Sari direct la conținut

Rebelii ruși anti-Kremlin spun că încă operează în interiorul Rusiei / Foști luptători Wagner, recrutați de Corpul Voluntarilor Ruși

HotNews.ro
Denis Kapustin, Foto: Not supplied / WillWest News / Profimedia
Denis Kapustin, Foto: Not supplied / WillWest News / Profimedia

Trei grupuri paramilitare susţinute de Ucraina, care pretind a fi formate din ruşi care se opun Kremlinului, au declarat joi că forţele lor continuă atacurile transfrontaliere după o săptămână de astfel de raiduri, relatează Reuters.

Grupurile au lansat săptămâna trecută incursiuni din nordul Ucrainei în regiunile rusești Kursk și Belgorod, susținând că au intrat în mai multe sate de pe partea rusă a graniței.

„Operațiunea, chiar și acum, continuă. Vom vorbi despre pierderile noastre după încheierea ei”, a declarat Denis Kapustin, liderul unuia dintre grupuri, Corpul Voluntarilor Ruși (RVC), într-o conferință de presă ca răspuns la o întrebare despre pierderile unității.

Reuters nu a putut verifica în mod independent afirmațiile.

Oficialii ruși au făcut o referire vagă la „teroriştii ucraineni” în comentariile lor despre recentele atacuri ale grupurilor. Ei au prezentat anterior grupurile ca fiind marionete ale armatei ucrainene și ale Agenției Centrale de Informații din SUA.

Legiunea Libertatea Rusiei și Batalionul Siberian, care au participat de asemenea la conferința de presă din Kiev, au spus că au primit informații și sprijin logistic din partea forțelor armate ucrainene, dar și-au repetat afirmația că acționează independent de Kiev atunci când luptă pe teritoriul rus.

Kapustin a spus că Ucraina a oferit muniție și evacuare medicală pentru luptătorii săi.

Cu toate acestea, întrebat despre proveniența armelor unității, Kapustin a zâmbit și a spus că se pot cumpăra tancuri și sisteme de lansatoare de rachete dintr-un magazin de surplus militar.

El părea să facă referire la comentarii similare ale președintelui rus Vladimir Putin, din 2014, când a respins o întrebare despre implicarea armatei ruse în capturarea Crimeei din Ucraina.

Alexei Baranovski, purtătorul de cuvânt al Legiunii Libertatea Rusiei, a declarat că în raidurile sale în afara Ucrainei unitatea sa a folosit arme capturate din Rusia.

Corpul Voluntarilor ruși susține că a recrutat rebeli printre luptătorii Wagner și prizonieri de război

Kapustin a spus că unitatea sa a luat un total de 37 de prizonieri de război în timpul ultimei sale operațiuni, afirmând că unii dintre prizonieri și-au exprimat dorința de a se alătura unității rebele.

Liga Anti-Defaimare, un grup american de supraveghere a extremismului, a spus că este un neo-nazist, deși Kapustin neagă acest lucru și spune că el și unitatea sa au în schimb opinii conservatoare și tradiționaliste.

Liderul Voluntarilor Ruși a mai spus că unitatea sa a recrutat deja luptători din rândul prizonierilor de război ruși, inclusiv câțiva foști membri ai grupului de mercenari Wagner, al cărui fost lider, Evgheni Prigojin, a organizat o scurtă revoltă împotriva Kremlinului anul trecut.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro