Sari direct la conținut

322 la 232 (de Tia Serbanescu)

Curentul

A venit si ziua motiunii cea de la care parlamentarii PSD au primit sarcina de partid sa nu lipseasca si sa nu se imbolnaveasca pentru ca nu cumva pe dl Geoana sa-l doara capul in urma cazaturii. Acum, sincer vorbind, mai bine sa sufere dl Geoana decat o tara intreaga.

Calculele privind soarta motiunii s-au intetit, asadar, si probabil ca nici cand isi numara banii, dl Hrebenciuc n-a socotit mai atent fiecare mana de vot. Coalitia celebrului „322” care a provocat referendumul are acum probleme in a evita acel „232” care ar tranti guvernul si, odata cu el, numeroase parteneriate.

Dupa cum arata lucrurile, motiunea ar fi proasta sa treaca – si sa se trezeasca in alta suta de zile de haos: variantele de dupa caderea guvernului sunt si mai rele.

Dl Geoana a enumerat trei solutii imposibile (un guvern de stanga, unul de dreapta si unul „de larga concentrare”) iar presedintele Basescu a gasit doua solutii irealizabile: guvern de dreapta PNL-PD-PLD si guvern de uniune nationala. La celebrele alegeri anticipate a renuntat toata lumea, pesemne ca sa nu-i sperie pe alesi cand voteaza – amenintandu-le sezutul in Parlament.

Cei care se agita cel mai tare pentru motiune sunt liderii PD: dnii Videanu si Blaga s-au intalnit chiar si cu Vadim Tudor, in biroul acestuia, incercand sa determine PRM sa nu se abtina de la vot asa cum a anuntat.

Mare ura si neagra disperare trebuie sa fie la PD daca dnii Videanu si Blaga au ajuns sa cerseasca voturi la usa lui Vadim, cel care i-a facut dlui Basescu circ si mizerie in Parlament.

Dl Videanu a pretins ca a vorbit cu Vadim despre cainii maidanezi. O metafora, desigur, pentru politicienii dispusi sa-si schimbe, la nevoie, copacul pe care-l stropesc.

Asa ca presedintele Basescu l-a laudat pe dl Geoana la TVR iar premierul Tariceanu a deschis anul universitar alaturi de noii sai suporteri, dnii Iliescu si Emil Constantinescu, la Politehnica unde a depanat amintiri duioase despre activistul Iliescu din anii ?80.

Preferinta dlui Tariceanu pentru dnii Iliescu si Constantinescu – doi presedinti foarte jucatori care si-au schimbat premierii cand au vrut – tine fara indoiala de contradictiile vremii si tainele intunericului.

Motiunea de la Bran a impartit PSD in doua tabere de lupta ale fostei Aliante: dl Basescu tine cu dl Geoana iar dl Tariceanu tine cu dl Iliescu. Si viceversa. Iata o „clarificare” de care ti se face greata.

Pacat ca de la Politehnica a lipsit dl D.I. Popescu, caruia Inalta Curte de Casatie i-a recunoscut onestitatea averii si i-a ridicat sechestrul. Asta e bine! Inseamna ca in Romania toate averile mari sunt cinstite si sanatoase. Bravo noua! Avem numai corupti cinstiti.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro