Otilia Nuțu: Primele gaze din Marea Neagră: adevărata veste bună
Ieri, Black Sea Oil and Gas au anunțat că primele gaze din perimetrele pe care le deține în Marea Neagră au intrat deja în sistemul de transport. Cred însă că veștile bune sunt un pic altele decât cele despre care se discută.
În sine, cantitatea de gaz de care discutăm este importantă, dar nu schimbă semnificativ jocul, nici pentru noi, nici pentru țările din jur. Vorbim de un zăcământ de 10 bcm, ceva mai puțin decât consumul pe un an al României. Exploatat 10 ani, înseamnă cam 10% din consum. Dat fiind că producția internă e în scădere (vreo 20-25% în ultimii 5 ani) și importurile în creștere, proiectul celor de la BSOG va mai reduce un pic din dependența de import în următorii câțiva ani față de cum ar fi fost altminteri. Pe scurt, ajută, dar nu cât să ne apucăm acum să facem rețele de gaz în toată țara și să construim centrale pe gaz peste tot.
Ca să punem lucrurile puțin în context, Romgaz a descoperit prin 2017 un zăcământ de 3 ori mai mare (30 bcm) la Caragele, în județul Buzău, care în continuare nu e exploatat și Romgaz nu se arată în stare să facă investiția. Asta nu l-a împiedicat însă să se angajeze entuziast într-un proiect și mai complicat, Neptune Deep din Marea Neagră, în care și-a blocat cam toate resursele. Proiectul Neptune Deep (inițial Petrom-Exxon, acum Petrom-Romgaz), adevărata miză în Marea Neagră, cu un zăcământ de ”42-84 bcm”, rămâne în continuare sub semnul întrebării și azi există multiple riscuri – de la faptul că e aproape de război și până la faptul că exploatarea gazului pe o perioadă lungă de timp, până spre 2050, devine din ce în ce mai riscantă pentru un investitor, nu va mai prea exista cerere atunci. OMV Petrom va lua o decizie finală de investiție undeva anul viitor. Așadar, veștile bune nu sunt neapărat cele legate de cantitățile de gaz din Marea Neagră care vor intra în piață, acum sau peste 5-6 ani.
Prima veste cu adevărat bună e faptul că acum avem un jucător nou în piața de gaze. Până la urmă, beneficiile unei piețe liberalizate apar cu adevărat atunci când există concurență și pe sursele de gaz, nu doar în piața de retail între furnizorii pe care ni-i alegem în calitate de consumatori finali. Piața românească de gaze este dominată de Petrom și Romgaz,plus ce surse de import vom avea când va exista cu adevărat interconectare în regiune. În loc să încercăm diversificarea surselor pentru concurență și să spargem duopolul Petrom-Romgaz, statul român a gândit că e bine ca Petrom și Romgaz să mai și facă un un proiect împreună.
A doua veste, și mai bună, e faptul că BSOG e într-o relație mai ”contractuală” cu statul român decât Petrom sau Romgaz și îl va trage la răspundere. Romgaz e companie de stat. Petrom e expus pe termen lung în România pe mai multe sectoare afectate de diverse reglementări – petrol upstream (producție) și downstream (rafinare, benzinării); producție de energie electrică (Brazi) șamd. Ambele, și Petrom, și Romgaz, au o relație lungă și complicată cu statul român și au tot interesul să nu supere statul prea rău. Nu-i veți vedea vreodată vocali pe câte o nenorocire de lege sau de reglementare. BSOG nu este în această situație.
Ce înseamnă asta? Înseamnă că BSOG va împinge la maximum respectarea contractului cu statul român, spre deosebire de ceilalți doi, care sunt mai dispuși să discute, să negocieze, să găsească niște compromisuri, ca să nu-și compromită relația cu autoritățile. BSOG nu riscă mult dacă se ia la trântă cu statul pe aplicarea legii.
Concret, mă aștept ca BSOG:
- să nu plătească un leu impozit pe veniturile suplimentare, indiferent ce scrie în legea offshore și cum se va mai modifica ea în anii următori
- să vândă cui vrea el, la ce prețuri vrea el, nu ”anumite cantități la anumite prețuri pe o anumită perioadă pe piața internă sau anumitor clienți”, indiferent ce scria în vechea lege offshore, în OUG 114, sau acum în Ordonanța 27 sau în altele pe care le va mai da statul când îi tună.
Între statul român și concesionarii de petrol și gaze există un contract: eu îți dau ție dreptul să exploatezi gazul, tu îmi plătești o redevență. Tu faci ce vrei cu gazul câtă vreme plătești redevența de la data când ne-am înțeles. Eu nu vin mâine să-ți pun alt impozit, să-ți dictez ție ce să faci cu gazul, cui și la ce preț să-l vinzi. În aceste condiții s-au făcut investițiile, nu vii mâine să schimbi unilateral regulile că așa vrei tu. Poți s-o faci doar pentru viitor, cine își asumă proiecte pe zeci de ani trebuie să știe de la început regulile. Exact asta ne așteptăm de la orice contract, fie că luăm credit de la bancă sau plătim o mașină în rate.
Petrom (nu mai zic de Romgaz) pur și simplu nu impune respectarea acestui contract, e mai simplu să nu facă investiția sau s-o facă doar dacă merită și așa, ca să nu iasă scandal și să se răzbune statul prin decizii arbitrare în alte domenii unde are business. BSOG o va face însă: au riscat semnificativ mai puțini bani în Marea Neagră decât ar risca Petrom / Romgaz (600 mil EUR față de peste 4 miliarde); iar modificarea regimului fiscal (și eterna instabilitate legislativă) îi va face la o adică să nu mai ia alte concesiuni de acum înainte. Cu siguranță însă pe proiectul actual se va judeca cu statul până în pânzele albe.