Sari direct la conținut

Dezbatere aprinsă în Lituania pe tema soldaților germani. "Nu este o fată pentru o aventură de o noapte"

HotNews.ro
Președintele Lituaniei Gitanas Nauseda, Foto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia
Președintele Lituaniei Gitanas Nauseda, Foto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

În timp ce politicienii din Lituania se ceartă pe tema staționării trupelor germane în țară baltică și a rapidității cu care acestea pot ajunge, în contextul războiului din Ucraina, președintele Gitanas Nausėda a stârnit furie după ce a folosit o metaforă despre armata germană pe care a comparat-o cu „o fată care nu vrea o aventură de-o noapte, ci o căsătorie”, relatează Euronews și LRT.

Președintele lituanian Gitanas Nausėda este acuzat de sexism după ce a folosit o metaforă dezinvoltă într-un interviu acordat agenției lituaniene de presă BNS pe tema desfășurării permanente a trupelor germane în Lituania, în contextul războiului din Ucraina, în încercarea de a întări alianța militară nord-atlantică.

Germania urmează să conducă o unitate NATO de mărimea unei brigăzi, de aproximativ 3.000 de soldați, desemnată să protejeze Lituania de o eventuală agresiune militară. Cu toate acestea, nu este clar dacă trupele vor fi staționate permanent în Lituania sau vor fi doar rotite din Germania pentru exerciții și operațiuni.

Deși Lituania nu are în prezent infrastructura necesară pentru a susține o brigadă permanentă a NATO, astfel încât doar elementul de comandă va fi staționat fizic în Lituania, unii politicieni susțin că Vilnius ar trebui să facă presiuni pentru o desfășurare permanentă cât mai repede posibil.

Între timp, restul brigăzii va fi în așteptare în Germania până la nevoie, putând fi desfășurată în zece zile.

Acest lucru este suficient de bun pentru ministrul lituanian al apărării, Arvydas Anušauskas, care a declarat presei locale că orice consolidare rusă în apropierea graniței va avea loc pe o perioadă mai lungă de timp decât zece zile.

Dar ministrul lituanian de externe, Gabrielius Landsbergis, s-a arătat deranjat de faptul că acordul dintre cele două țări prevede ca trupele germane să fie staționate în Lituania și să nu ajungă în termen de zece zile.

Declarațiile președintelui Lituaniei, sexiste

Președintele Nausėda a făcut apel la moderație în această chestiune, dar a ales o întorsătură bizară a frazei pentru a-și ilustra punctul de vedere.

În problema staționării trupelor germane a intervenit și președintele lituanian cu o declarație care a făcut valuri în țara baltică.

„Armata germană, știți, nu este genul de fată pentru o aventură de-o noapte pe malul lacului, în aer liber. Este o armată serioasă căreia trebuie să i se ofere un contract de căsătorie, iar acest contract de căsătorie trebuie să stipuleze foarte clar angajamentele Lituaniei, ceea ce vom face, pentru că altfel nici armata germană nu va putea să își îndeplinească angajamentele față de noi”, a declarat Nausėda în interviul acordat BNS.

Presa locală a relatat că liderul de la Vilnius a fost criticat de un grup pentru drepturile femeilor, care a catalogat declarațiile ca fiind „sexiste”, însă biroul prezidențial a negat acuzațiile.

„Este o declarație sexistă, care implică faptul că, dacă nu i se oferă o căsătorie unei femei, aceasta este mai puțin demnă, relația este mai puțin responsabilă, mai puțin serioasă, mai puțin angajată. Dacă se dorește să se sublinieze că o relație trebuie să fie serioasă, se pot căuta metafore mai puțin sexiste”, a comentat pentru LRT Margarita Jankauskaitė, de la ONG pentru drepturile femeilor, precizând că declarațiile președintelui lituanian ar fi putut fi făcute la beție de la o petrecere.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro