Boeing, un alt incident în aer după ce un avion a pierdut o bucată de fuzelaj în timpul zborului
Un avion Boeing al companiei aeriene United Airlines care a efectuat un zbor de la San Francisco la Oregon a aterizat vineri fără un panou, la două luni după un incident similar care a declanșat anchete privind standardele de siguranță și de calitate ale acestor aeronave în procesul de producție al companiei americane, relatează Sky News.
Oficiali americani din domeniul siguranței aeriene au deschis o anchetă în cazul un avion Boeing 737-800 căruia îi lipsea un panou în momentul în care a aterizat vineri în Oregon.
Aeronava transporta 139 de pasageri și șase membri ai echipajului a aterizat în siguranță, în timp ce lipsa panoului a fost observată în timpul unei inspecții după zbor, potrivit autorităților de la Aeroportul Internațional Rogue Valley Medford din Oregon.
Operațiunile au fost intrerupte pentru a căuta pe pistă bucata de fuzelaj care lipsește, dar nu a fost găsită.
Un purtător de cuvânt al companiei aeriene United Airlines a declarat că nu a fost declarată nicio situație de urgență, deoarece nu a existat niciun indiciu privind avariile în timpul zborului.
„Vom efectua o examinare amănunțită a avionului și vom efectua toate reparațiile necesare înainte de a reveni în serviciu”, a declarat purtătorul de cuvânt.
„Vom efectua, de asemenea, o investigație pentru a înțelege mai bine cum s-a produs această avarie”.
Panoul lipsă se afla pe partea inferioară a aeronavei, acolo unde aripa se întâlnește cu corpul avionului și chiar lângă trenul de aterizare.
Compania Boeing a îndrumat jurnaliştilor care îi solicitau comentarii să se adreseze celor de la United Airlines.
Avionul este Boeing 737-824, un precursor al modelului MAX, și a efectuat primul zbor în aprilie 1998. Compania aeriană United Airlines îl operează din noiembrie 2011.
Incidentul de vineri este cel mai recent dintr-o serie de probleme pentru Boeing.
La începutul lunii ianuarie, un avion Boeing 737 MAX 9 a pierdut o secțiune din fuzelaj în aer, fiind nevoit să aterizeze de urgență în statul american Oregon.