Sari direct la conținut

Analistul militar favorit al Kremlinului „dezvăluie” planul britanic de a ataca Podul Crimeii: „E redactat de bin Laden din Marea Britanie”

HotNews.ro
Analistul militar Igor Korotcenko, Foto: Captura video
Analistul militar Igor Korotcenko, Foto: Captura video

Igor Korotcenko, analistul militar favorit al televiziunilor rusești controlate de Kremlin, susține că Marea Britanie pregătește un plan de atacare a Podului Crimeii cu participarea „serviciilor ucrainene relevante”.

„Există informații care sugerează că un plan este redactat acum sub conducerea lui Ben Wallace (n.r. ministrul britanic al Apărării) de a lovi Podul Crimeii. Lăsați-mă să subliniez asta: un oficial înalt al guvernului britanic, ministrul Apărării Ben Wallace, o operațiune de a lovi Podul Crimeii este elaborată sub conducerea sa”, susține Korotcenko.

El prezintă apoi presupusul scenariu al planului: „un cargobot sub pavilion neutru care se îndreaptă spre un port din Georgia în cadrul unei operațiuni a ministerului britanic al Apărării, împreună cu participarea serviciilor ucrainene relevante, ei vor instala rachete antinavă pe nava de marfă ce se îndreaptă spre un port georgian”.

Acesta dă asigurări că Podul Crimeii are o apărare antiaeriană de încredere dar că britanicii și ucrainenii ar urma să efectueze operațiunea pe timpul nopții și se vor baza pe marea dificilă și „posibil condiții furtunoase”.

Analistul militar rus îl compară pe Ben Wallace cu Osama bin Laden

Korotcenko se lansează apoi într-o serie de declarații și mai bizare, cerând autorităților britanice să reacționeze la aceste „informații” a căror sursă nu a menționat-o și să efectueze percheziții la ministerul britanic al Apărării pentru a confisca „documentele relevante”.

„Am văzut percheziționarea reședinței lui Trump așa că să facem o percheziție ca aceea cu implicarea Scotland Yard și a altor organe britanice responsabile de securitate fiindcă vorbim despre un act de terorism internațional”, îndeamnă el.

Igor Korotcenko își încheie monologul prin a afirma că ministrul britanic al Apărării ar trebui tras la răspundere pentru „cuvintele și acțiunile sale” fiindcă „de fapt el devine un personaj ca bin Laden”.

Korotcenko pare să fi devenit în ultima perioadă analistul militar al televiziunilor rusești, el fiind un invitat aproape permanent la Rossiya-1 și Pervîi Kanal, cele mai urmărite posturi TV din Rusia.

Problemele televiziunilor rusești cu analiștii militari

Mai devreme în cursul „operațiunii militare speciale” ordonate de Putin pe 24 februarie televiziunile rusești au avut probleme cu analiști militari care au prezentat luptele într-o lumină nu tocmai favorabilă pentru Kremlin.

Korotcenko în schimb, pe lângă expertiza sa în chestiuni militare, se lansează și în speculații geopolitice, el fiind cel care a declarat recent că Ungaria va trebui să decidă „în câteva luni” dacă dorește teritoriile ucrainene în care locuiesc etnici maghiari.

Bloggerii militari ruși precum Igor Ghirkin, fostul comandant al separatiștilor pro-ruși din Donbas, și alții nu sunt niciodată invitați în emisiuni de televiziunile rusești, fiind cunoscute criticile aduse de aceștia evoluției „operațiunii militare speciale” și a conducerii militare de la Moscova pe canalele de Telegram unde au sute de mii de urmăritori.

Însă tot mai mulți experți și analiști militari ruși, unii dintre ei cu legături apropiate cu ministerul Apărării de la Moscova, au devenit îngrijorați din cauza prelungirii „operațiunii militare speciale” în contextul în care ofensiva-fulger imaginată de Kremlin când a planificat războiul a suferit un eșec răsunător și Ucraina primește un sprijin militar consistent din partea Occidentului.

Comentariile lui Korotcenko privind presupusul plan britanic de a ataca Podul Crimeii, cunoscut și sub denumirea de Podul Kerci, vin după ce exploziile de la baza aeriană de pe peninsulă au provocat panică printre localnici și consternare în rândul unora dintre cei mai cunoscuți propagandiști ai Kremlinului.

Urmărește ultimele evoluții din a 169-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro