Sari direct la conținut

Joe Biden, confirmat cu COVID-19 acum o săptămână, a fost testat negativ

HotNews.ro
Presedintele american Joe Biden, Foto: Yuri Gripas-Pool via CNP / SplashNews.com / Profimedia
Presedintele american Joe Biden, Foto: Yuri Gripas-Pool via CNP / SplashNews.com / Profimedia

Președintele american Joe Biden, confirmat cu COVID-19 în urmă cu o săptămână, având simptome foarte ușoare, a fost testat negativ marți seară și miercuri dimineață, a anunțat medicul său, citat de Reuters.

Biden nu mai are febră, iar simptomele sale au dispărut aproape complet, a spus miercuri dr. Kevin O’Connor, medicul președintelui american. Președintele american va continua însă să poarte mască timp de 10 zile, atunci când se va afla în preajma altor persoane, a adăugat medicul.

De asemenea, Casa Albă a anunțat că Biden va ieși din izolare.

În urmă cu o săptămână, la momentul confirmării COVID-19, Casa Albă spunea că Joe Biden va lucra în continuare, dar va sta în izolare până la primul test negativ.

Liderul de la Casa Albă a început atunci să ia medicamentul Paxlovid, preciza secretarul de presă Karine Jean-Pierre.

Biden a fost testat pozitiv la o zi după ce a călătorit în Massachusetts și Rhode Island pentru a discuta despre schimbările climatice și la patru zile după ce s-a întors dintr-o călătorie în Orientul Mijlociu care a inclus întâlniri cu lideri mondiali din Israel și Arabia Saudită, inclusiv cu premierul israelian Yair Lipid și cu prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman, nota Business Insider.

La 79 de ani, Joe Biden este cel mai în vârstă președinte din istoria SUA. El are schema completă de vaccinare împotriva coronavirusului, primind o a patra doză de vaccin Pfizer BioNTech la o zi după ce acesta a fost autorizat, în martie, pentru persoanele de peste 50 de ani.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro