Un oraș american a desființat secția de poliție din cauza mesajelor rasiste ale ofițerilor săi
Consiliul oraşului Vincent din statul american Alabama a votat pentru desfiinţarea forţelor sale de Poliţie ca urmare a unor mesaje rasiste schimbate între doi dintre ofiţerii săi, relatează The Guardian citat de News.ro.
În schimbul de replici, care a apărut recent pe reţelele de socializare, un utilizator pe nume „752” a întrebat: „Cum numiţi o sclavă însărcinată?” La aceasta, o persoană, neidentificată din mesaje, a răspuns cu semne de întrebare.
Utilizatorul numit „752” a răspuns apoi: „Cumperi una, primeşti una gratis”.
Mesajele au fost prezentate pentru prima dată de AL.com, marţi, în aceeaşi zi în care consiliul oraşului Vincent s-a întrunit pentru a decide cu privire la această problemă. Marţi, şeful poliţiei, James Srygley, a declarat că departamentul „a efectuat o anchetă internă” şi că a luat „măsurile disciplinare corespunzătoare”.
Șeful poliției din orașul american a fost concediat
Dar joi, Srygley însuşi a fost identificat drept unul dintre ofiţerii care au fost concediaţi. Adjunctul său, John L Goss, a fost de asemenea revocat, iar consiliul oraşului a votat apoi desfiinţarea întregului departament.
Vineri, biroul şerifului din comitatul Shelby a spus că aceste acţiuni sunt de condamnat.
Populaţia oraşului, aflat la sud-est de Birmingham, era de aproximativ 2.000 de cetăţeni în 2021, cu mai puţin de 500 de afro-americani şi doar opt hispanici.
Mișcarea „Defund the police” care militează pentru desființarea sau tăierea radicală a fondurilor pentru secțiile de poliție a apărut în Statele Unite în urma uciderii afro-americanului George Floyd de către poliția din Minneapolis.
Însă mișcarea Black Lives Matter, cea mai vocală susținătoare a măsurii, a suferit o înfrângere zdrobitoare la alegerile locale care au avut loc în SUA în luna noiembrie a anului trecut.