Sari direct la conținut

500 de ambulanţe noi la Serviciul de Ambulanță și la SMURD, până la finalul anului

HotNews.ro
Ambulante, Foto: AGERPRES
Ambulante, Foto: AGERPRES

​500 de ambulanțe de urgență noi vor ajunge, până la finalul acestui an, la Serviciul de Ambulanță și la SMURD, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. În total, 1.309 autospeciale vor ajunge la Serviciul de Ambulanța și SMURD. În cursul acestei saptamani, Inspectorarul pentru Situații de Urgență urmează să finalizeze semnarea acordurilor cadru pentru ambulanțele de urgență de tip B 4×2 și 4×4. Licitația a fost finalizată, iar primele amulanțe de tip B pentru Serviciile de Ambulanță și SMURD urmează să ajungă în cursul acestui an.

În curs de finalizare se află și licitația pentru ambulanțele de tip C.

Până la sfârșitul acestui an vor fi livrate aproximativ 500 de ambulanțe de urgență, urmând ca livrările să continue și anul viitor, începând cu luna ianuarie, precizează Departamentul pentru Situații de Urgență.

În total, 1.309 ambulanțe de tip A, B și C urmează să fie livrate în cadrul acestui proiect finanțat prin POR, accesând fonduri europene nerambursabile (935 ambulanțe de urgență tip B din care 600 destinate serviciilor de ambulanță și 335 SMURD, 132 ambulanțe de urgență tip C din care 81 destinate serviciilor de ambulanță și 51 destinate SMURD și 242 ambulanțe de transport de tip A destinate serviciilor de ambulanță).

De asemenea, Serviciul de Ambulanță București Ilfov urmează să primească 106 ambulanțe de tip B și C achiziționate de Primăria Municipiului București, care nu sunt incluse în aceste 1.309 ambulanțe, mai precizează DSU.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro