(8) Jurnal de Cannes

Desi nu am avut rabdare sa astept cronica din „Le Monde” ca sa-mi formez o opinie despre „Che” (m-a trosnit un cititor ca nu mi-a placut „the exchange”, de Clint Eastwood, care in „Le Monde” era comparat cu un vin cu atat mai bun cu cat e mai vechi; eu continui sa-l consider un sirop de tuse statut), deschid aceasta corespondenta spunand ca, da, e sigur ca americanului i se pregateste un premiu. Palmaresul pare totusi destul de neclar de pe acum. (Anul trecut, faptul ca „432” a fost si pe placul juriului, si pe cel al criticii a constituit o exceptie de la regula.). Desi n-a existat un film care, la fel cu „432”, sa cucereasca pe toata lumea, Competitia Oficiala din acest an a fost consistenta, iar nivelul in general de calitate.

La cat de laborios este „Che”, e normal sa te astepti sa figureze si el in palmares. Cum era de prevazut, Steven Soderbergh ii ridica statuie lui Che Guevara, dar una la care au trudit, el si echipa lui, aproape 10 ani. Cineastul planuia sa faca filmul inca inainte de „Traffic” dar in timp ce strangea informatie si-a dat seama ca bogatia documentara e cu mult peste cat poate cuprinde un film de doua ore. Si atunci a facut doua filme, care totalizeaza patru ore si 28 de minute.

Primul se numeste „Argentina” si se ocupa de revolutia cubaneza, luand sfarsit o data cu victoria de la Santa Clara, din ianuarie 1959. E un film explodat, statuia lui Che Guevara e mozaicata. Secventele sunt foarte scurte (iar montajul ametitor), cand alb-negru (un interviu pe care il da jurnalistei americane Lisa Howard sau discursul de la ONU), cand color, dar secventele color au mereu alta granulatie, spectrul cromatic e mereu altul, cadrajul difera, astfel incat o usoara stilizare devine vizibila, si pentru unii e poate putin deranjanta. Soderbergh (care semneaza si imaginea sub numele de Peter Andrews), a folosit un model recent de camera digitala, RED, care e foarte usoara si foarte eficienta, dand o imagine care poate fi confundata de un profan cu cea pe 35 mm. Faptul ca aparatul cantareste aproape cinci kilograme i-a dat cineastului posibilitatea sa creeze senzatia de imediat, nu doar imagini foarte plastice.

Spre deosebire de aceasta prima parte (cea care le-a placut mai mult criticilor), cea de-a doua, intitulata „Guerilla”, este mult mai coerenta nu doar stilistic, dar si dramaturgic. Ea se ocupa aproape numai de campania din Bolivia, unde Che Guevara s-a dus (cand toti il credeau in Congo) pentru a antrena miscarile de gherila din munti. Interesul declarat al lui Soderbergh devine acum si mai evident („sunt fascinat de obstacolele tehnice pe care le pune realizarea unei viziuni politice de o asa anvergura”). Che Guevara, cei cativa cubanezi adusi de el si luptatorii bolivieni sunt urmariti cronologic in cele mai marunte aspecte ale pregatirii lor (incomplete de fapt, pentru ca armata si-a dat seama destul de repede si a pornit pe urmele lor), haiturii si decimarii lor.

Poate diferit de cum s-ar astepta cei care i-ar reprosa regizorului ca arata o singura fata a lucrurilor, sfarsitul lui Che are in el multa discretie si buna-cuviinta, cineastul optand pentru unghiul subiectiv al eroului – imaginea se blureaza dupa primele gloante, iar apoi cade si se intuneca. Fata de usorul manierism din prima parte, partea a doua e mult mai masculina si mai apropiata de lupta de gherila, care presupune viata la panda 24 de ore din 24, intr-un cadru natural cu care ajungi sa te identifici. Iar Benicio Del Toro nu pare doar o forta a naturii, cum parea Che Guevara, dar reuseste – aparent fara mare efort – sa dea personajului acele nuante in tuse fine, doar ridicand o spranceana sau zambind din coltul gurii.

Dupa gusturile celor zece critici straini care dau cotatii in „Screen International”, pe primul loc se afla in continuare „Three Monkees”, de Nuri Bilge Ceylan, urmat la egalitate de „Waltz with Bashir”, de Ari Folman, „24 City” de Jia Zhanghe, „Le Silence de Lorna” de Jean-Pierre &Luc Dardenne, si „the exchange” de Clint Eastwood (acesta are si cate o stea sau doua, maximul fiind de patru).

Maine va fi proiectat un alt film pe care-l asteptam cu nerabdare, „Synechdoche, New York”, debutul in lungmetraj al scenaristului Charlie Kaufman. Tot maine se anunta si premiile sectiunii de filme de scoala Cinéfondation, unde „Interior scara de bloc”, de Ciprian Alexandrescu, pare sa aiba sanse. Iar seara intra in concurs (in Competitia Oficiala) „Palermo Shooting”, de Wim Wenders.