5 zile de teatru romanesc la Chisinau
În cadrul celei de-a doua ediţii a Turneului Teatru Romanesc la Bucureşti şi Chişinău – amplul proiect de schimburi culturale iniţiat în 2014 între Teatrele Naţionale, “I.L.Caragiale” din Bucureşti şi „Mihai Eminescu” din Chişinău – actorii Teatrului Naţional din Bucureşti vor prezenta în capitala Republicii Moldova, în zilele de 23 şi 24 martie, câte două reprezentaţii cu spectacolele „20 de ani în Siberia” şi „Între noi e totul bine”.
Acest turneu al TNB se desfășoară în replică la turneul efectuat la Bucureşti şi la Iaşi, la începutul acestui an, de TNME din Chișinău cu două spectacole, primite cu multă cădură şi îndelung aplaudate, Casa de pe graniţă de Slawomir Mrozek şi Filumena Marturano de Eduardo de Filippo.
20 de ani in Siberia
Foto: TNB
Prin includerea unui al treilea partener – Teatrul Național ”Vasile Alecsandri” din Iași, prezent și el la Chișinău cu spectacole – actuala ediție, ce se desfăşoară în perioada 23 – 27 martie 2016, a schimbului cultural sus-menționat, s-a transformat într-o ”trilaterală”!
În regia lui Sorin Misirianțu şi interpretarea de un puternic dramatism a Amaliei Ciolan, „20 de ani în Siberia” – spectacolul – monolog dramatic după cartea Aniței Nandriș-Cudla „20 de ani în Siberia. Amintiri din viață” , revine la Chișinău, unde a mai fost prezentat cu mult succes, cu ocazia altui eveniment, Reuniunea Teatrelor Naţionale, care s-a desfăşurat în septembrie 2015.
Intre noi e totul bine
Foto: TNB
Celălalt spectacol al Naţionalului bucureştean, care va fi jucat cu acest prilej în faţa publicului basarabean, „Între noi e totul bine” de Dorota Masłowska, în regia lui Radu Afrim, este o excelentă parabolă politică ce vorbește despre destinul unor popoare peste care a trecut fără milă tăvălugul istoriei. Spectacolul, care se bucură de o distribuție remarcabilă, a primit calificativul ”excepțional” din partea criticii de specialitate din România și nu ne îndoim că receptarea sa de către publicul de dincolo de Prut va fi una pe măsură.