Sari direct la conținut

Mama unui tânăr mobilizat din Bratsk, Rusia, a spus că fiul ei a murit într-o tabără de recruți din Novosibirsk

HotNews.ro
Mobilizare în armată în Rusia, Foto: Pavel Lvov / Sputnik / Profimedia
Mobilizare în armată în Rusia, Foto: Pavel Lvov / Sputnik / Profimedia

Aleksandr Koltun, un voluntar, de 35 de ani, din Bratsk, a murit într-o tabără de recruți din Novosibirsk, la patru zile după ce a fost mobilizat. Anunţul respectiv fost făcut pe reţeaua de socializare Odnoklassniki de mama acestuia, Elena Gudo (Zausaeva), potrivit site-ului Meduza, citat de Rador.

Postarea acesteia le-a atras atenția și jurnaliştilor de la publicația ‘Taiga.Info’.

Potrivit declaraţiilor doamnei Zausaeva, pe 28 septembrie, Koltun ‘s-a oferit voluntar pentru a fi mobilizat, fiind conştient şi în deplinătatea facultăţilor mintale’, iar, pe 2 octombrie, la Novosibirsk, a murit, „în urma unui atac de cord”.

În același timp, ea susține că fiul ei nu s-a plâns niciodată că ar avea probleme cardiace și ‘nu era în evidenţa medicilor’.

„Gândește-te bine înainte de a-ți trimite fiii pe front”

Ultima dată când un locuitor din Bratsk a discutat cu fiul ei a fost în seara zilei de 2 octombrie. El s-a plâns că nu i-au dat uniformă, nu l-au hrănit şi că ‘toată lumea se plângea și consuma alcool’.

‘Nu putem lua cadavrul, autoritățile nu ne ajută, nu ştim nimic de trei zile. Gândește-te bine înainte de a-ți trimite fiii’, a adăugat ea.

„Unii oameni încearcă să mă convingă prin telefon că a murit, din cauza alcoolului de proastă calitate, că a băut acolo câteva zile la rând, iar acum vorbesc despre insuficiență cardiacă… Dar adevărul este că fiul meu nu a abuzat niciodată de alcool. A plecat să lupte în Ucraina în mod absolut conștient, voluntar, la cererea sa. A sunat de la unitatea de antrenament și a spus că este o mizerie totală, nimeni nu-i lua în evidenţă pe cei mobilizați, fiecare făcea ce voia’, a spus mama lui Koltun, pentru canalul de Telegram Bratceane.

Zausaeva a mai spus că fiul ei are șase copii – patru din prima căsătorie, şi unul al său și unul comun, din a doua.

După anunțul mobilizării în Rusia, oamenii cu probleme de sănătate și cei care nu se încadrau pentru mobilizare au început să fie trimişi în armată.

De asemenea, au fost semnalate decese, din cauza mobilizării, în unitățile de învățământ, în centrele de recrutare, școli militare. Astfel de cazuri sunt cunoscute, inclusiv în regiunile Sverdlovsk și Tiumen, Novosibirsk și Omsk.

Bărbaţii mobilizați în Rusia au rămas fără echipamente. Rudele și voluntarii le cumpără căciuli, şepci, șosete și branțuri. Autoritățile din unele regiuni promit să ofere saci de dormit și saltele.

Potrivit estimărilor unor surse independente, 213.000 de persoane au fost deja mobilizate în Rusia. Dar aceste date sunt doar din două treimi din regiunile ruse, cifra reală se pare că este mai mare.

Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a susținut că 200 de mii au fost recrutați în armată la nivelul întregii țări.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro