15 noi cazuri de rujeolă înregistrate în ultima săptămână
15 noi cazuri de îmbolnăviri de rujeolă s-au înregistrat în ultima săptămână, tendința de îmbolnăviri fiind în scădere. Numărul total al cazurilor înregistrate de la declararea epidemiei, în septembrie 2016, este de 15.367, anunță Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile. Epidemia de rujeolă din România, cea mai gravă din Europa în acest moment, s-a soldat cu 59 de decese, cele mai multe victime fiind copii nevaccinați.
Cele mai noi 15 cazuri de rujeolă s-au înregistrat în București (7 cazuri), județul Buzău (5 cazuri) și Călărași (3 cazuri).
România are un proiect de lege a vaccinării care stă blocat de aproape un an în Parlament, în plină epidemie de rujeolă soldată cu 59 de morți, cea mai gravă din Europa. Așteptat cu nerăbdare de medici, care se plâng că „mor copii de boli care pot fi prevenite prin vaccinare”, proiectul aduce câteva prevederi-cheie: obligativitatea vaccinării copiilor cu vaccinurile prevăzute în Calendarul Național de Vaccinare, posibilitatea ca părinții care refuză să se informeze să fie amendați, obligativitatea asigurării în avans a unui stoc de vaccinuri cel puțin egal cu necesarul anual și interzicerea accesului unui copil nevaccinat în comunitate (grădiniță sau școală) în caz de epidemie în comunitatea respectivă. (Citește pe larg aici)
Citește și: