FOTOGALERIE Dezastrul provocat de bombardamentele ruse la Vinița
Cel puțin 22 de persoane au fost ucise, printre care și trei copii, în urma atacului forțelor ruse cu rachete Kalibr, trase în plin, în centrul orașului Vinița. Atacul a avut loc în jurul orei 11:00, la o jumătate de oră de la declanșarea alarmei antiaeriene – transmite corespondentul RRA, Ilie Pintea, care a ajuns în această zonă la scurt timp după producerea tragediei.
Video: Ilie Pintea
Două dintre cele patru rachete de tip Kalibr lansate asupra orașului Viniţa au fost interceptate și distruse, dar alte două au lovit în plin o zonă rezidențială aglomerată din Piața Victoriei.
Răniți la Vinnița Foto: Ilie Pintea/corespondent RRA
Prezent la fața locului, ministrul de interne al Ucrainei, Denis Monastirski, a spus că aceasta este o nouă crimă de război, de vreme ce niciun obiectiv militar nu există în zonă.
”Au ajuns aici rachete de tip Kalibr chiar în centrul orașului Viniţa, oraş care se află la o anumită distanță de zona de conflict, şi ne dăm seama că nici aici nu există siguranță din cauza unui asemenea dușman ca Rusia.
21 de persoane sunt decedate, dintre care trei copii. Am văzut corpurile neînsuflețite ale acestor copii. 91 de persoane au cerut ajutor medical, dintre care 52 au fost spitalizate. Dintre acestea, 34 sunt în stare gravă şi cinci în stare critică” – a declarat Denis Monastirski.
Foto: Ilie Pintea/corespondent RRA
Foto: Ilie Pintea/corespondent RRA
Peste 100 de lucrători ai serviciilor de urgență au luat parte la înlăturarea urmărilor exploziei, în încercarea de a găsi posibile victime sub dărâmături. Potrivit ministrului de interne, câteva zeci de persoane din Vinița au fost reținute pentru cercetări de către poliție și serviciile de securitate.
Mașină distrusă Foto: Ilie Pintea/corespondent RRA
Atac soldat cu morți la Vinita Foto: Ilie Pintea/corespondent RRA
Foto: Ilie Pintea/corespondent RRA
Dezastru la Vinița Foto: Ilie Pintea/corespondent RRA
Foto: Ilie Pintea/corespondent RRA
Foto: Ilie Pintea/corespondent RRA