Sari direct la conținut

LIVE Război în Ucraina: Rusia spune că Polonia anexează Vestul Ucrainei chiar acum / Rușii au ocupat jumătate din Severodonețk, ucrainenii spun că încă luptă pentru oraș / Putin a dat termen pentru armata rusă să cucerească Luhansk și Donețk

HotNews.ro
Imagini din Ucraina bombardată - Slaviansk, Foto: Aris Messinis / AFP / Profimedia Images
Imagini din Ucraina bombardată - Slaviansk, Foto: Aris Messinis / AFP / Profimedia Images

Forțele ucrainene încă rezistă marți, ziua 97 a invaziei, în Severodonețk, contra asaltului total al Rusiei în acest oraș distrus de bombardamente, devenit în ultimele zile principalul obiectiv al trupelor rusești.

Cele mai importante informații de luni, ziua 96 a războiului din Ucraina, LIVETEXT:

02:00Prețul petrolului – la cel mai ridicat nivel din ultimele aproape 3 luni

Țițeiul Brent, referința mondială, a câștigat 1% pe parcursul zilei, urcând la 122,84 dolari pe baril – cea mai mare închidere din 8 martie. La începutul sesiunii, Brent s-a tranzacționat până la 125,28 dolari.

01:47 Parlamentul din Ucraina a demis-o pe Liudmila Denisova, avocatul poporului

01:25 Oficialii ucraineni au informat marţi despre o „întrerupere a tuturor comunicaţiilor” în zonele ocupate de militarii ruşi în regiunea Herson din sudul Ucrainei, transmite Reuters.

01:10 După embargoul pe petrolul rusesc,Alexander De Croo temperează: „Cred că ar trebui să facem o pauză”

23:08Datoria gospodăriilor din Rusia a atins un nivel record în primul trimestru al acestui an, a anunțat marți banca centrală a Rusiei într-un raport, potrivit AFP.

„Chiar înainte de declanșarea crizei (legată de sancțiunile din cauza ofensivei Rusiei în Ucraina, n.r.), piața creditelor pentru persoane fizice a atins cel mai ridicat nivel de îndatorare a gospodăriilor la nivel macro de la începutul observațiilor”, de 10,6% din venitul disponibil al populației, față de 10,2% în aceeași perioadă din 2021, se arată în raport.

Cele mai importante știri ale serii de până la această oră:

Reamintim: Gazprom oprește livrările de gaze către mai mulți clienți europeni

  • Gazprom a anunțat marți dimineață că a „oprit complet livrările de gaze către GasTerra B.V. (Olanda) din cauza neplății în ruble”.
  • Olandezii depind de Rusia pentru aproximativ 15% din livrările lor de gaze, adică aproximativ șase miliarde de metri cubi pe an.
  • Seara, Gazprom a adăugat că livrările către Ørsted (Danemarca) și Shell Energy Export (parțial Germania) vor fi oprite începând de miercuri din același motiv.
  • „Ne vom strădui să continuăm să ne aprovizionăm clienții din Europa prin intermediul portofoliului nostru diversificat de furnizare de gaze. Shell continuă să lucreze la o retragere treptată din hidrocarburile rusești.”, spune compania
  • Contractul dintre Gazprom şi Shell Energy Europe prevedea livrarea a 1,2 miliarde metri cubi de gaze pe an către Germania.
  • Rusia a tăiat deja gazul către Finlanda, Bulgaria și Polonia din același motiv.

22:52 Canada anunţă sancţiuni împotriva Alinei Kabaeva, presupusa iubită a lui Putin, precum şi a altor oficiali şi instituţii din Rusia

22:35 Peste 23.000 de ucraineni au primit acceptul să meargă în SUA în cadrul unui nou program

22:15 Mihailo Podoliak: Declarațiile Rusiei că Polonia ocupă teritorii în Ucraina – „o halucinație tipic rusească”

22:05Preşedinta Slovaciei, în vizită la Kiev. Zuzana Caputova atenţionează Europa împotriva pierderii interesului faţă de Ucraina

21:40 Un oficial ucrainean afirmă că rușii controlează „cea mai mare parte a Severodonețkului”

20:22Rușii au lovit un rezervor de acid azotic în Severodonetsk (guvernator)

20:00Berlinul va înlocui vehiculele blindate livrate de Grecia către Ucraina

Cancelarul german Olaf Scholz a anunțat marți un acord cu Grecia, în baza căruia Atena va livra blindate din epoca sovietică Ucrainei pentru a contracara invazia rusă și va primi în schimb vehicule mai moderne de la Berlin, potrivit AFP.

19:42Rușii ar fi lovit într-un bombardament o uzină chimică cu azotat de amoniu din zona Severodonețk, cu consecințe vizibile de la kilometri depărtare:

19:30 3 morți la Sloviansk, în timp ce forțele rusești continuă atacurile cu rachete, anunță președinția Ucrainei, citată de CNN.

Forțele ruse au continuat atacurile aeriene și cu rachete împotriva unor ținte din regiunea Donețk, unde armata ucraineană spune că există „lupte de-a lungul întregii linii de front”.

19:13Orsted A/S, cea mai mare companie energetică din Danemarca, a confirmat că gigantul energetic de stat rus Gazprom va întrerupe livrările de gaz începând miercuri, 1 iunie, după ce compania daneză a refuzat să plătească gazul în ruble, potrivit CNN.

„Rămânem fermi în refuzul nostru de a plăti în ruble și ne-am pregătit pentru acest scenariu, așa că ne așteptăm să putem furniza gaze clienților noștri”, a declarat președintele firmei daneze, Mads Nipper.

18:50Germania îşi menţine obiectivul de a deveni independentă de importurile de petrol rusesc până la finalul anului, a anunţat marţi cancelarul Olaf Scholz, adăugând că opţiunile privind modul în care va fi gestionată rafinăria Schwedt încă urmează să fie stabilite.

18:43În ultimele două zile, angajații serviciilor de urgență din Ucraina au recuperat cadavrele a patru persoane care au murit la sfârșitul lunii februarie, după ce rușii au bombardat blocul în care locuiau din Harkov.

18:24Taiwanul va dona 6 milioane de dolari către cinci oraşe din Ucraina, în semn de sprijin şi pentru a reconstrui şcolile şi infrastructura civilă

18:10VIDEO Momentul când niște jurnaliști din Ucraina aproape sunt loviți de un obuz – Imagini dramatice

17:54O refugiată ucraineană din Marea Britanie și-a văzut boilerul de acasă într-o fotografie cu un tanc rusesc

17:50Președinta Slovaciei, Zuzana Caputova, s-a întâlnit cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski și au mers împreună în orașele Irpin și Borodeanka.

17:34Medvedev: „Sancțiunile europene lovesc populația de rând din Rusia, dar elita politică nu va fi afectată

17:25 Banca Centrală a Rusiei ia în considerare impunerea unor rate negative la depozitele în dolari şi euro

Rusia susține că Polonia a început să anexeze vestul Ucrainei

17:20Președintele francez Emmanuel Macron a declarat că, după cel de-al șaselea pachet de sancțiuni al Uniunii Europene împotriva Rusiei, nimic nu poate fi exclus în ceea ce privește sancțiuni suplimentare în următoarele săptămâni.

Liderul de la Paris speră că în următoarea perioadă de timp se va putea face un acord cu Rusia pentru exporturile de alimente din Ucraina, spunând că discuțiile recente dintre președinții rus și turc pe această temă au fost un „semn pozitiv”. (Reuters)

16:58Rusia susține că Polonia anexează vestul Ucrainei chiar acum

16:49Ucraina a identificat peste 600 de suspecți privind crimele de război și a început urmărirea penală pentru aproximativ 80 dintre aceștia, a declarat marți procurorul general al Kievului, Irina Venediktova. Lista de suspecți include „militari de rang înalt, politicieni și agenți de propagandă ai Rusiei”. (Reuters)

16:23Cel puțin trei morți și șase răniți, în oraşul Sloviansk din Donbas, într-un atac rus cu rachete de tip Iskander care a avut loc luni, transmite Ukrainska Pravda, citând Poliţia Naţională a Ucrainei.

16:18VIDEO Primele imagini cu misiunile secrete de aprovizionare a militarilor din uzina Azovstal / Elicopterele Mi-8 au zburat la altitudine joasă, pentru a evita detectarea

15:37Imagini apărute pe rețelele de socializare arată distrugerea spectaculoasă a unui tanc rusesc surprinsă din dronă. În imagini se vede și un militar rus care stătea pe tanc în timpul atacului. Imediat după, afectat de explozie, rămâne lângă blindatul în flăcări și din care se tot detonează muniția:

15:19 Imagini difuzate de televiziunea de stat rusă, preluate de Guardian, arată forțe de ocupație în disputatul oraș Severodonețk:

15:17Vladimir Putin ar fi dat termen Armatei sale să ajungă la graniţele administrative ale regiunii Lugansk până la 1 iunie şi la granițele Doneţk-ului până la 1 iulie, astfel încât în prima zi a lunii iulie să fie cucerit întregul Donbas, susțin serviciile ucrainene de informaţii.

15:15 Premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, a declarat că i-ar plăcea să-l vadă pe preşedintele rus Vladimir Putin „înlăturat cu totul” de la Kremlin.

„Dacă Europa şi lumea liberă vor pierde această bătălie, vor pierde acest război, noi nu vom mai fi în siguranţă, pentru că vom fi mereu sub ameninţare şi şantajaţi de Putin”, a declarat Mateusz Morawiecki în timpul summitului UE de la Bruxelles asupra războiului din Ucraina.

„Am vrea să-l vedem (pe Vladimir Putin) înlăturat total din cursă”, a spus premierul Poloniei, adăugând că Putin reprezintă „o putere brutală”. (dpa, Agerpres)

14:58Forțele navale ruse vor garanta trecerea navelor de cereale în Marea Mediterană atât timp cât Ucraina va îndepărta minele din apele sale de coastă, a susținut marți ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, citat de CNN.

„Este esențial ca reprezentanții ucraineni să curețe de mine apele de coastă. Dacă această problemă va fi rezolvată, atunci forțele navale ruse vor asigura trecerea nestingherită a acestor nave către Marea Mediterană și mai departe către destinațiile lor (…) Tot ceea ce depinde de Rusia este garantat”, a spus Lavrov într-o conferință de presă susținută în timpul unei vizite în Bahrain.

14:52 Războiul și sancțiunile au amplificat inflația din zona euro la un nou nivel record – 8,1%

14:36Reprezentanții unui grup de state care investighează crimele de război ale rușilor în Ucraina se întâlnesc marți la Haga, scrie The Guardian, citând Associated Press.

Întâlnirea de marți între o echipă comună de investigații – formată din Ucraina, Lituania și Polonia – și procurorul Curții Penale Internaționale Karim Khan vine în contextul în care forțele ruse au fost acuzate de uciderea civililor în Bucha și de atacuri asupra infrastructurii civile din Mariupol.

Procuratura Generală a Ucrainei a anunțat că a deschis peste 8.000 de anchete penale și a identificat peste 500 de suspecți de crime de război, între care miniștri, militari și comandanți ruși, potrivit AP.

Mega-acțiune civilă internațională împotriva Rusiei și a firmelor și persoanelor care o susțin

14:32 Un consorțiu de avocați ucraineni și internaționali se pregătește să lanseze o acțiune civilă în masă împotriva statului rus, precum și a contractorilor militari privați și a oamenilor de afaceri care susțin efortul de război rusesc, în încercarea de a obține compensații financiare pentru milioanele de victime ucrainene ale războiului, dezvăluie The Guardian.

Echipa, formată din sute de avocați și mai multe firme de avocatură importante, intenționează să inițieze „acțiuni multiple în diferite jurisdicții împotriva unor ținte diferite”, inclusiv în Marea Britanie și SUA, a declarat Jason McCue, un avocat cu sediul la Londra care coordonează inițiativa, într-un interviu acordat la Kiev.

14:17 Bulgaria a fost exceptată de la embargoul UE contra petrolului rusesc până la sfârșitul anului 2024, a spus marți, la Bruxelles, premierul bulgar Kiril Petkov.

Mai multe detalii privind scutirea vor fi dezvăluite în câteva zile, a declarat Petkov, care a sosit pentru a doua zi a unei reuniuni extraordinare a Consiliului European privind Ucraina.

Petkov a spus că scutirea va da Bulgariei timp pentru a-și adapta rafinăria pentru a procesa și alte tipuri de petrol. (Reuters)

13:49Alexandr Lukașenko a premiat ofițeri KGB bieloruși care au participat la o „operațiune specială” în Ucraina

Patriarhul Kirill, nou mesaj pentru soldații ruși: Sunteți urmașii lui Petru cel Mare

13:41 Ministerul rus al Apărării susține că a doborât un avion Su-25 ucrainean și a distrus două baterii de rachete MLRS (Uragan și Grad), două depozite cu muniții și un depozit de combustibil în cadrul operațiunilor de peste noapte.

De asemenea, fără a furniza dovezi, ministerul a afirmat că a recuperat 152 de cadavre ale unor luptători ucraineni de la uzina Azovstal din Mariupol, care erau legate de dispozitive explozive „la ordinul direct al Kievului” pentru a crea o „provocare”.

13:20 Forțele rusești controlează „aproximativ jumătate” din orașul Sievierodonetsk din estul Ucrainei, a declarat marți șeful administrației orașului la televiziunea națională.

„Din nefericire, linia frontului a împărțit orașul în două, dar orașul se apără [în continuare], orașul este încă ucrainean”, a declarat șeful orașului, Oleksandr Stryuk. El a adăugat că rușii au amplasat poziții militare în aproximativ o jumătate din oraș.

13:14 Patriarhul Kirill, nou mesaj pentru soldații ruși: Sunteți urmașii lui Petru cel Mare, comportați-vă ca atare / Noi suntem vaccinați împotriva aventurilor militare

13:04 Propaganda rusă a făcut publice imagini cu avioane de atac Su-25SM3, blurând o parte cockpitului în câteva cadre, însă uitând să acopere pe filmare acel loc în alt cadru.

13:03Alți doi soldați ruși condamnați la închisoare în Ucraina pentru crime de război / Care sunt acuzațiile și ce pedepse au primit

12:40Un embargo al Uniunii Europene asupra petrolului rusesc va fi dureros atât pentru statele membre, cât și pentru Moscova, susține cancelarului austriac Karl Nehammer, transmite CNN.

„Dar trebuie să fim realiști, durerea pe care o suferim nu este nimic în comparație cu ceea ce trebuie să îndure poporul ucrainean”, a declarat Karl Nehammer.

Ucraina spune că s-ar mulțumi și cu rachete cu rază de 70 de km.

12:37Producătorul dronei Bayraktar TB2, neimpresionat de „armele laser” anunțate de Rusia: Nu vor funcționa împotriva dronei noastre

12:00 Rachete americane cu rază de acțiune de aproximativ 70 km ar fi suficiente pentru ca armata ucraineană să respingă ofensivele rusești, potrivit unui consilier cheie al lui Zelenski.

Oleksiy Arestovych a reacționat la declarațiile președintelui Biden potrivit cărora SUA nu vor trimite Ucrainei sisteme de rachete „care pot lovi în Rusia”.

Arestovici a spus că sisteme MLRS (de rachete multiple cu rază lungă de acțiune) care pot lovi până la 70 km ar fi „mai mult decât suficiente pentru noi”.

Dacă nu plănuiesc să ne dea 300[km], în primul rând – s-ar putea să fie cazul doar în această etapă. Și în al doilea rând, 70 km ar fi mai mult decât suficient”, a declarat el.

11:40 Serghei Lavrov va merge în Turcia cu o delegație militară pe 8 iunie pentru a discuta despre crearea unui potențial coridor maritim pentru exporturile agricole ucrainene, a declarat ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu.

În cadrul unei convorbiri telefonice cu Tayyip Erdogan de luni, Putin a susținut că Rusia este pregătită să faciliteze exportul neîngrădit de cereale din porturile ucrainene în coordonare cu Turcia.

Cavusoglu a spus că se lucrează în continuare cu ONU pentru a se ajunge la un acord privind crearea coridorului din Marea Neagră, dar că problemele dintre Moscova și Kiev rămân.

11:36Numărul incidentelor „extremiste” din apropierea ambasadelor Federației Ruse în primele luni ale anului 2022 a depășit o mie și continuă să crească, informează ministerul rus de externe, citat de Nexta.

Ce pierderi ar fi suferit trupele de invazie

11:23Noua estimare făcută de armata ucraineană privind pierderile suferite de ruși până acum:

11:17 Minele rămân o armă folosită intes în război. Un nou clip video apărut online arată cum un blindat al forțelor aeropurtate trece peste un astfel de dispozitiv exploziv:

11:08 Oleg Kryuchkov, consilier al guvernului numit de Rusia în Crimeea anexată, a declarat pentru RIA Novosti că regiunile ocupate Herson și Zaporojie au trecut la utilizarea rețelelor rusești de comunicații mobile și de internet.

„Un alt atac terorist al Kievului a dus la întreruperea comunicațiilor în regiunile Herson și Zaporojie. Rusia a anticipat asta. În teritoriile eliberate, acum este vorba exclusiv de internet și comunicații rusești. De fapt, acesta este sfârșitul propagandei ucrainene, turnurile de minciuni ale lui Zelenski au căzut”, a declarat Kryuchkov.

El a spus că au fost deja puse în vânzare cartele SIM pentru operatorii de telefonie mobilă ruși.

„Severodonețk este încă în mâinile ucrainenilor”

11:04VIDEO Lovitură de precizie a rușilor: Au lovit în plin un grup de ucraineni lângă un blindat

10:58 Gazprom a anunțat marți că a întrerupt complet livrările de gaze către traderul olandez de gaze GasTerra, după ce acesta nu a reușit să facă plățile pentru gazele livrate în aprilie, respectându-și astfel promisiunea de a întrerupe livrările din cauza problemelor de plată.

Rusia a întrerupt deja livrările de gaze către Polonia, Bulgaria și Finlanda, care au refuzat să le achite în conformitate cu un ordin al președintelui Vladimir Putin care prevede deschiderea de conturi în ruble într-o bancă rusă ca parte a sistemului de decontare.

10:47 Ucraina controlează în continuare Severodonețk, iar soldații săi se luptă cu trupele rusești care avansează încet, dar evacuarea civililor nu este posibilă în prezent, a declarat marți șeful administrației orașului.

„Orașul este încă în mâinile ucrainenilor și se luptă… (dar) evacuările nu sunt posibile din cauza luptelor”, a declarat Oleksandr Stryuk pentru televiziunea ucraineană.

10:41VIDEO La televiziunile rusești se militează deschis pentru un genocid în Ucraina: Două milioane de ucraineni trebuie uciși

10:08VIDEO Imagini greu de înțeles: Rușii, cât pe ce să-și prăbușească singuri un elicopter de atac într-un lac

09:58 Dacă trupele de invazie vor să-și asigure întreg teritoriul Donbasului, ele au nevoie – fie și dacă cuceresc Severodonețk – să cucerească obiective problematice, spun serviciile secrete militare britanice.

O navă încărcată cu fier furat din Mariupol a plecat spre Rusia

09:28 Prezentatoarea Olga Skabeyeva de la televiziunea de stat rusă a spus că ”poate că a venit timpul să admitem că operațiunea specială a Rusiei în Ucraina s-a încheiat, în sensul că a început un adevărat război.”

”Mai mult, este Al Treilea Război Mondial. Suntem obligați să demilitarizăm nu doar Ucraina, ci și întreaga Alianță NATO”, a adăugat Skabeyeva, supranumită „Păpușa de fier de la Putin TV”.

09:09 O navă a părăsit portul ucrainean Mariupol pentru prima dată de la cucerirea orașului de către trupele de invazie și se îndreaptă spre est, către Rusia, a declarat marți liderul separatist al regiunii separatiste ucrainene Donețk, citat de Interfax.

Un purtător de cuvânt al portului a afirmat săptămâna trecută că nava va încărca 2.700 de tone de metal în Mariupol înainte de a se deplasa spre est, în orașul rus Rostov pe Don. Ucraina a replicat că transportul de metal către Rusia din Mariupol reprezintă un furt.

09:05 Ramzan Kadîrov a postat un clip video cu un soldat ucrainean capturat ce are fața tumefiată, liderul cecen însoțind imaginile cu mesjul „a călcat pe o greblă”.

Rușii spun că au ocupat o treime din Severodonețk

08:58 Japonia nu va părăsi proiectul de gaz natural lichefiat Sahalin 2, nici dacă i se va cere să plece, a declarat marți ministrul japonez al industriei.

Terenul pentru proiect este al Rusiei, dar uzina este deținută de guvernul și companiile japoneze, a declarat ministrul Economiei, Comerțului și Industriei, Koichi Hagiuda, în fața unei comisii parlamentare. (Reuters)

08:53 Trupele rusești avansează încet spre centrul orașului Șievierodonețk, a declarat marți guvernatorul regiunii Lugansk, Serghei Gaidai, la televiziunea de stat ucraineană.

Gaidai a spus că trupele ucrainene care apără Severodonețk nu riscă să fie încercuite, deoarece se pot retrage la Lysychansk, de cealaltă parte a râului. (Reuters)

08:51 Autoritățile bulgare au anunțat că zilele următoare vor începe să evacueze refugiații ucraineni cazați în hotelurile de pe litoral, dar aceștianu sunt prea dornici să plece.

08:11 Liderul separatist al regiunii Lugansk a spus că forțele rusești au preluat controlul a o treime din Severodonețk, dar asaltul lor durează mai mult decât sperau.

08:00 Institutul pentru Studiul Războiului: Cercurile militare și naționaliste rusești, furioase din cauza modului în care invazia este gestionată de Kremlin.

Scurtă recapitulare, marți dimineață, a evenimentelor recente:

  • ​Liderii UE au sprijinit un embargo parțial asupra petrolului rusesc după discuțiile din timpul nopții de la summitul de la Bruxelles. Sancțiunile vor avea un impact imediat asupra a 75% din importurile de petrol rusesc, urmând ca până la sfârșitul anului să fie interzis 90% din tot petrolul rusesc importat în Europa.
  • Cel mai recent pachet de sancțiuni include, de asemenea, eliminarea accesului la Swift pentru cea mai mare bancă din Rusia, Sberbank; interzicerea a încă trei posturi de televiziune rusești de stat; și sancțiuni suplimentare împotriva „persoanelor responsabile de crime de război în Ucraina.
  • Consiliul European a adăugat că este pregătit să acorde Ucrainei 9 miliarde de euro pentru a o ajuta în reconstrucția postbelică. Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avertizat că Ucraina are nevoie de 5 miliarde de euro pe lună doar pentru a menține serviciile de bază și „… pentru a oferi Ucrainei o șansă corectă de a se ridica din cenușă”.
  • Zelenski susține că Rusia blochează exportul a 22 de milioane de tone de cereale din porturile ucrainene și că forțele rusești „au furat deja cel puțin o jumătate de milion de tone de cereale” și „caută acum modalități de a le vinde ilegal undeva”.
  • Situația din Donbas rămâne „extrem de dificilă”, a spus Zelenski, adăugând că trupele rusești au bombardat din nou Harkovul luni. „Teritoriul regiunii noastre Sumă a fost, de asemenea, bombardat peste granița dintre Ucraina și Rusia”, a spus el.
  • Tancurile și trupele rusești au început să avanseze în Severodonețk, cel mai mare oraș din Donbas încă deținut de Ucraina, luni având loc lupte de stradă.
  • Vladimir Putin a discutat cu Tayyip Erdoğan, afirmând că, dacă sancțiunile vor fi ridicate, atunci Rusia ar putea „exporta volume semnificative de îngrășăminte și produse agricole”.
  • Joe Biden a declarat că SUA nu vor furniza Ucrainei rachete cu rază lungă de acțiune capabile să ajungă în Rusia. Ucraina a cerut sisteme de rachete cu lansare multiplă (MLRS) cu o rază de acțiune de aproximativ 300 km pentru a contracara utilizarea tot mai eficientă a artileriei cu rază lungă de acțiune de către Moscova.
  • Belarus va efectua exerciții de mobilizare militară în iunie și iulie în regiunea Gomel.
  • Rusia va înceta furnizarea de gaze către Olanda, după ce traderul GasTerra, susținut de guvern, a refuzat să plătească furnizorului Gazprom în ruble. Aproximativ 44% din consumul de energie al Olandei se bazează pe gaz, dar doar aproximativ 15% din gazul olandez provine din Rusia.
  • Regiunea separatistă georgiană Osetia de Sud a renunțat la planurile de a organiza un referendum privind aderarea la Rusia, care fusese programat pentru 17 iulie.
  • Jurnalistul francez Frédéric Leclerc-Imhoff, în vârstă de 32 de ani, a fost ucis după ce un vehicul blindat de evacuare în care se afla a fost lovit de schije de obuz rusesc în orașul Severodonețk.
  • Primul presupus caz de viol comis de un soldat rus a fost trimis în instanță, a declarat procurorul general al Ucrainei. Militarul va fi judecat pentru presupusa ucidere a soțului victimei și pentru „violență sexuală împotriva soției sale”, a declarat Iryna Venediktova.

–––––-

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro