George Simion susține că nu a primit niciodată o înştiinţare privind suspendarea permisului auto
Liderul AUR, George Simion, căruia i-a fost întocmit dosar penal pe motiv că a condus deși avea permisul auto suspendat, susține că nu a primit niciodată o înştiinţare în legătură cu suspendarea dreptului său de a conduce și neagă că ar fi fost implicat într-un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane.
- „Domnul deputat George Simion, preşedintele Partidului AUR, nu a primit niciodată o înştiinţare în legătură cu suspendarea dreptului său de a conduce autovehicule.
- De asemenea, domnul deputat George Simion nu a avut niciodată cunoştinţă de existenţa unui dosar penal deschis la Poliţia Municipiului Buzău, în legătură cu vătămarea corporală din culpă a unei persoane într-un accident rutier în care ar fi fost implicat.
- Domnul deputat George Simion comunică faptul că a existat un incident rutier minor, o uşoară tamponare, asupra căreia s-a convenit amiabil, fără victime”, susține AUR într-un comunicat de presă.
De asemenea, AUR susține că „presupusa victimă” a accidentului care i se impută nu a avut nevoie de zile de îngrijiri medicale şi „nu a suferit vătămări”:
- „Infracţiunea pentru care s-au făcut cercetări nu există, soluţia legală ce trebuia dispusă în cauză fiind aceea de clasare în baza articolului 16 lit. a, Cod Procedură Penală. O astfel de situaţie nu atrage în nici un fel suspendarea dreptului de a conduce a persoanei implicate într-un incident rutier minor, fără victime.
- Domnul deputat George Simion face precizarea că nici legea nu prevede suspendarea dreptului de a conduce în situaţia clasării, decât dacă a existat o vătămare consemnată într-un act medico-legal.
- În consecinţă, orice altă discuţie lansată în spaţiul public pe acest subiect este tendenţioasă şi este direcţionată exclusiv împotriva imaginii domnului preşedinte al Alianţei pentru Unirea Românilor, deputat George Nicolae Simion”.
Reamintim că George Simion a fost ridicat de mascați, la 3 dimineața, din Piața Victoriei, după un scandal de aproape o oră cu polițiștii care îi ceruseră să-l însoțească la sediul Brigăzii Rutiere pe motiv că a condus deși avea permisul suspendat în urma unui accident rutier pe care l-ar fi provocat în luna aprilie.
George Simion era în Piața Victoriei, cu un autocar cu oamenii de partid care veniseră la București pentru mitingul de duminică, iar jandarmii au apărut pe motiv că este gălăgie.
Poliția Capitalei a anunțat apoi că pe numele lui Simion a fost întocmit un dosar penal pentru conducere fără permis, respectiv conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având suspendată exercitarea dreptului de a conduce. De asemenea, șoferul autocarului a fost amendat cu 1.450 de lei și i-a fost suspendat permisul pentru 30 de zile după ce a parcat un autocar într-o zonă interzisă din Piața Victoriei și a refuzat să mute autocarul.