Prefectura Capitalei: Serviciu de permanenţă în Municipiul Bucureşti, pe perioada avertizării Cod Portocaliu de furtună
Prefectul Municipiului Bucureşti a convocat duminică o şedinţă extraordinară a Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, una dintre măsurile decise fiind instituirea serviciului de permanenţă, pe toată perioada supusă avertizării meteorologice, relatează News.ro.
Prefectura Capitalei anunţă, într-un comunicat, că în urma avertizării meteorologice emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie COD PORTOCALIU, ce vizează instabilitate atmosferică accentuată, vijelii puternice şi ploi abundente în intervalul 29.05.2022 ora 14:00 – 30.05.2022, Prefectul Municipiului Bucureşti a convocat şedinţa extraordinară a Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă. În cadrul acesteia au fost aprobate următoarele măsuri:
– instituirea serviciului de permanenţă, pe toată perioada supusă avertizării meteorologice, la sediul instituţiilor cu responsabilităţi şi la cel al unităţilor administrativ teritoriale din Municipiul Bucureşti în vederea monitorizării cu atenţie a evoluţiei fenomenelor meteorologice şi asigurării condiţiilor necesare pentru a se acţiona preventiv;
– activarea, la sediul Centrului Municipal Integrat pentru Situaţii de Urgenţă, Grupa Operativă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dealul Spirii” Bucureşti-Ilfov cu personal propriu, conform procedurilor interne;
– asigurarea fluxului informaţional-decizional şi informarea cu celeritate a Grupei Operative instituită la sediul Centrului Municipal Integrat pentru Situaţii de Urgenţă asupra evoluţiei şi efectelor fenomenelor hidrometeorologice prin transmiterea urgentă a raportului operativ.
Toate aceste măsuri au fost dispuse pentru gestionarea eficientă a situaţiilor de urgenţă de către instituţiile cu atribuţii în gestionarea riscului prognozat şi CLSU, mai spune Prefectura Municipiului Bucureşti.
Vârful episodului de vreme rea pe care îl traversează România va avea loc abia în această seară, iar formaţiile de intervenţie ale Administraţiei Naţionale Apele Române trebuie să fie în alertă şi specialiştii noştri să informeze permanent ISU şi autorităţile locale cu privire la evoluţia fenomenelor, a declarat ministrul Mediului, Tanczos Barna.