Sari direct la conținut

VIDEO Un nou atac decisiv al ucrainenilor cu rachete HIMARS și Tochka-U în Luhansk / Au copleșit sistemele rusești: „Nu am putut recunoaște țintele”

HotNews.ro
Explozie a unui depozit de munitie rusesc atac cu rachete HIMARS, Foto: East2West News / WillWest News / Profimedia Images
Explozie a unui depozit de munitie rusesc atac cu rachete HIMARS, Foto: East2West News / WillWest News / Profimedia Images

Forțele armate ucrainene au lansat un atac masiv asupra orașului Luhansk, controlat de ruși și capitala regiunii autoproclamate Lugansk. Ucrainenii au folosit atât sistemul american de rachete, dar și rachete sovietice Tochka-U și au reușit să copleșească sistemele antiaeriene rusești, spun chiar rușii care notează că astfel de sisteme de apărare au fost și distruse în timpul atacului, potrivit TASS și Ria Novosti.

Potrivit agenției de presă rusă TASS, în noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 23:50 (ora Moscovei), în apropiere de Luhansk au fost auzite o primă serie de explozii puternice, iar imediat după în nordul orașului s-au auzit mai multe sunete de explozii, cel mai probabil de la unele depozite de muniție țintite de ucraineni.

Vitali Kiselyov, ministrul adjunct de interne al Republicii Populare Lugansk, a declarat pentru TASS că ucrainenii au atacat cu rachete Tochka-U – trei rachete au fost trase la intervale de câteva secunde. „Forțele de apărare aeriană nu au putut recunoaște țintele, pentru că erau mai multe în același timp. Cel mai probabil, apărarea aeriană le-a luat drept una”, a spus Kiselev.

Anterior, un corespondent RIA Novosti a raportat de la fața locului că cel puțin patru rachete antiaeriene au fost trase asupra țintelor aeriene de la vest de Lugansk. Potrivit canalului Telegram „Luganskinformtsentr”, o rachetă Tochka-U ar fi fost doborâtă.

Ucrainenii au lansat 9 rachete HIMARS spre Luhansk

În același timp ucrainenii au lansat un atac cu rachete HIMARS din zona Bahmut spre orașul Luhansk.

Andrey Marochko, un ofițer al Miliției Populare din LPR, a declarat pe canalul său Telegram potrivit TASS că „mai multe rachete ucrainene și-au atins ținta, cerul de deasupra Luhansk este controlat de forțele de rezervă”. Potrivit acestuia, forțele de securitate ucrainene au provocat o lovitură masivă asupra unității militare de apărare aeriană din Lugansk, care asigură securitatea orașului.

Reprezentanții LPR au raportat că bombardarea Luhansk a fost efectuată cu sistemul american de rachete cu lansare multiplă HIMARS. Forțele de securitate ucrainene ar fi lansat din direcția Bahmut nu mai pușin de nouă rachete spre Luhansk.

Loviturile de miercuri dimineața ale ucrainenilor în estul țării vin după ce cu o noapte înainte au reușit să dea o mare lovitură pe frontul de sud, în regiune Herson, acolo unde un mare depozit de muniții a fost aruncat în aer tocmai într-un atac similar cu rachete HIMARS.

Câte atacuri cu sistemele HIMARS au lansat ucrainenii

În ultimele două săptămâni, armata ucraineană a efectuat 16 lovituri asupra depozitelor de muniții și bazelor militare ruse de pe teritoriul ocupat de invadatori. Numai în această săptămână, alte două atacuri ar fi fost realizate cu sistemele HIMARS: asupra depozitului de muniție din Nova Khakova și, acum, în Lugansk.

Deși nu este clar dacă sistemele HIMARS au fost folosite în toate cazurile, serviciul ucrainean al BBC spune că precizia loviturilor indică faptul că acestea au fost responsabile.

„În ultimele 5-6 zile, au fost lovite mai mult de 10 depozite mari de artilerie și alte muniții, mai multe depozite de petrol, aproximativ 10 centre de comandă și aproximativ același număr de puncte de adunare a trupelor”, a declarat fostul comandant al forţelor separatiste Girkin.

Statele Unite trimit mai multe sisteme HIMARS în Ucraina

Ministrul ucrainean al Apărării a declarat luni că sistemele de rachete de artilerie de mare mobilitate (HIMARS) donate de Occident fac o diferență „uriașă” pe câmpul de luptă, după ce un oficial american de rang înalt a spus că administrația Biden va trimite încă patru HIMARS ca parte a unui pachet de armament în valoare de 400 de milioane de dolari.

Casa Albă a spus vineri că noul pachet de armament va include patru HIMARS suplimentare și mai multă muniție, ceea ce va ridica la 12 numărul total al acestor sisteme trimise în Ucraina.

Referințe:

HIMARS, sistemul modern de rachete intrat în dotarea forțelor americane în ultimul deceniu

M142 High Mobility Artillery Rocket System (HIMARS) este un sistem modern de lansare multiplă de rachete de artilerie (MLRS) dezvoltat încă din anii ’90 de către SUA, având la bază sistemul MLRS pe șenile M270. HIMARS a intrat în dotarea armatei americane abia din anul 2010.

Sistemul se bazează pe muniție de mare precizie și, după cum spune și numele său, este un sistem rapid ce poate fi dislocat foarte repede, poate lansa rapid un atac și apoi poate părăsi zona pentru a evita un contraatac asupra pozițiilor de lansare.

Rachetele sale calibru 227mm, în funcție de configurație, care se montează câte 6 per lansator, pot atinge ținte de la 40-60 de kilometri depărtare. Sistemul poate însă atinge și ținte aflate până la 300 km depărtare însă cu muniție specială – cu racheta ATACMS care vine montată câte una singură per lansator.

Sistemele de rachete HIMARS sunt și în dotarea Armatei Române

România a achiziționat în urmă cu trei ani de la compania americană Lockheed Martin trei sisteme de artilerie bazat pe rachete sol-sol cu bătaie mare HIMARS pentru circa 1,5 miliarde de dolari, primul sistem intrând în dotare în 2021.

Fiecare sistem are 18 instalații de lansare incluzând, dar fără a se limita la acestea, muniţia, elemente de comandă control, senzori, suport logistic, mentenanţa, echipamente criptografice şi cu regim special, precum şi a serviciului de instruire a personalului la toate nivelurile necesare.

Contractul României prevede și trei tipuri diferite de rachete ghidate/dirijate care pot lovi ținte terestre de suprafață sau punctuale până la 300 de km.

Lansatorul HIMARS e montat pe camion și poate acomoda câte șase rachete de 227mm M270 sau o singură rachetă MGM-140 ATACMS.

Practic, pe lângă cele 54 de lansatoare, contractul prevede și achiziția a 81 de rachete tip M31A1 Unitary și 81 de rachete tip M30A1 Alternative warhead, dar și 54 de rachete de tip ATACMS , cele care au raza efectivă de până la 300 de km.

Vezi și:

FOTO/VIDEO România a executat primele trageri reale cu sistemul de rachete HIMARS: A simulat atacarea unor nave în Marea Neagră

Informații din ziua 140 de război, LIVE-TEXT pe HotNews.ro.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro