Sari direct la conținut

Ambasadorul rus la Sofia despre lupta Bulgariei cu spionajul rusesc: „Nu mă faceți să râd”

HotNews.ro
Eleonora Mitrofanova, Foto: Anton Novoderezhkin / TASS / Profimedia Images
Eleonora Mitrofanova, Foto: Anton Novoderezhkin / TASS / Profimedia Images

Ambasadorul rus în Bulgaria, Eleonora Mitrofanova, a rezumat cel mai exact rezultatul bătăliei zgomotos popularizate a guvernanților împotriva influenței ruse în Bulgaria: „Nu mă faceți să râd”, potrivit Sega.bg, citat de Rador Radio România.

Și are dreptate. Baza rusă din stațiunea Kamchia este mai mare decât o bază militară și e totuși rusească. Biserica rusă din centrul Sofiei este și mai rusească și funcționează fără probleme. Spionajul rusesc devine din ce în ce mai îndrăzneț și introduce chiar ilegali în Bulgaria. Cel puțin 4.000 de ruși sunt încă cetățeni bulgari, deși au obținut pașapoarte bulgărești în circumstanțe extrem de dubioase. Procurori bulgari care investighează eventuale infracțiuni rusești în Bulgaria sunt rusofili și sărbătoresc ziua de naștere a lui Stalin…

Aceasta este doar o parte a situației reale, după doi ani de luptă a întregii mașinării de stat împotriva spionajului rusesc, influenței și activelor. De obicei, se acționează după același tipar – început zgomotos, creștere mediatică mare, rezultate proaste la sfârșit.

Cea mai bună ilustrare este hiperactivitatea noului euroatlantic, colider al Mișcării pentru Drepturi și Libertăți (DPS) și sancționat de SUA în temeiul legii „Magnitsky”, Delian Peevski.

Dimineața, la prânz și seara, el face apel la orice persoană pe care o întâlnește cu privire la orice legat de Rusia – să se oprească mașinile rusești, să se oprească interviul ambasadoarei Mitrofanova pe postul public de radio de la Sofia, să revină Bulgariei biserica rusă, să se interzică 450 de site-uri web pro-ruse, să să retragă cetățenia bulgară acordată ilegal unor ruși, să se interzică televiziunii ruse să facă reportaje în Bulgaria… După cum glumesc mulți, Peevski va declara curând personal război Rusiei.

Ce rezultă din toate acestea? Un mare nimic. Să luăm ca exemplu povestea cu așa-zisul lăcaș de cult ortodox rusesc din centrul Sofiei. Acesta a fost încuiat de Ambasada Rusiei, după ce Agenția de Stat pentru Securitate Națională (DANS) a expulzat trei preoți – părintele arhimandrit Vasian Zmeev, care este rus, precum și doi preoți cetățeni ai Belarusului.

Potrivit DANS, cei trei au fost expulzați din cauza activităților îndreptate împotriva securității naționale și a intereselor Bulgariei. „Au fost obținute date despre acțiunile persoanelor menționate, legate de implementarea unor elemente ale strategiei hibride a Federației Ruse pentru influențarea intenționată a proceselor socio-politice din Bulgaria în favoarea intereselor geopolitice rusești”, a explicat DANS, la 21 septembrie 2023.

Diverși politicieni au spus că este inacceptabil „ca statul rus, în persoana ambasadorului Mitrofanova, să închidă o biserică, mai ales una sub jurisdicția patriarhului bulgar”, că este vorba de autoguvernare canonică, că trebuie să se ia măsuri la nivel de stat. La un moment dat, s-a anunțat că Patriarhul Neofit a numit și preoți bulgari pentru a relua slujbele în lăcașul de cult. Cu toate acestea, ei nu au avut niciodată acces.

La câteva zile după închiderea bisericii, Boiko Borisov de la GERB, Kiril Petkov și Ivailo Mirchev de la Continuăm Schimbarea – Bulgaria Democrată (PP-DB) și Delian Peevski de la Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți (DPS) au trimis un semnal procurorului-general interimar Borislav Sarafov cu solicitarea ca Parchetul să verifice a cui este biserica.

Parchetul însuși a lucrat la verificare aproximativ o lună și, la 1 noiembrie anul trecut, a anunțat că Ministerul Dezvoltării Regionale și Lucrărilor Publice ar trebui să demareze un proces legat de proprietate. Patru luni mai târziu, nu există un astfel de proces. Și toată lumea tace.

Rusia a trimis un nou reprezentant al Bisericii Ortodoxe Ruse – Vladimir Tișciuk -, care a fost anterior în SUA și la Viena, iar părintele expulzat Vasian Zmeev a fost numit șef al misiunii spirituale ruse la Ierusalim.

Centrul Cultural și Informațional al Rusiei de la Sofia funcționează, de asemenea, fără probleme. Din cauza sancțiunilor europene, conturile sale pot fi puse sub sechestru, iar Ministerul bulgar de Externe ar aproba un astfel de demers, după cum a anunțat viceprim-ministrul și ministrul bulgar al Afacerilor Externe, Maria Gabriel, care, în cadrul interpelărilor parlamentare, a răspuns unei întrebări a deputaților de la PP-DB despre închiderea centrului în Bulgaria.

Multe țări din NATO și UE au luat deja astfel de măsuri. Gabriel a subliniat că motivul punerii sub sechestru a conturilor ar putea fi faptul că Centrul Cultural și de Informare al Rusiei din Sofia se află într-o relație funcțională cu Agenția Federală pentru Afaceri a Comunității Statelor Independente, așa-numita Rossotrudnichestvo, iar aceasta și șeful său, Evgheni Primakov, sunt pe lista celor sancționați de UE. Managerul centrului a fost șeful unui departament al Rossotrudnichestvo.

„În acest sens și având vederea menținerii unei poziții unitare a UE față de Rusia și în contextul eforturilor de a aborda campania internațională sistematică a Rusiei de dezinformare și manipulare a informațiilor, Ministerul de Externe ar sprijini sistarea activelor Rossotrudnichestvo, inclusiv conturi bancare din partea instituțiilor competente din Republica Bulgaria”, a subliniat Gabriel.

Întrucât Ministerul Afacerilor Externe nu este o autoritate competentă pentru aplicarea sancțiunilor, Maria Gabriel propune adoptarea unui act normativ special care să reglementeze atribuțiile și responsabilitățile diferitelor instituții la nivel național cu accent pe înghețarea activelor financiare… Totuși, nu a devenit clar de ce nu s-a făcut acest lucru până acum, cine este considerat competent, de ce ea însăși nu a iniția asta, întrucât este singurul vicepremier.

Și amenințările privind naționalizarea complexului rusesc Kamchia se dovedesc a fi deocamdată doar zgomot politic. În urmă cu mai bine de o lună, deputatul de la PP-DB, Ivailo Mirchev, a anunțat că ei depun în parlament o Lege privind măsurile restrictive internaționale, prin care statul își va lua înapoi de la Rusia complexul Kamchia, precum și că va îngheța proprietățile rusești deținute de persoanele sancționate.

Complexul misterios de vacanță de lângă Kamchia este un fel de enclavă a Moscovei în mijlocul rezervației de la Kamchia – Nisipuri. Investitorul – administrația de la Moscova – a reușit cumva să demonstreze că rezervația are „terenuri pustiite”, iar în 2008 guvernul triplei coaliții a permis construcția complexului.

La 9 septembrie 2010, Boiko Borisov, în calitate de prim-ministru, și Iuri Lujkov, ca primar al capitalei ruse, au tăiat panglica complexului cu statut special. Sanatoriul și complexul de reabilitare Kamchia se întind pe aproximativ 300 de decari, la 30 km de Varna, pe litoralul bulgăresc al Mării Negre, lângă una dintre cele mai frumoase plaje. Are hoteluri, săli de sport, școală, săli de conferințe, centru astronomic.

„Inițiativa legislativă este de mult timp întârziată, mai ales având în vedere războiul în desfășurare al Rusiei în Ucraina. Măsurile și sancțiunile internaționale în acest sens sunt în vigoare din 2014, iar altele noi au fost adoptate ca răspuns la agresiunea neîncetată a Rusiei. Pentru ca Bulgaria să-și poată îndeplini obligațiile pentru a implementa aceste măsuri restrictive internaționale, trebuie adoptată obligatoriu o lege concretă”, a explicat Mirchev.

El adaugă că proiectul de lege propune și menținerea unei liste publice a persoanelor sancționate, pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe, pentru a se garanta drepturile terților. S-a anunțat că în cazul în care există fonduri sau active, ministrul Finanțelor va impune sechestru și executări silite asupra acestor bunuri, conform Codului de procedură fiscală și de asigurări.

Ordinul va putea fi contestat, dar acest lucru nu va opri punerea în aplicare a acestuia. La Consiliul de Miniștri se va înființa un Consiliu Interministerial pentru Implementarea Măsurilor Restrictive, care va fi condus de ministrul de Externe sau de un adjunct desemnat de acesta. Până acum însă, niciuna dintre idei nu a fost depusă, cu atât mai puțin acceptată. În ultimii ani, Bulgaria a început să expulzeze mulți ruși, inclusiv diplomați, pentru spionaj. În urmă cu un an și jumătate, un total de 70 de persoane au fost expulzate din Ambasada Rusiei de la Sofia.

Cu toate acestea, acest lucru nu a redus capacitatea spionajului rusesc în Bulgaria. Acest lucru este evidențiat și de faptul că recent s-a descoperit că un angajat al Direcției Generale pentru Combaterea Crimei Organizate a transmis informații sensibile serviciilor secrete rusești nu numai de la serviciile bulgare, ci și de la serviciile partenere din țările UE.

Apoi, DANS a descoperit agenți de informații ruși – ilegali care se dădeau drept bulgari. Vladimir Gorochkin și Tatiana Gorochkina sunt participanți la o operațiune a Serviciului de Informații Extern al Federației Ruse menită să efectueze penetrarea informațiilor prin utilizare de identități străine.

Potrivit datelor obținute, scopul principal al prezenței celor doi, care călătoreau în Bulgaria sub numele de Denis Rașkov și Diana Rașkova, a fost obținerea actelor de identitate bulgare necesare și a unor date biografice plauzibile, pe care ulterior să le folosească pentru a desfășura activități de informații în afara teritoriul Bulgariei. DANS le-a impus interdicția de a intra și de a rămâne pe teritoriul statelor membre Uniunii Europene pe o perioadă de 5 ani.

Totuși, DANS nu este atât de activă în problema acordării cetățeniei bulgare rușilor cu documente false. Potrivit deputatului de la PP-DB și liderul al formațiunii Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți, Atanas Atanasov, acesta este un canal prin care spionii ruși se infiltrează în Europa. Pentru postul public de televiziune de la Sofia, acesta a vorbit și de o „persoană mitică” care a fost implicată în asigurarea acestui canal pentru pașapoarte bulgărești.

„Se numește Gleb Mișin, pare ucrainean la origine, dar se pare că e rus. El asigură o întreagă cavalcadă de origine rusă care primește cetățenie bulgară. Are un birou la Moscova, unde îi recrutează pe cei care vor să devină cetățeni bulgari, depun actele, i le trimit prin DHL, el le depune la Ministerul Justiției și ei devin cetățeni bulgari. Acesta este un caz concret, iată persoana. DANS a fost sesizată în acest caz, există date concrete despre banii oferiți, despre cine și cât primește”, a spus Atanasov.

Acesta s-a arătat indignat de faptul că DANS a fost sesizat în mod repetat privind „neobrăzarea comisă de angajații săi, deoarece principala activitate de verificare a autenticității documentelor de cetățenie este a DANS”. Iar agenția i-a răspuns: „Avem un interes operațional, nu vă amestecați”. Lipsa de acțiune a procuraturii se explică prin dezvăluirile jurnalistului bulgar de investigații Hristo Grozev, că în Bulgaria există procurori care sunt membri ai grupărilor rusofile și sărbătoresc ziua de naștere a lui Stalin.

„Există fanatici convinși ai regimului Putin, chiar și în sistemul de urmărire penală. Aceasta este o anchetă pe care o vom lansa în curând. Vorbim de procurori care investighează crime legate de Federația Rusă în Bulgaria. Sunt membri ai grupărilor rusofile și sărbătoresc ziua de naștere a lui Stalin. Mai multe – foarte curând”, a declarat Grozev pentru Nova TV. Rămâne de văzut care vor fi dezvăluirile.

Oricum, toate aceste povești arată clar că, deși a fost declarată stat inamic de către Rusia, Bulgaria nu face nimic pentru a impune efectiv sancțiuni sau pentru a arăta atacurile hibride de la Moscova. Iar diplomații ruși, spioni și oligarhi, se simt minunat în Bulgaria. Este evident că Moscova nu crede nu numai în lacrimi, dar nici în lupta epică cu influența sa în Bulgaria. Și are de ce, potrivit Sega.bg, citat de Rador Radio România.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro