Bacalaureat 2023. A fost publicat calendarul examenului
Examenul de Bacalaureat 2023 începe în 12 iunie, cu evaluarea competențelor, iar în 26 iunie 2023 elevii de clasa a XII-a vor susține prima probă scrisă – cea la Limba și literatura română.
Calendarul examenului de Bacalaureat 2023 a fost publicat în Monitorul Oficial.
Elevii se pot înscrie la sesiunea de vară a examenului de Bacalaureat 2023 în perioada 29 mai – 2 iunie.
În intervalul 26 – 29 iunie 2023 vor avea loc probele scrise la BAC 2023.
Primele rezultate ale examenului de Bacalaureat 2023 vor fi afișate în 3 iulie, iar rezultatele finale vor fi publicate în 7 iulie.
Calendar Bacalaureat 2023
- 29 mai – 2 iunie 2023: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
- 2 iunie 2023: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
- 12 – 14 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română -proba A
- 14 – 15 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă -proba B
- 14 – 16 iunie 2023: Evaluarea competențelor digitale – proba D
- 19 – 21 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională -proba C
Probele scrise:
- 26 iunie 2023: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
- 27 iunie 2023: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) -proba scrisă
- 28 iunie 2023: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
- 29 iunie 2023: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
- 3 iulie 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12.00 și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00 -18.00
- 4 – 6 iulie 2023: Rezolvarea contestațiilor
- 7 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale
Calendar Bacalaureat 2023 – sesiunea de toamnă
- 17 – 24 iulie 2023: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
- 7 – 8 august 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
- 8 august 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
- 9 august 2023: Evaluarea competențelor digitale – proba D
- 10 – 11 august 2023: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
- 16 august 2023: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
- 17 august 2023: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
- 18 august 2023: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
- 21 august 2023: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
- 25 august 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor (orele 12.00 – 18.00)
- 26 – 28 august 2023: Rezolvarea contestațiilor
- 29 august 2023: Afișarea rezultatelor finale
Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie în 2 iunie 2023.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat recent că pentru BAC 2023 se revine la programele dinaintea pandemiei:
- „Având în vedere că în anul școlar 2021-2022 nu au fost perioade de întrerupere a școlii, în ipoteza în care nici în anul școlar 2022-2023 nu vor exista întreruperi, s-a decis, în acord cu partenerii de dialog social, revenirea la programele de examen în vigoare înainte de debutul pandemiei, atât pentru Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a, cât și pentru examenul național de Bacalaureat”.