Sari direct la conținut

22 septembrie 2019 – ”Ziua fără autoturisme” în București. Lista arterelor pe care nu se va circula

HotNews.ro
Biciclisti in trafic, Foto: Politia Romana
Biciclisti in trafic, Foto: Politia Romana

Ziua de 22 septembrie 2019 va fi desemnată ca fiind „Ziua fără autoturisme” în Municipiul Bucureşti, potrivit unui proiect de hotărâre adoptat marți de Consiliul General al Municipiului București. Astfel, între orele 9:00 și 17:00, se interzice circulația vehiculelor cu motor, inclusiv LPG, vehiculele electrice cu 2,3 sau 4 roți în arealul: Bulevardul Decebal – de la strada Dristorului până la Piaţa Alba Iulia, Bulevardul Unirii – de la Piaţa Alba Iulia până la Piaţa Constituției, fără afectarea traficului pe Bulevardul Libertăţii, iar la intersecția cu Strada Dristorului cu Bulevardul Decebal se va asigura traversarea acestuia.

Sunt exceptate următoarele categorii: ambulanţele, vehiculele echipajelor de intervenții SMURD, pompieri, poliție, jandarmerie, poliţie locală precum și ale altor instituţii şi servicii publice aflate în misiune. Mai sunt autorizate să circule, cu condiția de a respecta limita de 30 km/h : vehiculele de transport în comun, mijloacele de transport alternativ (troninete, biciclete, etc.), vehiculele serviciilor publice, vehiculele serviciilor publice, vehiculele serviciilor de utilitate publică, persoanele cu mobilitate redusă sau cu handicap care au un permis conform legii (titularul permisului trebuie să fie prezent în autoturism), persoanele care posedă un permis de cirulație pe durata zilei fără autoturisme din partea autorităților, vehiculele corpului diplomatic (cu condiția să transporte un diplomat sau ca şoferul să dispună de o foaie de parcurs sau de un ordin de misiune).

Bucureștiu va participa și la inițiativa europeană „Săptămâna Europeană a Mobilității” 2019, având ca temă „Mersul sigur pe jos şi cu bicicleta”.

“Săptămâna Europeană a Mobilităţii” are loc în fiecare an în perioada 16-22 septembrie. Această inițiativă europeană încurajează oraşele să introducă şi să promoveze măsuri de transport durabil şi să invite oamenii să încerce alternative la utilizarea autoturismului. Comisia Europeană a stabilit două obiective ambițioase pentru mobilitatea urbană:

• eliminarea treptată din oraşe a autoturismelor care folosesc carburanţi convenționali până în 2050;

• tranziția spre o logistică urbană cu emisii zero în marile centre urbane până în 2030.

”De la introducerea sa în 2002, impactul Săptămânii Europene a Mobilității a crescut constant, atât în Europa, cât şi în lume. În 2017, campania a bătut recordul de participare. 2.526 de oraşe din 50 de ţări au organizat activități în decursul săptămânii. Peste jumătate dintre oraşele participante au implementat măsuri permanente, însemnând un total de 7.993 de măsuri axate în principal pe gestionarea mobilității, accesibilitate şi facilități noi sau îmbunătățite pentru biciclişti.

Săptămâna a culminat cu „Ziua fără autoturisme”, în care oraşele participante au delimitat una sau mai multe zone rezervate exclusiv pietonilor, bicicliştilor şi transportului public întreaga zi. În 2017, 1.352 de oraşe au organizat „Ziua fără autoturisme”. În fiecare an, Săptămâna Europeană a Mobilităţii se axează pe o temă specifică legată de mobilitatea durabilă. În 2019, tema este „Mersul sigur pe jos şi cu bicicleta”. Ediția din acest an a Săptămânii Europene a Mobilității pune în prim plan mersul sigur pe jos şi cu bicicleta şi beneficiile pe care le aduce sănătății, mediului înconjurător şi finanţelor noastre!”, se arată în proiectul de hotărâre inițiat de grupul de consilieri ALDE.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro