Justiție în vreme de război
„Împrejurările ne obligă să acționăm decisiv și imediat. Republicile Populare Donbass au cerut ajutorul Rusiei. În acest sens, conform articolului 51, partea a 7-a, a Cartei Națiunilor Unite, cu autorizația Consiliului Federației Ruse și în conformitate cu Tratatele de prietenie și de asistență mutuală cu Republicile Populare Donețk și Lugansk, tratate ratificate de Adunarea Federală la 22 februarie curent, am luat decizia de a efectua o operațiune militară specială, imediată. Scopul acestei operații este protecția concetățenilor care au fost, vreme de opt ani, victime ale abuzurilor și genocidului regimului șovin și neo-nazist de la Kiev. În acest scop, vom căuta să demilitarizăm și să denazificăm Ucraina, să-i aducem în fața justiției pe cei ce au comis numeroase crime sângeroase contra civililor, inclusiv a cetățenilor Federației Ruse. Planurile noastre exclud ocuparea oricăror teritorii ucrainene. Nimănui nu vom impune ceva cu forța.”
Vladimir Putin, discurs în fața națiunii, 24 februarie 2022
Invadarea Ucrainei de către trupele armatei Federației Ruse a fost motivată de președintele rus Vladimir Putin ca fiind răspunsul la genocidul pe care soldații și paramilitarii ucraineni – etichetați fără deosebire de la Kremlin ca fiind „neo-naziști” și „șovini” – l-au comis asupra populației vorbitoare de limbă rusă din regiunea generic numită „Donbass” și a fost juridic întemeiată, conform celor afirmate de președintele rus, pe Carta ONU și pe obligațiile de asistență mutuală dintre Federația Rusă și așa-zisele „republici populare independente” Donețk și Lugansk, unilateral recunoscute de Moscova cu trei zile înainte de declanșarea ostilităților.
Încă de la început, liderul statului rus a făcut câteva precizări importante, din care rețin două: (i) nu intenționează să ocupe teritorii ale statului Ucraina (în ciuda evidenței, pentru că în anul 2014 ocupase deja și integrase în Federația Rusă peninsula Crimeea, teritoriu aparținând statului suveran Ucraina) și (ii) un obiectiv al forțelor armate ruse implicate în războiul din Ucraina este arestarea în vederea deferirii în justiție a acelor cetățeni ai statului invadat care „au comis numeroase crime sângeroase, inclusiv asupra unor cetățeni ai Federației Ruse”, fără să fie precizată natura curților penale care vor instrumenta cazurile.
Ucraina, în plin asalt militar al Federației Ruse, a înaintat – în 26 februarie ac. – o plângere formală Curții Internaționale de Justiție de la Haga prin care cerea o analiză și o pronunțare rapide din partea instanței internaționale, prin care să se constate nulitatea pretențiilor Moscovei privind justificarea intervenției militare pe teritoriul statului suveran ucrainean ca o nevoie de justiție, bazată pe „Convenția privind Prevenirea și Pedepsirea Crimelor de Genocid”, ratificată de Adunarea Generală a ONU în decembrie 1948.
În 16 martie ac., cu o majoritate de 13 la 2 (Kiril Gevorgian, judecătorul rus și vice-președinte al Curții, respectiv XUE Hanqin, judecătorul chinez au votat împotrivă), Curtea Internațională de Justiție a decis în favoarea Ucrainei și a cerut Federației Ruse „să suspende imediat” operațiunile militare începute pe teritoriul statului suveran Ucraina în data de 24 februarie. (news.un.org)
În 17 februarie ac., Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a respins hotărârea pronunțată de instanța internațională și a formulat următoarea interpretare oficială a Kremlinului în această chestiune: „Noi nu putem să ținem cont de această hotărâre. Această hotărâre poate fi pusă în aplicare doar în urma unui acord al ambelor părți beligerante, dar în acest caz nu poate fi vorba de niciun acord.” (rfi.ro)
„NOUA ORDINE” MONDIALĂ VĂZUTĂ DIN PIAȚA ROȘIE
Suntem tentați să constatăm că din punctul de vedere al dreptului internațional, după pronunțarea deciziei instanței internaționale de la Haga, acțiunea militară a Federației Ruse în Ucraina, așa cum a fost ea motivată juridic de Vladimir Putin în discursul său, se desfășoară nelegal sau, altfel spus, în baza „dreptului celui puternic”, un criteriu arbitrar și pe care îl credeam depășit odată instituit sistemul actual al ordinii mondiale, acceptat prin aderarea la tratatul „Carta Organizației Națiunilor Unite”.
Ei bine, tocmai aici, în analiza acestui aspect, se găsește cheia de interpretare a întregului context în care se desfășoară agresiunea militară unilaterală a Federației Ruse, decisă de Kremlin, în Ucraina: Moscova contestă explicit actuala ordine mondială internațională.
Vladimir Putin a reconfirmat recent această viziune teoretizată la Kremlin, atunci când a făcut o incursiune în istorie (conform unor formule științific contestabile, dar stabilite prin lege astăzi în Federația Rusă), pe care a interpretat-o făcând trimitere la acțiunile lui Petru cel Mare și cu intenția de a avertiza încă o dată asupra obiectivelor pe care elita politică de la Moscova le are în vedere, odată declanșată invazia din Ucraina:
„Este uimitor, dar aproape nimic nu s-a schimbat. (…) Petru cel Mare a purtat Războiul Nordului vreme de 21 ani. Există impresia că, luptând cu Suedia, a cucerit ceva. Nu a cucerit nimic, a recuperat. Nu cucerea nimic, recupera. Atunci când a întemeiat noua capitală, nicio țară din Europa nu recunoștea acest teritoriu ca aparținând Rusiei. Toată lumea îl considera ca făcând parte din Suedia. Dar, din timpuri imemoriale, acolo trăiau slavi alături de popoare fino-ugrice. (…) El recupera și întărea țara. Din câte se pare, ne revine și nouă să luăm înapoi și să întărim. Da, au existat epoci în istoria țării noastre când am fost obligați să ne retragem, dar numai pentru a ne recupera forțele și a merge înainte.” (digi24.ro)
Înainte de a trece mai departe cu analiza, trebuie menționat faptul că această viziune unește Rusia, nu o scindează. Majoritatea rușilor, indiferent de religie sau de nivelul lor de educație, dacă sunt rezidenți în marile orașe ori în altele mai mici, dacă provin din partea europeană (metropola) sau din coloniile asiatice din estul îndepărtat al fostului imperiu rus, susțin această poziționare a elitei politice de la Kremlin.
Ca să înțelegem cum este posibil – mai bine spus, ca să putem explica această majoră diferență de viziune între Rusia și Europa – cel mai util instrument pe care cred că l-aș putea recomanda este eseul „Sfânta Rusie” scris de Alain Besançon pentru francezi, apărut și în limba română la „Humanitas”.
Nu intru în toate detaliile, mai ales că mi-e greu să am limpezimea discursului și claritatea ideilor lui Besançon, dar fixez și eu câteva idei care se vor dovedi utile analizei mele pe mai departe. În primul rând vorbim de mesianismul rus (un termen pe care Alain Besançon îl explică într-un mod sugestiv) care a creat în istorie conceptul de „Sfânta Rusie”, abandonat oficial odată cu Petru cel Mare, niciodată dispărut din conștiința rusului obișnuit și recuperat în forță după 1991.
Sfânta Rusie înseamnă că și țarul este tot un „sfânt” – nu pentru că s-ar comporta ca atare, ci prin natura misiunii sale, de a conduce Rusia – un lider deasupra tuturor, plin de iubire, o iubire care pedepsește crunt pentru a îndepărta poporul și țara de păcat. Pentru un astfel de lider mesianic, Moscova nu este doar noua Romă, ci este și noul Sarai: el este conducătorul iubitor și de mână forte nu doar al creștinilor ruși, ci și al musulmanilor ruși.
Cea de-a doua dimensiune semnificativă a Rusiei este una ideologică, bazată – așa cum primul a remarcat și formulat Alexandr Soljenițîn – pe minciuna pură, absolută; „minciuna ontologică”, o numește Alain Besançon. Minciuna ontologică ascunde răul absolut sub aparența normalității, sau, în cuvintele lui Besançon:
„Cadrele noului regim vor să-i facă pe interlocutorii lor să creadă că sunt patrioți, cred în Dumnezeu și doresc o Rusie liberă și prosperă. Că legitimitatea lor este dată de voința populară, de sufragiu universal, că respectă regulile universale ale dreptului pe care corpul legislativ ales le-a stabilit în noul drept sovietic. (…) Supușii au găsit cuvântul cu care să-i numească pe noii lor stăpâni: siloviki, cei care dețin puterea. Când vorbesc limba pe care o vorbește toată lumea, aceștia nu vor să rostească adevărul, ci să sădească o impresie falsă în mintea interlocutorului.”
PROCESE PENALE, CONDAMNAȚI ȘI SCOPURI POLITICE
Ucraina l-a deferit justiției, la un tribunal din Kiev, pe sergentul rus Vadim Șișmarin, care a fost găsit vinovat pentru uciderea unui civil în vârstă de 62 de ani (Alexandr Șelipov), pe 28 februarie, în apropiere de satul Ciupahivka, în regiunea Sumî din nord-estul Ucrainei. Șișmarin a pledat vinovat și s-a apărat invocând faptul că a acționat astfel – deși nu ar fi trebuit să o facă, în condițiile în care victima sa era un civil neînarmat – pentru că a primit un ordin direct.
Procurorii statului ucrainean au consemnat în rechizitoriu că Vadim Șișmarin și alți patru militari ruși au furat o mașină pentru a scăpa după ce coloana lor a fost angajată în luptă de forțele ucrainene. După ce au intrat cu mașina în Ciupahivka, soldații l-au văzut pe bărbatul de 62 de ani mergând pe bicicletă și vorbind la telefon. Lui Șișmarin i s-a ordonat să îl ucidă pe Șelipov pentru a-l împiedica să raporteze unde se aflau.
Tribunalul l-a condamnat în primă instanță (sentință pronunțată în 23 mai ac.) pe Vadim Șișmarin la închisoare pe viață. Judecătorul Serhii Agafonov a descris în hotărârea sa că soldatul rus, executând un ordin criminal al unui superior, a tras mai multe focuri de armă automată în capul victimei și a oferit câteva explicații: „Având în vedere că infracțiunea comisă este o crimă împotriva păcii, securității, umanității și ordinii juridice internaționale… instanța nu vede posibilitatea de a impune o pedeapsă mai blândă.”
Avocatul Viktor Ovsyannikov a insistat asupra nevinovăției clientului său, s-a arătat nemulțumit de pedeapsa „excesiv de severă” pronunțată și a anunțat că va face apel.
Ce am descris până aici este un act de justiție care s-a desfășurat public, într-un tribunal legal constituit, într-un stat suveran recunoscut internațional, Ucraina. A fost judecat un prizonier de război acuzat de crimă împotriva unui civil neînarmat și s-a pronunțat o sentință de detenție pe viață. Acuzatul, prin avocatul său, și-a exercitat dreptul la recurs.
Are Ucraina și scopuri politice pe care le vrea atinse prin organizarea acestui tip de procese, împotriva soldaților ruși capturați ca prizonieri de război și care sunt identificați ca autori ai unor crime de război similare celei pentru care a fost condamnat Vadim Șișmarin? Foarte probabil, doar că, dincolo de scopurile sale ce țin de conturarea poziției de pe care va negocia cu Rusia, a avut grijă să respecte regulile democratice în înfăptuirea justiției.
De cealaltă parte și Federația Rusă vrea să înfăptuiască justiție – un caz tipic de „minciună ontologică”, țin să subliniez, și cred că va fi evident de ce cred acest lucru. Site-ul de știri „Meduza.io” citează surse de la Kremlin și afirmă că autoritățile ruse l-au desemnat pe Boris Rapoport, adjunct al șefului administrației prezidențiale, să elaboreze planurile administrative pentru crearea în estul și sud-estul Ucrainei a unui nou district federal, care să reunească actualele regiuni Donețk, Lugansk, Herson și Zaporoje. (g4media)
Un alt adjunct al lui Peskov, și anume Serghei Kirîienko, a primit și el o sarcină, de propagandă – tot „minciună ontologică”: să construiască un plan prin care să fie definite temele principale ale narativului privind Rusia post conflict. Kirîienko a purces la treabă și au început să apară câteva crâmpeie ale acestui narativ: (i) Rusia, „continentul libertății”; (ii) Rusia, care unește pământurile locuite de cei care-și doresc să fie „ruși în spirit”; (iii) Rusia, cea care conduce lumea liberă pe calea celor care „nu vor să aibă nimic de-a face cu Occidentul și nu se feresc de autoritarism”.
Se fac, de altminteri, și pași mai concreți: sâmbătă, 11 iunie ac., au fost emise primele pașapoarte rusești pentru 23 de locuitori ai Hersonului cucerit, celebrând astfel simbolic ziua națională a Rusiei, care se sărbătorește în 12 iunie. În 23 mai ac., în Herson se pusese în circulație și rubla rusească; toate acestea sunt acte prin care Moscova își afirmă clar „suveranitatea” asupra unui teritoriu răpit prin forță statului suveran Ucraina.
În această atmosferă obiectivele politice ale Kremlinului devin evidente atunci când ajungem să analizăm organizarea unui proces penal împotriva unor prizonieri de război capturați de armata rusă și de separatiștii din Donbass. În spiritul „minciunii ontologice”, motivată ideologic, așa cum ne avertizează Alain Besançon, autoritățile ruse nu înfăptuiesc justiție, ci „pedepsesc, din iubire, pe păcătoși”; obiectivul fiind acela de a declara principiile noii ordini mondiale, așa cum se văd acestea de la Moscova.
Pentru a sublinia toate acestea, primul proces penal demonstrativ organizat este nu cel al unor militari ucraineni ci a doi combatanți britanici – pentru că Marea Britanie a fost țara occidentală cu cea mai vocală retorică anti-Kremlin – și unul marocan care au luptat pentru Ucraina; instanța care a pronunțat sentințele fiind Curtea Supremă a așa-numitei Republici Populare Donețk, un stat care nu există conform dreptului internațional, și care la un moment dat este menit să dispară în viitorul district federal ce se proiectează acum la Kremlin – Novorossia.
INTERVIURILE HotNews.ro