. Mort împreună cu pisica lui, căreia îi dedică poemul.

Volumul lui, „Poezii din abator”, a fost inclus în lista celor mai bune cărți ucrainiene din 2023. „Capul meu se răsucește de la o aterizare la alta ca un tufiș rostogolitor sau ca o minge mâinile mele rupte vor crește toporași primăvara picioarele mele vor fi întinse de câini și pisici sângele meu va picta lumea într-un roșu nou sânge uman Pantone oasele mele vor intra în pământ să formeze o ramă arma mea uzată va rugini sărăcuța lucrurile mele de schimb și uniforma vor fi predate recruților de ar veni mai repede primăvara ca în sfârșit să înfloresc în toporași.” (traducere Alexandru Vakulovski)

​Zona de interes / The Zone of interest

Director

Jonathan Glazer

Writers

Martin AmisJonathan Glazer

Stars

Christian FriedelSandra HüllerJohann Karthaus