3 luni cu Ciprian Ciucu la Primăria Capitalei. Cu ce și-a început mandatul și ce arată asta
O perioadă scurtă, însă una care poate să ofere idei despre direcția în care va duce orașul sub mandatul său. Ce a făcut concret Ciprian Ciucu în cele trei luni de când este primarul Capitalei? Și ce pot să însemne alegerile sale pentru mandatul de doi ani și jumătate?
În primele 3 luni de mandat, primarul are cea mai multă putere, încă se bucură de susținerea celor care l-au votat. Atunci este momentul pentru a lua cele mai nepopulare decizii.
Cu ce a început Ciprian Ciucu? Poate cel mai important lucru, pentru care s-a bucurat de apreciere pe rețelele de socializare: a început să facă ordine pe străzi. Sunt lucruri mici și care par fără însemnătate inițial, care au fost ignorate până acum de primarii, care alergau după proiecte mari precum autostrada suspendată, pasaje imense, reabilitarea sistemului de termoficare, oprirea haosului urbanistic. Aceste lucruri mici pot schimba fața orașului în timp.
Curățenie pe străzi
Zeci de reclame amplasate ilegal pe trotuare și pe spațiile verzi au fost demolate – un exemplu fiind cele din Parcul Izvor, prismele de pe trotuarul din Piața Unirii.

Totodată, Ciucu a început punctual eliberarea trotuarelor și a piațetelor de mașini – pe strada Episcopiei, intersecția Ion Brezoianu cu George Vraca, strada Vasile Sion, bulevardul Eroii Sanitari, platoul de la Academia Militară, strada George Enescu – și de construcții, în principal terase acoperite, care ocupau abuziv spațiul destinat pietonilor.

Primarul a început să se preocupe de afișele lipite prin tot orașul și de grafittiul care sluțește clădirile.
Ciucu a anunțat și faptul că a găsit o soluție pentru a începe reparațiile la Pasajul Basarab, care nu este recepționat de 15 ani și nu se poate face mentenanța, așa că a ajuns într-o stare avansată de degradare.
La scara orașului, nu e mare lucru, dar în condițiile în care Primăria Capitalei nu are bani de mari investiții și mandatul este unul scurt – nu ai timp să faci, de exemplu, un pasaj- strategia poate fi bună.
Această soluție a funcționat și în Sectorul 6, unde cetățenii au apreciat aceste intervenții, Ciucu fiind reales primar cu 73% din voturi, cel mai bun scor în București al unui primar de Sector, la alegerile trecute.
Marile investiții anunțate
La capitolul mari investiții, Ciucu a anunțat că va continua proiectele începute de administrația Nicușor Dan. De exemplu, reabilitarea celor 50 de km de linie de tramvai și reabilitarea sistemului de termoficare.
În ceea ce privește modernizarea liniilor de tramvai, lucrurile anunțate sunt:
- modernizarea liniei de tramvai de pe Bd. Dimitrie Pompeiu – Șos. Petricani – Bd. Lacul Tei – Lizeanu cu o lungime de 6 km, valoarea lucrărilor fiind de 217 milioane lei.
- șantierul și pe bd. Pache Protopopescu, Str. Traian, Bd. Ferdinand, strada Dristorului – adică circa 3 km cumulat, valoarea lucrărilor fiind de 216 milioane lei.
- lucrări pe Bd. Gheorghe Șincai, Calea Șerban Vodă, Calea Călărași – bd. Basarabia, bd. 1 Decembrie 1918, bd. Expoziției, bd. Chișinău, bd. Theodor Pallady, Calea Dudești – aproximativ 22 km.
Ciucu a mai anunțat că vor începe lucrările pentru încă 10 km de linie de tramvai.
Finanțarea pentru toate lucrările este asigurată din fonduri europene, iar termenul de finalizare este între 9 și 24 de luni, în funcție de lungimea fiecărui tronson. Dacă nu sunt probleme cu constructorii sau cu finanțarea, sunt șanse să fie finalizate la termen.
În ceea ce privește lucrările de lărgire a străzii Prelungirea Ghencea, lucrările deocamdată sunt blocate, iar Primăria Sectorului 6 va ajuta cu 20 milioane lei pentru ca lucrările să avanseze.
La capitolul investiții noi, primarul Ciucu a anunțat că va începe lucrările de lărgire a bd. Dimitrie Pompeiu, un proiect cu o valoare de peste 500 milioane lei. Licitația pentru constructor nu este însă făcută, astfel că e greu de crezut că lucrările vor începe anul acesta.
Reforma administrativă
Fără suport în Consiliul General până acum, Ciucu încearcă și o reorganizare a Primăriei Capitalei.
El a anunțat și că Primăria Capitalei mai are și 71 de instituții și companii, împărțite astfel:
- 14 subordonate
- 28 instituții de cultură
- 10 companii municipale în funcțiune
- 13 companii municipale în lichidare
- 5 asociații de dezvoltare
- o autoritate de reglementare
La începutul anului, edilul a propus desființarea a 3 subordonate – Centrul Expo Arte, Centrul pentru Seniori, Centrul pentru Tineret, Centrul Cultural Lumina – dar a primit vot în Consiliul General doar pentru desființarea Centrului pentru Seniori.
„Am undeva la 10-15 proiecte pe care le voi anunța în curând, care merg în direcția echilibrării bugetare prin tăierea de cheltuieli birocratice, administrative, nejustificate, o să prezint și o situație pe companiile municipale. Cică s-au închis de 4 ani, nu s-au închis, lichidatorii nu își fac treaba, administratorii speciali își iau banii. Companiile municipale cum ar fi Trustul Metropolitan de Construcții, controlat acum de PSD, nu are contracte, acumulează în fiecare lună datorii imense, cred că are vreo 60-80 de angajați care nu au ce face. O să propun desființarea ei”, a anunțat Ciucu.
Rămâne însă de văzut ce se va aproba, dat fiind că acestea sunt sub o puternică influență politică, fiind împărțite între partidele din CGMB.
Tot la capitolul redresare financiară, Ciucu a pus pe ordinea de zi a ședințelor Consiliului General, majorarea prețului biletului STB la 5 lei, cerută de ADI Transport, însă nu a fost aprobată. A cerut, însă, demararea unei reforme la STB – iar societatea a și anunțat un plan de redresare financiară. După lupte grele și negocieri cu PSD, a reușit să obțină aprobarea în Consiliul General a unui audit extern la STB.
Tot aici, a reușit aprobarea în Consiliul General a creșterii prețului chiriilor pentru locuințele aflate în proprietatea Primăriei, cu până la 10 ori. Înainte acestea erau închiriate la prețuri de nimic, de 50/80/100 lei pe lună.
Primarul a mai anunțat că vrea eliminarea gratuităților la parcare pentru mașinile hibride, jurnaliști și mașini electrice, însă deocamdată nu a fost luată o decizie în Consiliul General.
Compromisul cu PSD
Ciprian Cicu și-a început mandatul cu un blocaj în Consiliul General. Dacă în interimatul lui Stelian Bujduveanu, PSD vota cu PNL și nu au fost blocaje, după preluarea mandatului de Ciprian Ciucu lucrurile s-au schimbat.
De pe 29 ianuarie și până pe 13 martie, timp de aproape 6 săptămâni, Consiliul General nu a funcționat. Ciprian Ciucu a anunțat o majoritate cu PNL-USR-REPER-PMP și Forța Dreptei, dar în ianuarie un consilier de la REPER a murit, iar PSD și AUR nu au mai venit la ședințe, care nu se puteau ține din lipsă de cvorum.
PSD a condiționat prezența la ședințe de punerea pe ordinea de zi a două proiecte:
- Bucureștenii racordați la termoficare să nu plătească apa caldă dacă aceasta nu este în parametri;
- Primăria Capitalei să lase în administrarea Sectorului 4, pe perioadă nedeterminată, opt bulevarde, date primarului Băluță de administrația Firea.
Băluță l-a numit „baron” pe Ciucu, iar Ciucu pe Băluță că face circ și a acuzat că proiectul cu termoficare va băga în faliment sistemul centralizat de termoficare, iar darea în administrare a bulevardelor este ilegală deoarece Sectorul 4 a făcut acolo lucrări pentru care nu a primit acordul Primăriei Capitalei, astfel că nu se pot recepționa proiectele.
În final, pentru a reuși să facă o majoritate, Ciucu a cedat și a dat bulevardele în administrarea Primăriei Sectorului 4 deși cu câteva zile în urmă susținea că acest lucru este ilegal, iar pentru termoficare se va face un studiu, cât să plătească cetățenii. La schimb a mai primit permisiunea de a face un audit extern la STB și creșterea prețului chiriilor pentru locuințele aflate în proprietatea Primăriei, cu până la 10 ori. Înainte acestea erau închiriate la prețuri de nimic, de 50/80/100 lei pe lună.
Astfel, a reușit să-și facă o majoritate, însă este una fragilă, dacă un singur consilier din alianța PNL-USR-REPER-PMP-Forța Dreptei trădează, nu va mai avea majoritate.
În plus, pentru proiectele cu două treimi are în continuare nevoie de votul PSD.
Controverse cu pasajele lui Negoiță și amenajarea parcurilor de Sectoare
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat recent că e de acord ca, după realizarea studiilor necesare, Primăria Sectorului 3, condusă de Robert Negoiță, să facă două pasaje.
Este vorba despre un pasaj rutier denivelat la intersecția bd. Camil Ressu cu Nicolae Grigorescu și un pasaj subteran de-a lungul inelului principal, care să rezolve blocajele din intersecțiile șoselei Mihai Bravu cu Calea Vitan, Calea Dudești și strada Baba Novac.

Mai mulți experți în mobilitate, consultați de Hotnews, spun că pasajele nu vor rezolva problema traficului, ci vor aduce mai multe mașini.
În plus, cele două pasaje au fost propuse de primarul Robert Negoiță încă de acum 5 ani, dar au fost blocate în timpul administrației Nicușor Dan, fostul primar fiind de părere că pasajele nu rezolvă problema traficului.
Mai mult, primarul Ciucu a anunțat că este de acord cu lărgirea Căii Dudești, un alt proiect controversat, din același motiv.
Un alt proiect care a stârnit controverse a fost transferarea temporară a anumitor parcuri la Primăriile de Sector – de exemplu Verdi, Circului, părculețul de la Sala Palatului.
A apărut chiar și o petiție – NU transferului parcurilor bucureștene de la PMB către Sectoare – inițiată de mai multe grupuri civice din București.
Motivele invocate de cetățeni: transferul administrării parcurilor de la Primăria Capitalei la Sectoare riscă să ignore voința exprimată de cetățeni prin referendum și să slăbească protecția spațiilor verzi, iar o astfel de măsură ar putea conduce la fragmentarea politicilor de mediu, la abordări neunitare și la dificultăți majore în planificarea pe termen lung.
1,5 miliarde lei pentru București
Poate cea mai importantă victorie din această perioadă a fost că, în urma negocierilor pe Legea bugetului de stat, Primăria Capitalei va primi cei 14% din impozitul pe venit, care anul trecut s-au dus în contul de solidaritate, pentru a ajuta primăriile din țară, cu probleme financiare.
Astfel, Primăria Capitalei primește în plus, față de 2025, circa 1,5 miliarde de lei, potrivit Legii bugetului de stat adoptate vineri în Parlament.
În plus, anul acesta, banii din impozitul pe venit nu mai sunt împărțiți de Guvern, ci de Consiliul General, ceea ce înseamnă că parțial referendumul lui Nicușor Dan a fost aplicat. Este vorba despre circa 9,5 miliarde de lei, care vor fi împărțiți între Primăria Capitalei și Sectoare.
Practic, acești bani vor oferi o gură de oxigen Primăriei Capitalei, după 2 ani de subfinanțare cronică, pentru a mai putea plăti din datoriile la subvenția pentru transport public și termoficare.
În plus, Ciucu a anunțat că municipalitatea se va împrumuta pentru investiții.
Concluzii
În condițiile în care situația financiară a Primăriei Capitalei este una precară, strategia de a face ordine pe domeniul public – aspect neglijat de 20 de ani – este un început promițător. Sunt lucruri care se pot face repede, cu bani puțini, și care pot schimba în bine fața orașului.
La fel și pașii pentru redresarea financiară a Primăriei Capitalei.
Rămâne de văzut însă cât de mari vor fi compromisurile pe care primarul Ciprian Ciucu le va face în continuare, pentru a menține o majoritate în Consiliul General, și cât de nocive vor fi acestea pentru oraș.