Sari direct la conținut

SUA anunță că negocierile pentru armistițiu în Gaza și eliberarea ostaticilor se apropie de un deznodământ fericit

HotNews.ro
atacuri israeliene asupra orasului Rafah din Gaza, Foto: Ismael Mohamad / UPI / Profimedia
atacuri israeliene asupra orasului Rafah din Gaza, Foto: Ismael Mohamad / UPI / Profimedia

​Negocierile pentru obținerea unei încetări imediate a focului în războiul din Gaza, care implică eliberarea ostaticilor capturați de Hamas, „se apropie” de un acord, a declarat miercuri secretarul de stat american Antony Blinken, citat de CNN.

„Cred că decalajele se micșorează și cred că un acord este foarte posibil”, a spus Blinken într-un interviu acordat publicației Al-Hadath din Arabia Saudită, potrivit unei transcrieri publicate de Departamentul de Stat.

„Am lucrat foarte mult cu Qatar, cu Egipt și cu Israel pentru a pune pe masă o propunere puternică. Noi am făcut asta, Hamas nu a acceptat-o. Au revenit cu alte și alte cereri. Negociatorii lucrează la ele chiar acum”, a explicat Blinken.

Blinken nu a oferit detalii despre decalajele despre care afirmă că se micșorează sau care sunt detaliile pentru care mai sunt diferențe.

În urmă cu o lună, președintele american Joe Biden și-a exprimat încrederea că încetarea focului este aproape, dar administrația sa a renunțat ulterior la această predicție, după ce oficiali din Israel, Hamas și Qatar s-au distanțat de optimismul lui Biden.

De asemenea, un oficial de la vârful administrației Biden a declarat la începutul acestei luni că un armistițiu de șase săptămâni a fost „practic acceptat” de Israel.

„O propunere foarte puternică a fost pusă pe masă și trebuie să vedem dacă Hamas poate accepta propunerea. Dacă se întâmplă, va fi cel mai rapid mod de a atenua suferința oamenilor din Gaza, ceea ce ne dorim foarte mult”, a spus Blinken.

Blinken a reiterat că în prezent locuitorii din Gaza nu primesc suficient ajutor umanitar și a cerut Israelului „să deschidă mai multe puncte de acces în Gaza”.

Secretarul de stat american, care va călători joi în Egipt pentru a se întâlni cu liderii arabi, a declarat că este important ca mediatorii să fie pregătiți „pentru ceea ce se va întâmpla cu guvernarea în Gaza” după încheierea războiului.

„Cred că este foarte important ca în noul guvern să fie fețe noi, oameni mai tineri, oameni care sunt cu adevărat reprezentativi pentru locuitorii din Gaza, Cisiordania și care sunt pregătiți să facă lucrurile necesare pentru a revitaliza cu adevărat Autoritatea Palestiniană, astfel încât să fie mai capabilă să ofere pentru poporul palestinian mai multă transparență în guvern, combaterea corupției și apoi câștigarea încrederii oamenilor”, a spus el.

În schimb, Blinken nu a oferit detalii despre „alternativele” pe care SUA le oferă Israelului pentru a nu declanșa o invazie terestră a orașului Rafah. SUA au cerut guvernului Netanyahu să nu declanșeze operațiunea fără un plan care să protejeze cei aproximativ 1,5 milioane de palestinieni care s-au refugiat în ultimul bastion în care armata israeliană încă nu a pătruns.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro