Sari direct la conținut

1,5 tone de deșeuri colectate de pe malurile râului Olt și din apă de către ecologiști

HotNews.ro
1,5 tone de deșeuri colectate de pe malurile râului Olt și din apă de către ecologiști

O cantitate de 1,5 tone de deșeuri a fost colectată de pe malurile râului Olt și din apă de voluntari ecologiști în cadrul unei acțiuni de ecologizare, relatează Mediafax.

Reprezentanții Asociației Act for Tommorow arată că la ecologizare au participat 75 de voluntari din județele Vâlcea, Sibiu și Argeș, care au curățat deșeurile din zona Defileului Oltului.

”În total peste 200 de saci, însumând 1.500 kg de deșeuri, au fost strânși în 5 ore, atât de pe malurile râului Olt, cât și de pe apele acestuia. Voluntarii au intervenit cu peste 20 bărci pneumatice și caiace în o parte din zonele cele mai afectate de poluarea cu deșeuri de pe râul Olt, unde covoare de PET-uri și alte deșeuri plutesc pe luciul apei”, au explicat ecologiștii.

Potrivit acestora, situația întâlnită în zona Defileul Oltului este ”revoltătoare”,

Pe malurile din zona Defileul Oltului au fost identificate și curățate mormane cu deșeuri abandonate de turiști sau pescari, dar și aduse de apă.

Ecologiștii susțin că apele României și malurile acestora nu ar trebui să arate ca niște gropi de gunoi și cer măsuri urgente din partea autorităților publice locale și centrale, pentru a stopa dezastrul ecologic generat de deșeurile care sufocă apele României.

”Facem apel la autoritățile publice locale și centrale să trateze problema poluării cu deșeuri a apelor cu prioritate și să adopte măsuri în consecință. Pentru a rezolva această problemă unul dintre principalii pași care trebuie făcuți este ca autoritățile publice locale să implementeze de urgență cadrul legal privind asigurarea infrastructurii de colectare separată la nivelul localităților, atât în mediul urban, cât și rural, precum și realizarea de campanii de educare în rândul cetățenilor, pentru a preveni poluarea cu deșeuri”, au mai arătat reprezentanții Act for Tommorow.

De asemenea, la nivelul instituțiilor centrale se impune crearea unui grup de lucru care să reunească atât reprezentanți ai instituțiilor publice, ai mediului privat, cât și ai societății civile, pentru identificarea celor mai bune soluții în vederea rezolvării problemei.

”Deșeurile abandonate în ape pun în pericol viețile peștilor care înoată în râuri, dar și sănătatea noastră. Ele rezistă mult după moartea animalelor acvatice și chiar și a omului. O doză de aluminiu trăiește 200 de ani în natură, un PET neridicat de pe apă sau mal rezistă 450 de ani, o pungă de chips-uri abandonată în natură e mai longevivă decât unii oameni – 75 de ani, iar sticla rezistă 1 milion de ani, adică rămâne în natură pentru totdeauna”, au susținut ecologiștii.

Președintele Asociației Act for Tomorrow, Andrei Coșuleanu, a declarat că acțiunea de ecologizare realizată pe râul Olt a demonstrat că problema deșeurilor din ape nu mai poate fi trecută cu vederea.

”România are nevoie de programe de educare a cetățenilor, de infrastructură de colectare adecvată și de programe naționale prin care deșeurile existente în ape să fie colectate și revalorificate. Țara noastră riscă noi pandemii dacă nu protejăm apele de pe teritoriul nostru”, a spus Coșuleanu.

Apele României și malurile acestora nu ar trebui să arate ca niște gropi de gunoi. România are nevoie de măsuri urgente…

Posted by Act for Tomorrow on Monday, August 31, 2020

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro