„Filmulețul” cu schepsis al d-lui Lucian N. Romașcanu și jumătățile lui de adevăr

Sfârșitul anilor ’80. 1988 sau 1989. Vinerea seara. Televiziunea Română, care avea atunci nu două, ci trei ore de emisie (și aceasta, firește, grație politicii înțelepte a PCR și, mai ales, a celui mai iubit fiu al poporului ce știuse cum și când să economisească energia) difuza un film produs de una dintre cinematografiile frățești.

Îmi amintesc perfect că filmul nu se îndrepta defel către un final optimist. Proiecția s-a întrerupt pe neașteptate și pe micul ecran a fost proiectat cartonul care ne înștiința că intervenise o “defecțiune tehnică”. Defecțiunile apăreau nu foarte frecvent, dar apăreau, însă remedierea lor nu dura mai mult de un număr rezonabil de minute. De data aceasta, lucrurile au stat nițeluș altfel. Trecuseră deja vreo șase-șapte minute când, în sfârșit, și-a făcut apariția crainica de serviciu ( era Cristiana Bota) care, cu surâsul ei profesional perfect, și-a cerut scuze și ne-a anunțat că difuzarea va fi reluată imediat, fără probleme. Zis și făcut. Filmul a continuat, dar nu mai mult de două-trei minute. După care iar cartonul cu “defecțiune tehnică”, iar o așteptare destul de îndelungată și iarăși apariția Cristianei Bota. Numai că, de data asta, zâmbetul crainicei era evident jenat, iar anunțul fără precedent. Difuzarea peliculei nu mai poate continua. Firește, din motive tehnice.

Câteva zile mai târziu, zvonistica atunci, ca și acum la mare preț, ne spunea că șefii cei mari ai TVR primiseră de undeva, de sus, un telefon, care îi înștiința că filmul nu fusese deloc pe placul cuiva dintre înalții factori de decizie (să fi fost oare vorba chiar despre ocupanta Cabinetului 2?), sfârșitul ce se prefigura cu atât mai puțin. Așa că s-a ordonat sistarea difuzării. Ordinul a fost îndeplinit fără comentarii. Că așa stăteau lucrurile pe vremea în care România se construia societatea socialistă multilateral dezvoltată, iar pe linie de partid era la modă centralismul democratic.

Mi-am amintit istorioara de mai sus zilele trecute, stimulat fiind de miracolele, misterele, loviturile de teatru și, mai ales, de explicațiile penibile date de ministrul Culturii, dl. Lucian N. Romașcanu, cu privire la modul lamentabil în care a eșuat concursul în vederea ocupării postului de director general (mă rog, manager) al Teatrului Național din București.

Prima defecțiune din filmul prezentat în regie proprie de culturnicul șef al României a intervenit în primele zile ale lunii august. Când un comunicat al “forurilor responsabile” ne-a anunțat că proba de interviu programată să se desfășoare în zilele 3 și 4 august se amână cu o zi. Și aceasta fiindcă cei șase membri ai comisiei examinatoare mai au nevoie de un scurt răgaz să mai citească, să mai studieze proiectele și să-și formeze opinii clare.

Numai că, iată, în ziua de 5 august însuși dl. ministru Romașcanu a comunicat pe contul său de facebook (asta transparență, acesta model de grijă pentru informarea promptă a opiniei publice!) că unul dintre jurați, șocat fiind de calitatea nu tocmai mulțumitoare a lucrărilor depuse de candidați, o calitate socotită a fi incompatibilă cu ceea ce se cere pentru a conduce “prima scenă a țării” ( pe surse s-a aflat că ar fi 5 la număr, pe urmă s-a aflat și cine sunt aceștia) a decis să se retragă. Consecința imediată, altminteri funcționărește perfect legală, a deciziei sale fiind sistarea concursului. Cei cinci socotiți a fi neperformanți vor putea să se reprezinte la o reexaminare, lor putând să li se alăture și alți doritori. Atunci când va fi cazul și când Ministerul va organiza un nou concurs.

Și uite astfel au apărut și primele semne de întrebare. Nu prea poți să nu te întrebi dacă ceva nu e putred în Danemarca și dacă defecțiunea examinatorului hiper-exigent, defecțiune intervenită într-un moment-cheie, nu a fost una cu schepsis (dacă nu cumva chiar una provocată) în momentul în care iei în calcul că pe lista celor ce au fost poftiți atât de inelegant la reexaminare s-au aflat rectorul UNATC, despre ale cărui calități manageriale se spun doar lucruri bune, directoarea unui Teatru Național din țară, aflată și reconfirmată în funcție cu calificative deloc la limită și nu de ieri, de azi, ci din anul 2005 încoace (curând, respectiva o va egala la longevitate pe binecunoscuta doamnă Deleanu!), managerul unuia dintre cele mai bune teatre particulare și care a izbutit să nu își închidă porțile nici măcar în vreme de dură pandemie. Ca și actualul director general interimar al TNB, fie el și așa contestat de unii, mult prea ușor prezentat drept un fel de băiat bun, dar cu lipsuri, însă care, chiar așa, cu lipsuri, chiar cu greșeli de strategie, de gust, de direcție, a scos la public cel puțin două spectacole bune, de mare anvergură. Plus fostul director general al unei instituții de spectacol bucureștene care a realizat, orice s-ar spune, montări cu nominalizări și premii UNITER.

Nu merita chiar nici unul dintre aceștia măcar șansa probei orale, nu era oare firesc ca procesul să meargă până capăt, iar decizia finală să fie luată de toți cei 6 jurați? Nu era normal ca și cei ceilalți cinci examinatori să fie consultați și să nu se creeze impresia că au participat, fără voia lor, la o farsă? Din ceea ce a lăsat să se înțeleagă la TVR Cristina Modreanu, membră în comisia de examinare, există un sentiment de frustrare și în rândul juraților.

A doua defecțiune din filmul produs pe bani publici și pe reputația grav afectată a celor cinci candidați a intervenit câteva zile mai târziu. Atunci când, în emisiunea televizată menționată mai sus, criticul Cristina Modreanu a dezvăluit un detaliu până atunci cu mare grijă ascuns de dl. Romașcanu. Juratul care s-a retras a mai invocat în favoarea deciziei sale faptul că – ce să vezi?- și-a amintit pe neașteptate că era în stare de incompatibilitate. Aceasta, după ce certificase în scris și sub semnătură proprie că lucrurile ar fi stat strict altfel. Respectivul se jurase că nu a avut nici un fel de relație contractuală cu TNB, că nu se află în nici un conflict de interese. Iată însă că respectivul și-a depășit amnezia proprie și a admis că lucrurile ar sta totuși puțin altfel exact în noaptea de dinainte de spargerea târgului. Așa că finalul concursului, ca în filmul incomplet difuzat cu vreo 33-34 de ani în urmă de TVR, se suspendă.

Ba aferat, ba binevoitor, ba mimând disponibilitatea de a afla voința maselor, ba dornic să fie pe placul tuturor, ba enervat că e luat la rost, ba supărat că unii știu ceea ce domnia-sa nu prea dorea să se știe, ba dovedindu-se nesigur pe sensul unor cuvinte din limba română (ministrul Culturii ignoră ceea ce e aceea fanion, iar pe facebook a dovedit că îi e străină folosirea corectă a verbului a servi, dar, cum bine spunea odinioară doamna Andronescu, dornică să îl salveze pe proverbialul Pop-Genunche, nu e profesor de Română!), ba amintindu-ne că ar avea o experiență managerială în cultură de 27 de ani (dintre care câți în fruntea unor reviste de cancan, d-le Romașcanu ?), dl. ministru Romașcanu ne-a asigurat că va urma un nou concurs. Însă cum nu au intrat zilele în sac, iar domnia-sa pare adeptul dictonului ­Festina lente acesta se va încheia doar după Sărbătorile de Crăciun și Anul Nou. Atunci cândel speră că se va identifica managerul pe care (ni)-l dorim cu toții.

Mai rămâne să aflăm ce înțelege dl. Romașcanu prin cu toții. Nu cumva doar noi și ai noștri? Nu cumva e vorba eminamente despre poporul PSD și cei mai buni fii ai săi? Nu cumva dl. Romașcanu s-a comportat de parcă ar fi fost un fel de Cabinetul 2? Suspiciunea că dl.ministru ar avea un favorit e îndreptățită fiindcă mult prea tare s-a grăbit înaltul culturnic să îngroape cadavrul concursului eșuat și prea din cale afară de preocupat să diminueze efectul decesului. Mai-mai să crezi că dl. Romașcanu s-a cam bucurat că acest concurs a ajuns la groapă. Iar cheltuielile de înmormântare au fost aproape zero.

Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro