12 copii de la o grădiniță privată din Sectorul 2 au ajuns la spital cu semne de toxiinfecție alimentară

Mai mulți copii de la o grădiniță din Sectorul 2 al Capitalei au avut nevoie de îngrijiri medicale marți, după ce au acuzat stări de rău. Potrivit ISU București-Ilfov, 12 copii cu vârste între 3 și 6 ani și un adult au fost evaluați de echipajele medicale cu simptome de toxiinfecție alimentară și transportați la spital.
La fața locului au fost trimise două autospeciale de stingere cu modul de prim-ajutor, șapte ambulanțe SMURD, o motocicletă SMURD și, în sprijin, două echipaje ale Serviciului de Ambulanță București-Ilfov (SABIF).
Toate cele 13 persoane cu simptome au fost transportate la spitalele Victor Gomoiu, Marie Curie, Grigore Alexandrescu, Matei Balș și Spitalul Județean Ilfov.
În timpul intervenției, mai mulți părinți au venit la grădiniță și au preluat copiii care nu prezentau simptome, a mai precizat ISU București-Ilfov.
Primăria Sectorului 2 a transmis ulterior că grădinița în care au fost raportate cazurile de toxiinfecție alimentară nu face parte din rețeaua școlară de stat, fiind o unitate de învățământ privată care funcționează pe baza unei curricule britanice, conform Agerpres.

Revenim cu mai multe detalii pe măsură ce acestea apar