Sari direct la conținut

Putin spune că Rusia se confruntă cu o „situație dificilă” din cauza incendiilor forestiere

HotNews.ro
Incendii forestiere in Reazan, Rusia, Foto: Handout / AFP / Profimedia
Incendii forestiere in Reazan, Rusia, Foto: Handout / AFP / Profimedia

Rusia se confruntă cu o „situație dificilă” din cauza incendiilor forestiere pe fondul căldurii „anormale”, mai ales într-o regiune din apropierea Moscovei, capitala Rusiei fiind afectată periodic de fum, a declarat miercuri președintele rus Vladimir Putin, relatează AFP.

„Din cauza condițiilor meteo dure, situația este dificilă într-o serie de regiuni din partea europeană a țării”, a spus Putin în timpul unei întâlniri prin videoconferință cu oficialii regionali pe tema incendiilor de vegetație.

„Este vorba în principal de incendiile forestiere din regiunea Reazan”, situată la aproximativ 250 de kilometri est de Moscova, a spus el.

Potrivit serviciilor locale de urgență, incendiile forestiere au devastat peste 11.700 de hectare în regiunea Reazan, pe fondul unor temperaturi zilnice care depășesc 31°Celsius, însoțite de rafale de vânt care sufla cu o viteză de 10 metri pe secundă.

Peste 9.500 de pompieri și salvatori au fost trimiși la fața locului pentru a stinge incendiul, precum și opt avioane specializate și șapte elicoptere, a declarat, la rândul său, guvernatorul interimar al regiunii, Pavel Malkov.

„Este un test foarte greu”, a deplâns el, subliniind că „nu sunt precipitații și nu ne așteptăm la ele prea curând”.

Totuși, Malkov a spus că este încrezător că incendiile „vor fi ținute sub control în două sau trei zile și vor fi stinse complet în decurs de una sau două săptămâni”.

Săptămâna trecută, fumul provenit de la incendii, care s-au desfășurat pe zile întregi, a acoperit părți ale orașului Moscova. Luni, fumul și mirosul de ars au fost prezente în mai multe cartiere ale capitalei.

Primăria Moscovei a reacționat trimițând 8.500 de oameni în regiunea Reazan pentru a stinge incendiul, în sprijinul a o mie de pompieri și salvatori locali deja mobilizați.

„Fumul acoperă periodic Moscova, dar situația devine astăzi puțin mai controlabilă”, i-a spus lui Putin primarul capitalei ruse, Serghei Sobianin.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro