Sari direct la conținut

11 martie 2006 – doi ani de la atentatele de la Madrid

Antena 3

Europa comemoreaza doi ani de la sangeroasele atentate de la Madrid. Pe 11 martie 2004, Al Qaida a lovit pentru prima data in inima Europei. Bombele teroristilor au ucis 191 de oameni, printre care si 16 romani. Dupa Spania, Romania a fost tara cu cele mai multe victime. La doi ani de la atentate, ancheta continua.

Au fost arestati zeci de suspecti, de diferite nationalitati, dovada ca celula spaniola a Al Qaida era adanc ramificata.

11 martie 2004. Patru trenuri au pornit la primele ore ale diminetii din Alcala de Henares spre Madrid. In vagoane se aflau mii de calatori de diferite varste si nationalitati: spanioli, romani, sloveni, marocani, care se duceau la lucru. Nimeni nu a observat ca un grup de indivizi a plasat in trenuri 13 bombe, ascunse in genti.

Explozibilul urma sa fie detonat prin intermediul unor telefoane mobile, a caror alarma era programata sa sune la 6:39. Unul din trenuri a ajuns in Atocha, cea mai mare si mai aglomerata gara din Madrid.

Exploziile au provocat un haos total. Aproape simultan, un al doilea tren a sarit in aer, la 500 de metri de Atocha. Celelalte doua trenuri au explodat in garile Santa Eugenia si El Pozo din Madrid. Bilantul a fost cutremurator: 191 de morti si 1900 de raniti. Printre cei ucisi au fost si 16 romani.

Imediat dupa atentate s-a crezut ca este mana ETA, grupare basca separatista care a terorizat Spania timp de 40 de ani. Banuielile s-au dovedit insa false.

La cateva ore de la explozii, atacurile au fost revendicate de Al Qaida, care a pedepsit Spania pentru sprijinul acordat Statelor Unite in Irak. Lovitura crunta a retelei lui Bin Laden si-a atins obiectivele. La trei zile de la atentate, guvernul de dreapta condus de Jose Maria Aznar, un aliat al Washingtonului, a fost invins in alegeri.

Castigatorii, socialistii lui Jose Luis Zapatero, au retras trupele spaniole din Irak, creand o prima bresa in randul coalitiei internationale.

La o luna de la atacuri, inconjurat de politisti, presupusul creier al atacurilor, Serhane ben Abdelmajid Fakhet, alias Tunisianul, s-a aruncat in aer intr-un apartament din Madrid. Alti sase complici, intre care si cativa suspecti-cheie, au murit in explozie. Adevaratii autori ai atentatelor nu au fost insa prinsi.

Ceremonii

Ceremoniile organizate in memoria victimelor de la Madrid au inceput inca de ieri in capitala Spaniei. Primul ministru a depus o coroana de flori in parcul in care au fost plantati 191 de copaci, cate unul in memoria fiecarui mort. Ceremonia a fost precedata de cinci minute de reculegere.

Tot in capitala spaniola, Fundatia Victimele terorismului a organizat un concert in memoria celor ucisi pe 11 martie, dar si in atentatele de la Londra, din iulie anul trecut. Ziua de 11 martie a fost declarata, in Europa, Ziua victimelor terorismului.

Supravietuitori

Tragedia de la Madrid a lasat in urma zeci de povesti, care mai de care mai tulburatoare. Foarte multi romani au vazut moartea cu ochii pe 11 martie 2004. 80 dintre ei s-au ales cu rani grave in urma exploziilor; si in trenurile groazei s-au aflat zeci de romani.

Cei mai multi dintre raniti nu s-au intors in tara, preferand sa-si continue viata inceputa in Spania.

Multi dintre supravietuitori au stat in spital saptamanii bune, au suferit multiple interventii chirurgicale, au ramas cu sechele, dar sunt bucurosi ca au scapat cu viata. Este si cazul Mihalelei Popa, o romanca stabilita la Madrid, care ne-a povestit, atat cat isi aminteste, din ziua de 11 martie 2004.

Dupa cateva ore de cautari disperate prin garile in care explodasera bombe, sotul Mihaelei, a gasit-o la spital. Era de nerecunoscut.

Incet, lucrurile au inceput sa intre in normal. Familia Popa mai are acum un copil si este hotarata sa-si continue viata la Madrid. Un alt roman, Irinel Solcanu, a supravietuit exploziilor. Venise in Spania de numai doua luni si abia isi gasise ceva de lucru.

Dupa atentat a stat mai bine de o luna si jumatate in spital. Acolo a fost vizitat de idolul sau, Ronaldo, care l-a incurajat. Despre romanii care au avut de suferit in atentate, vorbesc si localnicii: L-am intalnit pe Valentin, care este un om foarte de treaba, foarte curajos.

El a incercat sa ajute alti oameni atunci, si a fost ranit.

Arhiva HotNews.ro:

Romani morti in Spania

Gabriela Dima, din Valcea, a plecat la 1.500 de kilometri de tara pentru a asigura un viitor lipsit de griji materiale pentru unicul sau fiu pe care il crestea singura

Mariana Negru a plecat din Cluj in Spania pentru a castiga mai bine si sa-si faca un rost, in ciuda rugamintilor insistente ale parintilor de a ramane acasa

Livia Bogdan, din Ramnicu Sarat, planificase sa se marite in aceasta toamna, cu banii pe care spera sa ii stranga in strainatate

Stefan Modol, din Teius, judetul Alba, a lasat familiei si cunostintelor amintirea unui tata devotat, plecat sa munceasca pentru a trai copiii mai bine

Olimpiu Csaba Zsigovszki, din Ludus, a plecat sa agoniseasca bani pentru a-si cumpara un apartament la bloc, in care sa se mute cu viitoarea sotie

Paula Sfeatcu, din Alexandria, i-a lasat mamei sale in grija cand a plecat o planta de apartament. In ziua cand a murit, planta s-a rupt fara s-o atinga cineva

Nicoleta Diac, din Neamt, a plecat in Spania in urma cu trei ani, dupa doi dintre cei opt frati mai mari, ca sa scape de saracie

Alois Martinas, tot din Neamt, era cel mai mare dintre cei opt copii ai familiei. Hotarase sa plece in Spania pentru a-si putea ajuta familia

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro