10 metode pentru a pune limite sănătoase copilului fără a deveni prea strict ca părinte

Mulți părinți se tem că disciplinarea copiilor îi poate transforma în adulți timizi, anxioși sau chiar agresivi. Pe de altă parte, lipsa unei discipline clare poate genera probleme serioase de comportament și adaptare socială. Pedepsele severe și lipsa regulilor pot provoca daune emoționale de durată copilului. Explicăm cum poți impune limite sănătoase fără să devii prea strict.

Fiecare părinte își dorește să crească un copil responsabil și fericit, dar linia dintre disciplină sănătoasă și strictețe exagerată este deseori greu de identificat. Potrivit psihologului Diana Chiciorea, cheia stă într-un echilibru ajustabil, care ține cont de personalitatea și nevoile copilului, dar și de valorile familiei. Acest echilibru nu este însă un punct fix pe o axă, spre care trebuie să tindă toți părinții, precum un ideal. Echilibrul este mai degrabă un interval ajustabil pentru fiecare familie și care se ponderează prin norme culturale, valori la nivel de familie, personalitatea părinților și a copilului, nevoile copilului, vârsta lui și alte aspecte relevante pentru fiecare dintre noi.

„Să fii așa cum ar fi trebuit să fiu eu” – o abordare greșită

Dezechilibrele, potrivit psihologului, vin din cauză că părinții înșiși, neavând parte de un cadrul de siguranță în copilărie, au dezvoltat anumite mecanisme dezadaptative pe care le aplică și în parenting. „Printre cele mai frecvente sunt perfecționismul, autoritatea extremă, lipsa de structură, critica, supraprotecția. Fiecare dintre acestea împing una dintre limitele acelui interval de siguranță către extremă. Dacă adultul, în copilăria sa, a fost extrem de criticat, probabil el va cere perfecțiune, atât de la el cât și de la cei din jurul sau: partenerul de viață, colegii de serviciu, sau copiii săi. Așadar, este important să facem diferența între identitatea noastră de părinți, unde poate este mai dificil să renunțăm la acest perfecționism, și identitatea în formare a copilului nostru”, spune psihologul.

Când spunem strictețe excesivă, ne gândim la acei copii care nu au voie să guste nimic dulce, care au foarte puțin timp liber, care nu au voie să aleagă cu ce să se îmbrace, care nu „comentează” în fața nimănui. „Acei copii care, practic, nu au dreptul să își etaleze individualitatea, pentru că ei se doresc a fi imaginea perfecta a părinților: să fii așa cum mi-aș fi dorit eu să fiu sau să fii așa cum ar fi trebuit eu să fiu”, spune psihologul Diana Chiciorea.

5 greșeli frecvente ale părinților

Cu „ajutorul” părinților care trăiesc sub zodia rușinii: este rușine să nu fii primul din clasă, este rușine să nu fii medic, este rușine să fii sărac, este rușine să nu fii cel mai bun. Câteva semne timpurii că sunteți părinți care tind să încalce această limita a disciplinei și, din cauza perfecționismului, veți fi extrem de sever:

• Vă comparați constant copilul cu cel al cunoscuților: vreți ca el să fie perfect, pentru că îl considerați „oglinda” voastră sau „cartea voastră de vizită”. Credeți că vă reprezintă, că este o parte din voi. „Greșit: copilul este un individ care deține identitate de sine și care are o personalitate distinctă de a voastră. Copilul nu este al vostru, în sensul de extensie a individualității voastre, chiar dacă voi îl modelați. El se va putea dezvolta complet diferit de voi și are acest drept!”
• Vreți să performeze pe toate planurile: „Copilul, ca orice persoană, are puncte forte și puncte slabe – în anumite arii este mai bun, în altele mai puțin bun. Dacă nu îl lăsați să exceleze la ce este el bun, chiar dacă va avea 10 la toate materiile, este posibil să învețe prin memorare și nu prin logică, și nu va mai avea destula energie de investit în domeniul în care excelează. Iar, în final, să rezulte un profesionist mediocru.
• Vreți să facă achizițiile cu mult înaintea celorlalți copii. Acest lucru este foarte periculos, mai ales în cazul motricității grosiere, precum statul în fund sau mersul, unde mulți părinți își forțează copiii să și le însușească cu mult înainte de vârsta corespunzătoare stadiului de dezvoltare în care se află copilul, periclitând astfel chiar sănătatea copiilor.
• Fiecare zi introduceți în programul copilului alta cu o activitate extrașcolară. Luni merge la engleză, marți la karate, miercuri la dans, joi la vioara, vineri la pictura iar în weekend aleargă de la un campionat la un altul. „Sigur, părinții se gândesc că îi ajută pe copii să se dezvolte în mai multe direcții, că vor lua contact cu mai multe domenii și așa va afla la ce este bun sau ce îi placă să facă. Dar acest lucru se face modular: luna asta îl duceți o zi sau două pe săptămână la dans, luna cealaltă la vioară și vedeți apoi cu ce rezonează copiii. Un copil care «muncește» 8-10 ore pe zi, va colapsa, mai devreme sau mai târziu.”
• Vă hiperprotejați copilul pentru a-l feri. Îl monitorizați contant și când pleacă spre școală (eventual, îl însoțiți) ca să nu pățească nimic, să nu fie influențat negativ de alții. Unii părinți anxioși le interzi copiilor contactele sociale, de teamă să nu apuce pe căi greșite – să se apuce de fumat, de consum de droguri, fetele să nu rămână gravide etc. „Desigur ca intențiile acestor părinți sunt lăudabile, dar modul în care aleg să prevină aceste rele este unul ineficient: decât să închideți copilul într-o bulă ca să nu ia contact cu nimeni și nimic, mai eficient ar fi să construiți cu el o relație bazata pe încredere și respect, ca el să vă asculte din iubire, nu din frica”, punctează psihologul.

Între dragoste, permisivitate și severitate extreme

Ne iubim copiii, le arătăm dragostea noastră zilnic. Și e normal așa. Dar echilibrul dintre iubire necondiționată și limite pare să fie precar. Din iubire putem face cele mari greșeli asupra copiilor noștri. Din prea multă permisivitate. Din prea multă severitate. Dar și din prea multă iubire. 

„Efectele psihologice asupra copilului, ca urmare a oscilării comportamentului părinților între extreme, sunt cele pe care ni le imaginăm cu ușurință: dacă părintele își manifestă dragostea și permisivitatea extremă, apoi severitatea extremă, atunci copilul va învăța că iubirea doare. El va iubi ceea ce știe că îi face rău (consumul de droguri sau automutilarea), va accepta relații abuzive – partenerul meu de viață, care mă iubește, poate să mă și rănească (mă bate, mă jignește). În cazuri extreme, copiii care au trecut prin acest stil de parenting, sunt cei mai predispuși la a dezvolta tulburarea de personalitate borderline, caracterizată prin instabilitate emoțională, trecerea rapida de la valorizarea la devalorizarea aceleiași persoane, evitarea unui abandon real sau imaginar și comportament suicidar”, spune psihologul. 

10 metode validate de specialist pentru o disciplină echilibrată

1. Oferiți alegeri controlate. Permiteți copilului să ia decizii limitate, cum ar fi alegerea între două activități de recreere sau două feluri de mâncare. „Copiii trebuie să învețe să ia decizii încă din copilărie pentru a deveni adulți curajoși și independenți”, recomandă Diana Chiciorea. „Astfel evităm să creștem adulți pasivi, incapabili să ia decizii proprii.”

2. Stabiliți reguli clare, dar flexibile. „Echilibrul în disciplină nu este un punct fix, ci un interval ajustabil pentru fiecare familie”, spune psihologul. Permiteți copilului să-și exprime individualitatea, cum ar fi alegerea hainelor sau exprimarea preferințelor alimentare, însă stabiliți limite clare când nu poate face acest lucru – spre exemplu, când sunteți invitați la masă la prieteni. 

3. Întăriți comportamentul pozitiv. „Recompensele și laudele sunt mai eficiente decât pedepsele dure”, afirmă psihologul. Când copilul reușește ceva bun, cum ar fi terminarea temelor sau curățenia, lăudați-l clar și explicit („Bravo că ai terminat tema la timp!”) pentru a consolida comportamentul pozitiv.

4. Utilizați consecințele naturale. În loc să pedepsiți, lasați copilul să suporte consecințele acțiunilor sale într-un mod firesc. Dacă nu își face temele, nu se va bucura de timpul pentru joacă. „Astfel, copilul învață responsabilitatea într-un mod organic și sănătos”, subliniază psihologul.

5. Modelați comportamentul prin exemplu personal. „Copiii învață cel mai bine imitând comportamentul părinților”, explică Diana Chiciorea. Dacă vreți un copil calm și respectuos, gestionați conflictele din familie cu înțelegere, oferind un exemplu pozitiv clar și constant.

6. Încurajați rezolvarea independentă a problemelor. Ghidați copilul spre gândirea critică punându-i întrebări precum „Ce crezi că se întâmplă dacă faci acest lucru?” în loc să-i oferiți mereu soluțiile gata pregătite. „Astfel, dezvoltăm abilitățile de autonomie și încredere în sine ale copilului”, explică psihologul.

7. Ascultați activ și validați emoțiile copilului. „Reglarea emoțională este crucială în gestionarea crizelor”, spune Diana Chiciorea. Ascultați copilul atunci când e supărat sau furios, validați-i sentimentele („Înțeleg că ești supărat pentru că ți-a fost luată jucăria”), și abia apoi explicați-i calm consecințele sau regulile.

8. Mențineți rutine consecvente. Rutinele clare, cum ar fi ora fixă de culcare sau orele regulate pentru masă, oferă copilului stabilitate emoțională. „Copiii au nevoie să se simtă în siguranță, știind că există reguli clare și constante care îi protejează”, spune psihologul.

9. Redirecționați comportamentul negativ în mod pozitiv. Când copilul are un comportament nepotrivit, lovește, urlă, oferiți-i o alternativă pozitivă clară („Hai să vorbim calm despre ce te supără”). Astfel se evită pedepsele severe care pot afecta încrederea și dezvoltarea emoțională.

10. Evitați alternanța dintre permisivitate extremă și strictețe exagerată. „Oscilarea între extreme în disciplină poate învăța copilul că iubirea doare”, avertizează Diana Chiciorea. Copilul riscă să accepte relații abuzive sau să dezvolte comportamente autodistructive. Este esențial să menții un stil parental coerent, iubitor și clar definit pentru a asigura dezvoltarea emoțională armonioasă a copilului.