Sari direct la conținut

9.000 de persoane programate pentru vaccinarea cu ser AstraZeneca au renunțat la programări, de joi seară – UPDATE

HotNews.ro
Vaccinare cu AstraZeneca, Foto: Liselotte Sabroe / AFP / Profimedia
Vaccinare cu AstraZeneca, Foto: Liselotte Sabroe / AFP / Profimedia

Începând de joi seară și până vineri, înaintea prânzului, 9.000 de persoane au renunțat la programările făcute pentru vaccinarea cu vaccinul AstraZeneca, în urma scandalului privind retragerea unor loturi după ce au apărut probleme de coagulare a sângelui la unii pacienți.

UPDATE Peste 5.740 de persoane s-au programat pentru imunizarea cu vaccinul produs de compania AstraZeneca, în mai puțin de 24 de ore, a stransmis vineri seară CNCAV.

”Pe măsură ce locurile s-au eliberat pe platforma de programare, peste 5740 de persoane au ocupat sloturile disponibile. Vaccinarea rămâne soluția sigură și eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19, iar vaccinurile utilizate în România au sunt autorizate de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), cel mai riguros for decizional, care reunește experți la nivel european”, arată CNCAV pe Facebook, precizând că încrederea românilor în campania de vaccinare a fost demonstrată prin dinamismul înscrierilor pentru imunizare.

  • „Din cele 200.000 persoane înscrise la vaccinarea cu vaccinul de la AstraZeneca, 9.000 s-au retras. Asta înseamnă doar un procent de 4,5%.
  • Vaccinarea este un act benevol și au existat situatii în care oamenii înscriși inițial la programare și-au mai schimbat/ amânat opțiunea și pentru celelalte tipuri de vaccin, nu doar pentru cel de la AstraZeneca”, au transmis reprezentanții Comitetului de coordonare a vaccinării.

Aceștia au precizat pentru HotNews.ro că programările au fost anulate începând de aseară, din jurul orei 20.00, și până astăzi, înaintea prânzului.

12 țări au decis până acum să oprească temporar administrarea vaccinului AstraZeneca. Una dintre acestea este Italia, după ce au fost raportate în Sicilia decesele a doi bărbați care au fost recent vaccinați cu acest ser. Agenția italiană pentru Medicamente (AIFA) a precizat anterior că suspendarea administrării acestui vaccin este o măsură „de precauție”, adăugând că nu a fost stabilită nicio legătură între vaccin și „evenimentele adverse grave” survenite ulterior.

România a primit 81.600 de doze de vaccin din lotul AstraZeneca ABV 2856 oprit de la utilizare în Italia și au fost folosite 77.049 de doze. Restul de peste 4.200 de doze au fost carantinate temporar, ca „măsură de extremă precauţie”, până la finalizarea evaluării Agenţiei Europene a Medicamentului, a anunțat joi seară Comitetul de coordonare a vaccinării.

Conform CNCAV, în ceea ce privește lotul ABV 2856 pentru care Italia a decis suspendarea temporară a vaccinării cu vaccinul din lotul menționat, România a recepționat prima tranșă de vaccin AZ de 81.600 doze în 7 februarie. Începând cu data de 15 februarie, au fost utilizate 77.049 de doze, fiind distribuite în următoarele județe:

  • Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Caraș Severin, Cluj, Dolj, Galați,
  • Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiș, Vâlcea și Vaslui.

Celelate 4.257 de doze se regăsesc în centrele de vaccinare din județele Bacău, Bihor, Botoșani, Dolj, Gorj, Iași, Neamț, Suceava,Timiș, Vâlcea, Vaslui și 60 de doze la Centrul Regional de Depozitare Craiova.

Deciziile luate de Comitet:

  • 1. Ca măsură de extremă precauție s-a hotărât carantinarea temporară a dozelor rămase până la finalizarea evaluării Agenției Europene a Medicamentului;
  • 2. Se continuă vaccinarea cu toate celelalte vaccinuri de la compania farmaceutică AstraZeneca din celelalte loturi existente în momentul de față în România;
  • 3. Se înlocuiesc cele 4.257 doze neutilizate existente în centrele de vaccinare, astfel încât procesul de imunizare să nu fie afectat.

„Menționăm faptul că această decizie a fost luată ca o măsură de precauție extremă, fără să existe în acest moment în România niciun argument științific care să fi impus această hotărâre”, subliniază CNCAV.

Comitetul menționează totodată că decizia de carantinare a lotului respectv a fost „luată exclusiv pe baza evenimentului raportat în Italia”.

România nu a primit doze AstraZeneca din lotul ABV 5300 cu probleme în Austria – mai precizează Comitetul de coordonare a vaccinării.

„Cu privire la lotul ABV 5300 de 1,6 milioane de doze de vaccin distribuite în 17 țări din Uniunea Europeană (Lituania, Estonia, Luxemburg, Letonia, Irlanda, Danemarca, Bulgaria, Austria, Grecia, Suedia,Olanda, Polonia, Spania, Franța, Islanda), pentru care anumite state au luat decizia de a suspenda temporar vaccinarea cu vaccinuri din lotul respectiv și pentru care Agenția Europeană a Medicamentului a demarat o investigație, menționăm că România nu a primit doze din acest lot”, arată CNCAV.

CNCAV amintește de asemenea, că „în urma analizei preliminare a cazurilor de evenimente tromboembolice raportate în Austria cu privire la lotul ABV 5300, EMA a transmis un comunicat oficial prin care anunță faptul că la acest moment nu există indicii care să ateste o legătură de cauzalitate între vaccin și evenimentele adverse raportate”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro