Herpesul facial, un virus care ar putea avea o vechime de 5.000 de ani

Tulpina modernă a herpesului facial datează de aproximativ 5.000 de ani, potrivit autorilor unui studiu recent, citat de AFP.

„Am reușit să determinăm că variațiile tulpinilor moderne datează toate de la un moment dat din neoliticul târziu, începutul epocii bronzului”, a declarat Christiana Scheib, co-autor principal al studiului, publicat miercuri în revista Science Advances.

Herpesul actual ar avea, așadar, doar 5.000 de ani, o vârstă mai mică decât cea imaginată: „Este un pic surprinzător, deoarece se presupunea că herpesul a co-evoluat cu oamenii pentru o perioadă foarte lungă de timp”, a declarat pentru AFP acest expert în ADN străvechi și genetica populațiilor, legat de Universitatea Cambridge.

Virusul herpes simplex este un virus care se manifestă sub două forme, ambele însoțite de umflături apoase, dureroase pe piele sau membrane mucoase sau pe organele genitale. Această boală este contagioasă, mai ales în timpul unei erupții, fiind incurabilă cu tehnolgia actuală.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, aproximativ 3,7 miliarde de oameni sunt infectați pe viață cu virusul HSV-1, care provoacă herpesul facial.

Cu toate acestea, se cunosc puține lucruri despre istoria virusului și despre modul în care s-a răspândit, nu în ultimul rând pentru că este dificil de găsit exemple timpurii.

Echipa lui Scheib a examinat ADN-ul a sute de dinți de oameni proveniți din descoperiri arheologice antice. Doar patru dintre ei erau purtători ai virusului herpetic. Prin secvențierea genomului lor, cercetătorii au determinat când a apărut varianta sa contemporană.

Probabil că oamenii trăiesc cu herpesul de mult mai mult timp. Este posibil ca o tulpină anterioară să fi circulat printre oameni atunci când aceștia au părăsit Africa, cu milioane de ani în urmă.

Dar abia relativ recent a căpătat forma sa actuală.

Un potențial suspect, sărutul…

Cum poate fi explicată această schimbare?

Prima teorie a cercetătorilor este că, în urmă cu aproximativ 5.000 de ani, omenirea s-a aflat într-o perioadă de mare migrație din Eurasia spre Europa, iar această mișcare ar fi putut afecta virusul.

O altă ipoteză este că dezvoltarea herpesului facial în perioada neolitică, detectată în ADN-ul antic, ar fi putut coincide cu o nouă practică culturală, sărutul romantic.

„În epoca bronzului încep să apară dovezi textuale despre sărutul romantic”, care ar putea modifica modul de răspândire a virusului, potrivit Christinei Scheib.

Prima mențiune cunoscută a sărutului apare într-un manuscris din epoca bronzului din Asia de Sud, ceea ce sugerează că această practică s-ar fi mutat în Europa.

Virusul herpesului facial se transmite de obicei de la părinți la copii, dar sărutul i-ar fi oferit o nouă modalitate de transmitere de la o gazdă la alta, a declarat coautorul studiului.

Sărutul „nu este o trăsătură umană universală”, a spus ea, subliniind dificultatea de a determina când a început această practică sau dacă este în mod cert legată de răspândirea HSV-1.

Celălalt co-autor principal al studiului, Charlotte Houldcroft, tot de la Cambridge, a subliniat, de asemenea, că un virus precum herpesul evoluează pe o scară de timp mult mai lungă decât un virus precum Covid-19.

„Herpesul facial se ascunde în gazda sa pe viață și se transmite doar prin contact oral, astfel încât mutațiile apar lent, de-a lungul secolelor și mileniilor”, a spus ea.

„Anterior, datele genetice privind herpesul nu au ajuns decât până în 1925”, a precizat ea, făcând apel la mai multe „investigații aprofundate” pentru a înțelege evoluția virusurilor.

„Doar probele genetice care datează de sute sau chiar mii de ani ne vor permite să înțelegem cum se adaptează între ei virusurile ADN, cum ar fi herpesul sau variola maimuței, precum și propriul nostru sistem imunitar”, a spus ea.