Sari direct la conținut

Zona Euro este in recesiune. Eurostat a confirmat un recul al PIB-ului in trimestrul III

HotNews.ro

Zona Euro a inregistrat o contractie a activitatii economice de 0,1% in trimestrul trei, dupa o scadere de 0,2% in trimestrul precedent, a confirmat joi oficiul european de statistica Eurostat, publicand o a doua estimare, citata de AFP.

Aceste date confirma intrarea in recesiune a celor 17 tari ale Uniunii Monetare pentru a doua oara in trei ani, in conditiile in care o perioada de recesiune este constatata atunci cand PIB-ul se contracta timp de doua trimestre consecutive.

Dupa declansarea crizei financiare in 2008, Zona Euro a intrat in recesiune, revenind la crestere in al treilea trimestru din 2009.

Cifrele pentru trimestrul trei din 2012 arata importante disparitati intre tarile membre. Germania (+0,2%), Franta (+0,2%) si Belgia (PIB stabil) rezista, in timp ce Portugalia (-0,8%), Spania (-0,3%), Italia (-0,2%) raman ancorate in recesiune. Activitatea economica s-a redus puternic in Olanda (-1,1%).

Intre componentele PIB-ului, consumul gospodariilor a ramas stabil (dupa -0,4% in trimestrul precedent). Formarea bruta a capitalului fix a scazut cu 0,7% (dupa un recul de 1,8% in trimestrul doi). Exporturile au crescut cu 0,9% (dupa +1,6%), in timp ce importurile au crescut si ele cu 0,2% in Zona Euro (dupa +0,6%).

In raport cu aceeasi perioada din 2011, PIB-ul Zonei Euro s-a contractat cu 0,6% in Zona Euro.

La scara intregii Uniuni Europene, PIB-ul a progresat cu 0,1% in trimestrul trei, dupa o scadere de 0,2% in trimestrul precedent.

Asta inseamna ca cele 27 de tari membre luate in ansamblu nu au intrat in recesiune. Dar Europa ramane in urma Statelor Unite, care au inregistrat un PIB in crestere cu 0,7% in trimestrul trei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro