Cel mai cunoscut militar american din Ucraina a dezvăluit de ce s-a înrolat să lupte împotriva rușilor: Mi-au măcelărit familia. Istoria se repetă pentru ultima oară
James Vasquez, cel mai cunoscut militar american ce luptă în Ucraina, a dezvăluit motivul principal pentru care s-a oferit voluntar să lupte împotriva invadatorilor ruși.
„Aceasta a fost bunica mea. Familia ei a fost măcelărită de ruși în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Ea este singura care a supraviețuit. Acesta este motivul major pentru care sunt aici. Numele ei era Ana și era extraordinară”, a dezvăluit Vasquez pe pagina sa de Twitter.
This was my grandmother. Her family was slaughtered during WW2 by Russians. She’s the only one who survived. Thats a major reason I’m here. Her name was Anna and she was amazing pic.twitter.com/iUuzfHW4bO
— James Vasquez (@jmvasquez1974) August 16, 2022
Rugat de cei aproape 400.000 de urmăritori ai săi să ofere mai multe detalii, militarul american a precizat că bunica sa era din Letonia și că a fugit din calea războiului, o actriță franceză pretinzând că este sora ei pentru a o ține în viață.
Vasquez a mai dezvăluit că femeia a murit în 2003 și că a petrecut mult timp ascultându-i poveștile. El a spus despre situația din Ucraina că este „istoria care se repetă dar asta va fi ultima oară”.
Militarul american a publicat imagini fără precedent din timpul luptelor
Vasquez a devenit cunoscut incă din primele stadii ale războiului datorită numeroaselor sale postări în care a distribuit imagini video cu luptele duse împotriva invadatorilor ruși într-o perioadă în care opinia publică internațională stătea cu sufletul la gură pentru a vedea dacă apărătorii ucraineni vor reuși să respingă forțele de invazie rusești din jurul Kievului și a unor orașe importante precum Harkov.
Imagini video publicate apărute pe Twitter în data de 25 martie arată că Vasquez a participat inclusiv la luptele din zona Kievului în cadrul operațiunilor ucrainene de eliberare a regiunii după ce ministerul Apărării de la Moscova a anunțat că își va „reduce drastic” activitatea militară de aici.
Vasquez a publicat și imagini cu echipamentele primite de militarii ucraineni și voluntarii străini, dar și cu vehicule de luptă capturate de la armata rusă.
El s-a întors în Statele Unite în a doua jumătate a lunii mai pentru a se ocupa de probleme personale. În perioada în care s-a aflat acasă el a afirmat că a avut în sfârșit timp să descarce multe din înregistrările video pe care le-a filmat în timpul războiului, publicând imagini fără precedent ca claritate și lungime din timpul luptelor.
După ce și-a vândut locuința din Statele Unite, militarul american a anunțat pe 10 august că s-a întors în Ucraina și că este „all in” în lupta împotriva invadatorilor ruși.
Ulterior el a publicat noi înregistrări video, arătând inclusiv cum acționează geniștii americani ce s-au oferit voluntari în forțele armate ucrainene.
Urmărește ultimele evoluții din a 174-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.