Patru elicoptere SA-365 C „Dauphin 2” pentru Flotila 50 Aviaţie Transport (1978-1986)

Sărbătorirea Zilei Armatei Române a fost însoţită în acest an de o ştire (cu multe lacune) cu privire la cumpărarea a două elicoptere H215M, fabricate de către compania multinaţională „Airbus”. Preţul menţionat de ziariştii români privind cele două aparate de zbor – care ar trebui utilizate de armata română împotriva navelor de suprafaţă ale unui adversar – ar fi de 150 de milioane de euro (fără TVA).

Pentru a se înţelege de ce am folosit cuvântul „lacune” (chiar foarte multe), ne-am îndreptat atenţia asupra documentelor existente în arhivele româneşti despre cumpărarea, la începutul anului 1978, a patru elicoptere franţuzeşti SA-365 C „Dauphin 2”, pentru înzestrarea Flotilei 50 Aviaţie Transport. Din acestea putem să aflăm în primul rând structura generală de alcătuire a preţului final, în cazul achiziţiilor româneşti de aparate de zbor străine, astfel:

– „Valoarea importului a 4 elicoptere SA-365 C Dauphin 2, echipamente opţionale, echipamente de radio-comunicaţie şi navigaţie, piese de schimb şi utilaje, cheltuieli de asistenţă tehnică, şcolarizare, modificări, combustibili, lubrifianţi, materiale de întreţinere şi deservire, transport, diverse [situaţii] neprevăzute, asigurări, urmărire fabricaţie şi recepţionare elicoptere”;

– valoarea dobânzilor corespunzătoare creditului care se contracta în străinătate de autorităţile de la Bucureşti: 5.676.486 franci francezi;

– „Costuri în lei aferente achiziţionării elicopterelor”;

– condiţiile de achitare de către partea română a preţurilor finale ale elicopterelor şi echipamentelor oferite de compania franceză;

– condiţiile de offset agreate de către cele două părţi semnatare ale contractului: „În compensarea efortului valutar total pentru achiziţionarea elicopterelor SA-365 C Dauphin 2, firma AÉROSPATIALE a acceptat să transmită părţii române comenzi în valoare de FF 5.000.000, constând din produse aeronautice fabricate în baza contractelor de licenţă Alouette III şi SA-330 PUMA, precum şi a altor eventuale contracte ce s-ar încheia cu firma AÉROSPATIALE”.

Documentele pe care le punem la dispoziţia publicului, în premieră, dezvăluie faptul că, deşi autorităţile de la Bucureşti au solicitat trei oferte din străinătate (Franţa, Republica Federală Germania şi Statele Unite ale Americii), câştigătorul era deja stabilit. La Braşov se aflau în funcţiune nişte capacităţi moderne de producţie aeronautică – din anul 1971, pentru fabricarea a 100 de elicoptere SA-316 B „Alouette”, respectiv din anul 1975 pentru realizarea, tot sub licenţă franceză, a 50 de elicoptere SA-330 „Puma” – şi autorităţile române le puteau folosi pentru achitarea celei mai mari părţi din dobânda la creditul care urma să fie contractat la începutul anului 1978 pentru achiziţionarea elicopterelor pe care Nicolae Ceauşescu urma să le utilizeze în vizitele pe care le efectua în România. Astfel, cei 5.676.486 franci francezi (dobânda totală) se puteau compara cu valoarea totală a comenzilor pe care compania franceză s-a angajat să le facă în România pe perioada de valabilitate a contractului: 5.000.000 de franci francezi (circa 412.820,10 dolari).

La 16 februarie 1978, autorităţile de la Bucureşti au acceptat să plătească, în total, 39.313.196 franci francezi (circa 3.245.855,54 dolari), în perioada 1978-1984, pentru cele patru elicoptere SA-365 C „Dauphin 2”.

Iniţial, preşedintele României hotărâse în luna octombrie 1976 ca Gheorghe Oprea să se ocupe de alcătuirea unui „grup de specialişti pentru a face propuneri în vederea îmbunătăţirii elicopterului [IAR-316 B] şi înzestrarea sa cu două motoare, în sensul celor discutate [la expoziţia de tehnică militară de la Otopeni, desfăşurată la 15 octombrie 1976]”. În consecinţă, inginerii şi muncitorii români au fost nevoiţi să lucreze pentru a îndeplini indicaţia unui politician care avea cunoştinţe rudimentare despre aviaţie şi, din păcate, au eşuat în acel proiect – în timp ce inginerii francezi cunoşteau foarte bine faptul că modelul respectiv de elicopter era uzat moral şi nu putea să fie dezvoltat în sensul indicat de Nicolae Ceauşescu.

Liderul român a persistat în greşeală la 27 mai 1977, când a vizitat o altă expoziţie de tehnică militară şi a stabilit ca „Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini, cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale, să intensifice cercetarea şi producţia pentru realizarea elicopterului mic cu două motoare (subl.n.)”. Hotărârea respectivă a fost adusă la cunoştinţa a 11 demnitari: prim-ministrul Manea Mănescu, Ion Ioniţă (fost ministru al Apărării Naţionale), Ion Stănescu (fost ministru de Interne), Mihai Marinescu, Ioan Ursu, generalul-colonel Ion Coman (ministru al Apărării Naţionale), Teodor Coman (ministru de Interne), Ioan Avram, Neculai Agachi şi Mihail Florescu. Toţi aceştia au semnat documentul întocmit de Ştefan Bîrlea şi Marin Enache la 16 iunie 1977.

Sursa: Arhiva „Vasluiul Comunist” (www.facebook.com/vaslui607080). Imagine restaurată şi recolorizată în cadrul proiectului „Vasluiul Comunist”.

Cele două elicoptere SA-365 C „Dauphin” din varianta „Turist” au fost livrate la 11 iunie 1979 şi au avut înmatriculările YR-DFA şi YR-DFB. Pentru preluarea din Franţa a celor din versiunea „VIP” (YR-DFC; YR-DFD) a fost formată la 5 octombrie 1979, la Departamentul Aviaţiei Civile, o echipă alcătuită din generalul-maior Cristian Gheorghe (şeful delegaţiei), coloneii ingineri Dumitru Negru şi Mircea Bucur (pentru verificarea celulelor şi a motoarelor), căpitanul inginer Nicolae Macovei (pentru echipamentul de radiocomunicaţii şi radiolocaţie), coloneii Mihai Fitcal şi Tudor Condruz (piloţi instructori) şi căpitanul inginer Vasile Ioniţă (pentru instalaţiile electrice, aparatele de bord, oxigen şi speciale). Piloţii români au alcătuit echipaje mixte cu omologi francezi şi au decolat la 31 ianuarie 1980 din Franţa pentru a ajunge la Bucureşti – pe traiectul Marignane (locul unde se afla uzina franceză de aviaţie) – Genova – Veneţia – Zagreb (escală pentru realimentarea cu combustibil) – Belgrad – Timişoara – Braşov – Bucureşti (Otopeni).

Toate elicopterele SA-365 C „Dauphin 2” din dotarea Flotilei 50 Aviaţie Transport au fost returnate în primăvara anului 1986 companiei franceze, când au ajuns la momentul reviziei generale. Autorităţile de la Bucureşti au optat pentru înapoierea tuturor aparatelor (valoarea lor fiind de 2 milioane de franci francezi) şi achitarea unei diferenţe de bani în scopul primirii a patru elicoptere noi SA-365 N „Dauphin”. Acestea au ajuns în două serii la baza de la Otopeni a Flotilei 50 Av.T., cu câte două exemplare livrate în acelaşi timp. Zborurile de testare şi de recepţie a primelor aparate au avut loc la 3 februarie 1986, la uzina de la Marignane.

Toate elicopterele SA-365 C „Dauphin 2” utilizate în România, în perioada 1979-1986, au fost reînmatriculate şi au zburat în continuare în Franţa şi Republica Federală Germania: F-WTMH (fostul YR-DFA), F-OBNY (YR-DFB), D-HHII (YR-DFC) şi D-HAAK (YR-DFD).

Documente întocmite la Bucureşti în lunile ianuarie şi februarie 1978, cu privire la achiziţionarea a patru elicoptere SA-365 C „Dauphin 2” pentru înzestrarea Flotilei 50 Aviaţie Transport.

[Consemnare manu, cu cerneală albastră:] 560/15.2.1978

Cancelaria C.C. al P.C.R.

Nr. 647 15 II 1978

Arhiva Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R.

Nr. 280 / 2 III 1978

[Rezoluţia lui Nicolae Ceauşescu:]

De acord

ss. Nicolae Ceauşescu

Citeste întregul articol si comenteaza pe Contributors.ro