Sari direct la conținut

VIDEO Linie telefonică pentru românii cu zboruri Blue Air anulate. Guvern: Vor fi aduși în țară cu Tarom

HotNews.ro
Dan Carbunaru, Foto: Guvern, Facebook
Dan Carbunaru, Foto: Guvern, Facebook

Românii din străinătate ale căror zboruri au fost anulate vor putea suna pentru a se înregistra și a cere asistență consulară la numărul de telefon unic: 0040751084537, a anunțat marți seară purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

Potrivit acestuia, după centralizarea datelor aeronave ale Tarom „vor fi pregătite” să îi aducă în țară pe românii afectați.

Potrivit acestuia, premierul Nicolae Ciucă a convocat celula de criză la guvern pentru a urgenta rezolvarea situaţiei românilor afectaţi de suspendarea zborurilor Blue Air, concluzia fiind că românii cu bilete anulate îşi pot anunţa prezenţa şi pot solicita sprijin la secţiile consulare de la ambasadele României din ţările în care se află.

”Toate celelalte măsuri de asistenţă consulară pe care MAE le gestionează sunt deja activate, trebuie doar ca cetăţenii români afectaţi de aceste zboruri să îşi semnaleze prezenţa de pe teritoriul altor state”, a mai declarat Cărbunaru.

Blue Air a anunțat marți că toate zborurile operate de companie vor fi sistate începând de azi până luni, 12 septembrie. Motivul: conturile au fost poprite de către Ministerul Mediului pentru neplata unei amenzi, iar compania nu poate plăti furnizorii. Pe Aeroportul Henri Coandă s-a creat deja haos, fiind sute de oameni ale căror zboruri au fost anulate.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro