Sari direct la conținut

Rusia a câștigat 93 de miliarde de euro din exporturile de combustibili fosili în 100 de zile de război / Franța a devenit cel mai mare importator de GNL rusesc din lume

HotNews.ro
Cât timp vom mai cumpăra petrol de la ruși?, Foto: Dreamstime
Cât timp vom mai cumpăra petrol de la ruși?, Foto: Dreamstime

Rusia a obținut venituri de 93 de miliarde de euro din exporturile de combustibili fosili în primele 100 de zile ale războiului său cu Ucraina, majoritatea către UE, potrivit unui raport al unui centru de cercetare independent publicat luni, care scoate în evidență Franța, transmite AFP.

Publicația Centrului de cercetare pentru energie și aer curat (CREA), cu sediul în Finlanda, vine în contextul în care Ucraina îndeamnă Occidentul să întrerupă toate schimburile comerciale cu Rusia pentru a nu mai alimenta fondul de război al Kremlinului.

Uniunea Europeană a decis recent un embargo gradual – cu excepții – asupra importurilor sale de petrol. Gazul rusesc, de care este puternic dependentă, nu este afectat pentru moment.

Potrivit AERC, UE a reprezentat 61% din importurile de combustibili fosili, adică aproximativ 57 de miliarde de euro, în primele 100 de zile de război (24 februarie – 3 iunie).

Cei mai mari importatori au fost China (12,6 miliarde de euro), Germania (12,1 miliarde de euro) și Italia (7,8 miliarde de euro).

Veniturile Rusiei provin în primul rând din vânzarea de țiței (46 de miliarde de euro), urmată de gazele din conducte (24 de miliarde de euro), apoi de produsele petroliere, gazele naturale lichefiate (GNL) și, în final, de cărbune.

Franța, cel mai mare importator de GNL rusesc din lume

Profitul nu s-a diminuat, chiar dacă exporturile au scăzut în luna mai, iar Rusia este nevoită să vândă la prețuri inferioare pe piețele internaționale. În ciuda acestei reduceri, țara a beneficiat totuși de creșterea globală a prețurilor la energie.

În timp ce unele țări au făcut eforturi semnificative pentru a-și reduce importurile (Polonia, Finlanda, țările baltice), altele și-au mărit achizițiile: China, India, Emiratele Arabe Unite și… Franța, potrivit CREA.

„În timp ce UE ia în considerare sancțiuni mai stricte împotriva Rusiei, Franța și-a mărit importurile pentru a deveni cel mai mare cumpărător de GNL rusesc din lume”, spune analistul CREA Lauri Myllyvirta.

În plus, este vorba de achiziții la vedere și nu de contracte pe termen lung, ceea ce înseamnă că Franța a decis în mod conștient să folosească energia rusească în ciuda invaziei Ucrainei, consideră specialistul.

„Franța trebuie să își potrivească acțiunile cu vorbele: dacă susține cu adevărat Ucraina, trebuie să instituie imediat un embargo asupra combustibililor fosili ruși și să dezvolte rapid soluții de energie curată și de eficiență energetică”, a spus el.

(foto articol Dreamstime.com)

––––

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro