Sari direct la conținut

6 pacienți operați la ochi, infectați cu o bacterie la Spitalul Județean din Miercurea Ciuc. 3 dintre ei și-au pierdut vederea

HotNews.ro
Spital din Romania, Foto: AGERPRES
Spital din Romania, Foto: AGERPRES

14 pacienţi care au fost operaţi de cataractă senilă la mijlocul lunii ianuarie, la secţia de Oftalmologie a Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, au dezvoltat endoftalmită (o inflamaţie a globului ocular), la 6 dintre ei fiind identificată bacteria Pseudomonas aeruginosă, iar 13 dintre ei au fost reoperaţi, anunță Agerpres. 3 dintre acești pacienți și-au pierdut vederea.

Trei dintre pacienţii reoperaţi la secţia de Oftalmologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Miercurea Ciuc după ce au dezvoltat o inflamaţie a globului ocular din cauza bacteriei Pseudomonas aeruginosa, în urma unei operaţii de cataractă senilă, şi-au pierdut vederea.

Cei trei au fost reoperaţi chiar şi după a doua intervenţie efectuată imediat după descoperirea infecţiei, dar şi-au pierdut vederea la ochiul operat.

Biroul de Presă al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Miercurea Ciuc a răspuns joi, la o solicitare Agerpres, că, pe lângă cei trei pacienţi care şi-au pierdut vederea, mai sunt 6 pacienţi la care „s-a observat deteriorarea vederii în diferită măsură”, în vreme ce „la cinci pacienţi nu s-a deteriorat, respectiv s-a deteriorat în mică măsură vederea”.

La întrebarea dacă există pacienţi care şi-au pierdut ochiul operat, răspunsul SJU a fost: „Sunt trei pacienţi la care s-a efectuat evisceraţie pentru îndepărtarea ţesuturilor necrotizate intraoculare. Această intervenţie a fost strict necesară. După efectuarea operaţiei, pacienţii nu mai au dureri şi alte simptome”.

Potrivit sursei citate, „faţă de starea reinternării cu endoftalmită, starea tuturor pacienţilor s-a ameliorat”, toţi fiind în prezent externaţi.

De asemenea, Biroul de presă al SJU a informat că ancheta internă a fost finalizată, dar că nu a fost identificată sursa infecţiei.

„De la ultima comunicare a spitalului (în data de 19 ianuarie – n.r.), probele de suprafaţă, precum şi probele de aeromicrofloră, tegumente şi exudate nazale recoltate de la personal, de pe instrumente chirurgicale, materiale şi produse utilizate au ieşit negative”, se arată în răspunsul transmis Agerpres.

În luna ianuarie, conducerea spitalului informase că bacteria Pseudomonas aeruginosa a fost identificată într-o soluţie oftalmică folosită în timpul operaţiei, nefiind găsită sursa contaminării.

Biroul de Presă al spitalului a mai informat că „ancheta internă a identificat totodată probleme de trasabilitate, procesare şi sterilizare a instrumentarului utilizat în intervenţiile chirurgicale”.

Drept urmare, se specifică faptul că au fost dispuse o serie de măsuri, cum ar fi revizuirea protocoalelor de curăţenie şi dezinfecţie, cât şi cele de sterilizare la nivelul spitalului, controale efectuate la blocurile operatorii, au fost curăţate şi dezinfectate toate suprafeţele din blocul operator oftalmologic, cât şi încăperile anexe şi a fost realizată o dezinfecţie prin nebulizare a întregului bloc operator.

De asemenea, se mai arată că „au fost revizuite registrele de operaţii, registrele de sterilizare, cât şi procedurile operaţionale privind curăţenia-dezinfecţia şi sterilizarea la nivelul secţiei Oftalmologie, s-a reorganizat circuitul în camera de sterilizare proprie a secţiei Oftalmologie. Au fost realizate mai multe întâlniri/instructaje cu personalul secţiei în vederea îmbunătăţirii cunoştinţelor acestora privind activităţile de curăţenie/dezinfecţie/sterilizare”.

În răspunsul primit se mai precizează că „pentru termen mediu şi lung, s-a schiţat un plan de reorganizare şi modernizare a întregii secţii de Oftalmologie”.

Conform aceleiaşi surse, „ca urmare a anchetei interne a spitalului nu s-au stabilit sancţiuni şi s-au luat măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate”.

„Ne exprimăm regretul pentru situaţia ivită şi compasiunea pentru pacienţii afectaţi. Ceea ce s-a putut face din punct de vedere medical şi omeneşte s-a făcut pentru ei şi ţinem legătura în continuare cu pacienţii şi aparţinătorii lor. Această situaţie este una fără precedent. Pe secţia Oftalmologie s-au efectuat până acum mai multe mii de operaţii de cataractă senilă fără probleme. Faptul că majoritatea probelor biologice au ieşit negative ne-a dus la concluzia unei posibile erori în procesul de pregătire a intervenţiilor, de aceea am revizuit protocoalele de sterilizare, circuitele din sala de sterilizare şi vom continua acest proces cu reorganizarea blocului operator a secţiei pentru a crea condiţiile optime pentru siguranţa pacienţilor”, afirmă dr. Konrád Judit, managerul Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc, într-un comunicat de presă remis săptămâna trecută.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro