Sari direct la conținut

Autocar plin cu români, implicat într-un accident în Bulgaria: patru persoane au murit / Răniții au fost aduși în România cu elicopterul SMURD

HotNews.ro
Autocar implicat în accident, Foto: Facebook - SOZ media
Autocar implicat în accident, Foto: Facebook - SOZ media

Trei români și un cetățean străin au murit în Bulgaria după ce autocarul în care se aflau a fost implicat într-un accident. În autocar erau 26 de pasageri, majoritatea români.

18:05Cel de al cincilea pacient, victimă a tragicului accident din Bulgaria, a ajuns în București. Astfel, misiunea aeromedicală complexă realizată de către Inspectoratul General de Aviație al MAI, care a constat în transferul a 5 pacienți români de la unitatea spitalicească din Bulgaria la Spitalul Clinic de Urgență București- Floreasca, s-a încheiat.

Pe tot parcursul celor 5 zboruri, pacienții au fost asistați medical de către echipaje medicale din cadrul UPU SMURD București, Craiova, Constanța și Galați.

17:25Cel de al patrulea pacient, victimă a tragicului accident din Bulgaria, a ajuns în București.

Până la acest moment, 4 pacienți români au ajuns la Spitalul Clinic de Urgență București- Floreasca cu aeronave SMURD, aflate în dotarea IGAV. Pe tot parcursul zborului, pacienții au fost asistați medical de către echipaje medicale din cadrul UPU SMURD București, Craiova, Constanța și Galați.

În urma discuțiilor avute cu autoritățile bulgare, respectiv, informările primite de la consulul României în Bulgaria, din cei 4 pacienți decedați, 3 sunt de naționalitate română, iar unul, de cetățenie turcă. Totodată, verificările continuă, misiunea fiind în dinamică, au transmis autoritățile.

15:33A doua pacientă de 54 de ani a fost adusă cu elicopterul SMURD care a aterizat pe velodromul Dinamo. Pacienta va fi transferată la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca.

15:07Primul român rănit în accident a fost deja adus în România cu un elicopter SMURD.

”Pacienta este stabilă, a suferit mai multe fracturi și contuzii. Este conștientă. Nu își aduce aminte foarte multe lucruri. Își dorea să fie tratată într-un spital din România. Nu își aduce aminte ce s-a întâmplat”, a spus medicul din echipajul SMURD. El a insistat că nu poate oferi detalii medicale despre starea pacientei.

Alți 4 români răniți vor fi aduși în țară.

Ministrul Afacerilor Interne Lucian Bode a confirmat sosirea pacientei și a precizat că restul pacienţilor vor fi transportaţi cu elicopterele SMURD în cursul acestei seri.

Ministerul Sănătăţii a adăugat că pacientul care se află în stare mai gravă a ajuns la spital şi urmează să sosească şi ceilalţi răniţi. ”La nivelul Ministerului Sănătăţii a fost constutită o echipă operativă care este gata să acorde suportul necesar victimelor”, mai arată instituţia.

Inițial, DSU a anunțat că patru români au murit, însă ulterior reprezentanții MAE au precizat că este vorba de trei victime de cetățenie română și o alta de altă naționalitate. „Potrivit informaţiilor obţinute de reprezentanţii ambasadei până în prezent, în urma acestui accident patru persoane, între care trei cetăţeni români, au decedat şi nouă au fost rănite. Persoanele rănite au fost transportate la o unitate medicalã din zonă”, a precizat MAE.

MAE susține că în autocar erau 26 de persoane, după ce inițial DSU anunțase că erau 25 de pasageri, între care sapte turci, restul români.

Cinci români răniți, transferați la București

Potrivit șefului DSU, Raed Arafat, cinci pacienți români internați la spitalele din Bulgaria vor fi transferați în România. Unul dintre răniți a fost operat, a precizat Raed Arafat.

„În urma evaluării medicale realizate de către echipa medicală din România la unitatea spitalicească din Bulgaria s-a decis transferul a 5 pacienți români la Spitalul Clinic de Urgență București – Floreasca, în vederea continuării îngrijirilor medicale care se impun acestora. Transferul pacienților români se va realiza cu elicoptere SMURD aflate în dotarea IGA”, a precizat ulterior DSU.

Reacția premierul Ciucă

Premierul Nicolae Ciucă a transmis condoleanțe familiilor românilor care și-au pierdut viața în accidentul de autocar din Bulgaria.

„M-a întristat profund vestea că mai mulți cetățeni români și-au pierdut viața, iar alții au fost răniți în tragicul accident rutier care a avut loc azi-noapte, în Bulgaria. Sunt alături de familiile îndoliate, le transmit condoleanțe și întreaga mea compasiune”, a spus Ciucă.

Cum s-a produs accidentul din Bulgaria

Potrivit DSU, accidentul s-a petrecut sâmbătă dimineață în jurul orei 01:30. În autocarul înmatriculat în România se aflau 25 de pasageri, dintre care 7 cetățeni turci, iar restul români, a anunțat DSU inițial.

Accidentul s-a produs între satul Kutsina şi Polikraishte ( Regiunea Veliko Tarnovo). Autocarul a lovit o mașină parcată pe marginea drumului, după care s-a izbit de copaci. Potrivit presei bulgare, pasagerii din mașina parcată tocmai iesiseră din aceasta, astfel că au supraviețuit.

Conform datelor preliminare, din cei 25 de pasageri de naționalitate română și turcă, 9 sunt internați într-o unitate spitalicească din Bulgaria. În urma tragicului eveniment, 4 români au fost declarați decedați, a precizat DSU.

La nivelul Departamentului pentru Situații de Urgență s-a decis trimiterea unui elicopter SMURD, de la Punctul de Operare Aeromedicală București care s-a deplasat în Bulgaria cu o echipă medicală din cadrul Spitalului Clinic de Urgență București – Floreasca în vederea evaluării și planificării unei eventuale preluări și transport de pacienți către România. Totodată, în funcție de evoluția situației, alte 3 elicoptere sunt pregătite pentru a fi trimise în Bulgaria, în scopul evacuării pacienților români.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro