(7) Jurnal de Cannes

„Il resto della notte” e un film care nu pica bine in contextul socio-politic al imigrantilor romani din Italia. El impleteste trei povesti extreme.

Prima este cea a unei familii bogate din Brescia, care locuieste intr-o vila scumpa, la adapostul gardurilor inalte si al camerelor de supraveghere. Sotul intretine o amanta mai tanara, care-i da papucii pe parcursul filmului, sotia e vag astenica, avand dureri de cap si stari de panica atunci cand cersetorii tigani ii cer bani (spune ca o „hartuiesc”).

A doua poveste il are in centru pe un tanar italian cocainoman, care nu poate accepta ideea ca fiul sau locuieste acum cu noul prieten/sot al fostei sale prietene/sotii, desi momentele petrecute cu fiul sunt sabotate de propria sa impulsivitate.

Si in fine, a treia poveste se ocupa de romani: o tanara, Maria (Laura Vasiliu) data afara de la familia de mai sus, dupa ce e acuzata fara probe ca i-a furat patroanei cerceii cu perle. Pentru ca n-are unde sa stea, Maria revine la fostul ei iubit, Ionut (Constantin Lupescu), in apartamentul sordid pe care acesta il imparte cu fratele lui, adolescentul Victor (Victor Cosma), intr-o cladire locuita mai ales de arabi. Victor e suparat ca Maria a reintrat pe fir si spune ca ii aduce numai belele lui Ionut. Si intr-adevar, Maria ii vinde lui Ionut pontul cu vila familiei bogate, Ionut trateaza cu partenerul sau de afaceri, italianul cocainoman, iar spargerea se lasa cu morti si cu senzatia neclara pentru spectator ca asista ori la un film rauvoitor cu romanii, ori la unul care nu stie ce vrea sa spuna.

Regizorul Francesco Munzi a declarat ca a scris scenariul inainte ca romanii sa faca prima pagina a ziarelor, intr-o vreme in care oaia neagra a strainilor din Italia erau albanezii. Bun, te intrebi, atunci de ce n-a facut un film cu albanezi care fura si ucid?

Discutia s-ar pune altfel daca filmul ar putea argumenta pe marginea optiunilor sale. Insa personajele romanilor sunt suficient de putin conturate ca sa-ti poti face o idee despre ele si sa poti spune cu certitudine daca sunt cu totul negative sau saracia le impinge sa faca ceea ce fac. Dar daca Ionut isi tradeaza angoasele si grijile prin faptul ca se rasteste la toata lumea, iar personajul Mariei e ambiguu de la inceput si pana la sfarsit (Munzi a ales-o probabil pe Laura Vasiliu si pentru inocenta ei), nici italienii nu sunt mai bine portretizati, regizorul preferand sa-i contraga la faptul ca sunt bogati si vag bovarici, calitati revelate prin solutii putine si ieftine (sotia se pregateste de opera chiar pe acorduri de opera, punandu-si colierul in fata oglinzii.).

Singur, cocainomanul pare sa aiba o poveste a lui si putina carne pe os, dar povestea lui nu pare sa aiba prea mare legatura cu celelalte doua. Francesco Munzi, care la conferinta de presa a facut destule afirmatii contradictorii, a mai spus ca nu intelege de ce toata lumea se simte ofensata cand personajele negative din filmele italiene sunt straini, iar cand sunt italieni, nimeni din Italia nu are vreo problema.

Probabil ca nimeni n-ar avea vreo problema daca s-ar trezi in fata unui discurs argumentat si a unei aprofundari de substanta a unei situatii si asa complicate. Daca Matteo Garrone, autorul lui „Gomorra” (din Competitia Oficiala) ar fi facut cu la fel de multa siguranta si atentie pentru detalii nu un film despre mafia italiana, ci despre emigranti, ar fi fost cu totul altceva. Dar cand te multumesti doar sa zgarii cu unghia si sa asezi niste clisee pe o suprafata alunecoasa, nu te astepta ca demersul tau sa fie aplaudat. E foarte posibil ca cineastul nici sa nu-si fi propus sa-i puna la zid pe romani sau pe alti straini (Laura Vasiliu si Constantin Lupescu au spus si ei ca personajele lor nu sunt reprezentative pentru toti romanii din Italia), dar demersul sau ramane riscant atata timp cat nu reuseste sa-si comunice clar si convingator mesajul. Dincolo de implicatiile lui socio-politice, „Il resto della notte” e un film banal, care, daca n-ar fi tratat o tema la ordinea zilei, probabil n-ar fi fost luat in festival.