Sari direct la conținut

Brazilia bate palma cu Rusia pentru carburant mai ieftin

HotNews.ro
Jair Bolsonaro și Vladimir Putin, Foto: Mikhail Klimentyev / AFP / Profimedia
Jair Bolsonaro și Vladimir Putin, Foto: Mikhail Klimentyev / AFP / Profimedia

Președintele brazilian Jair Bolsonaro a declarat luni că s-a ajuns la un acord cu Moscova pentru a cumpăra motorină mult mai ieftină din Rusia, în ceea ce pare a fi cel mai recent beneficiu tangibil care rezultă din relația sa de prietenie cu președintele Vladimir Putin, potrivit Reuters.

Prețurile ridicate la carburanți au afectat speranțele lui Bolsonaro de a fi reales la alegerile din octombrie, fiind mai jos în sondaje față de fostul lider de stânga Luiz Inacio Lula da Silva.

Nu este clar cum ar putea Brazilia să cumpere motorină rusească fără să se lovească de sancțiunile occidentale, impuse Moscovei din cauza invaziei sale în Ucraina.

Jair Bolsonaro a ignorat rugămințile SUA și s-a întâlnit cu Vladimir Putin cu doar câteva zile înainte de izbucnirea războiului, iar de atunci a declarat că relația sa cu liderul de la Kremlin a permis Braziliei să mențină accesul la îngrășăminte care sunt cruciale pentru vastul sector agroalimentar al Brazilei.

Rusia a confirmat la sfârșitul lunii iunie parteneriatul strategic cu Brazilia, când Vladimir Putin și Jair Bolsonaro au discutat despre „securitatea alimentară globală”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro