Sari direct la conținut

VIDEO Un controversat episcop catolic îi ia apărarea lui Vladimir Putin: „Este singurul care luptă împotriva forțelor răului”

HotNews.ro
Episcopul Richard Williamson (dreapta), Foto: Fabrice COFFRINI / AFP / Profimedia
Episcopul Richard Williamson (dreapta), Foto: Fabrice COFFRINI / AFP / Profimedia

Richard Williamson, un controversat episcop care a fost excomunicat de două ori de Biserica Catolică, a afirmat într-o predică ținută la Varșovia că președintele rus Vladimir Putin este singurul șef de stat din lume care „înfruntă forțele răului”.

„Printre șefii de stat există doar unul care înfruntă forțele răului. Nu vă bazați pe Boris Johnson în Anglia, nu vă bazați pe Macron în Franța, nu vă bazați pe Draghi în Italia. Vladimir Putin, care poate nu este un înger sau un sfânt, este, cu toate acestea, un om de mare inteligență și curaj. Iar în fruntea Rusiei el are mijloacele de a înfrunta guvernul mondial unic”, își începe Williamson pledoaria.

El susține apoi că în urmă cu câteva zile a fost foarte impresionat de un grup de „doamne poloneze” catolice care ar fi înțeles toate că „Vladimir Putin are dreptate”. „Am fost foarte surprins fiindcă știu că între Polonia și Rusia au existat adesea războaie și poate că unul va veni din nou”, afirmă episcopul.

„Rușii luptă în Ucraina dar nu într-o asemenea manieră de a spulbera sau strivi Ucraina. Vladimir Putin a spus că scopul este de a denazifica și demilitariza [Ucraina] dar Europa nechibzuită urmează Statele Unite pentru a încerca să zdrobească Rusia. Este posibil ca războiul să se agraveze. Trebuie să facem ce ne stă în putință pentru a ne pregăti”, concluzionează el.

Cine este episcopul Richard Williamson

În vârstă de 45 de ani, britanicul este un tradiționalist catolic care se opune modificărilor adoptate de al Doilea Conciliu de la Vatican care a a fost deschis de papa Ioan al XXIII-lea în octombrie 1962 și închis în timpul pontificatului papei Paul al VI-lea în decembrie 1965.

Alături de alți 3 preoți membri ai Societății Sfântului Pius, o fraternitate internațională de clerici catolici tradiționaliști, Williamson a fost ridicat la rangul de episcop în 1988 de către arhiepiscopul francez Marcel Lefebvre fără permisiunea Papei Ioan Paul al II-lea, lucru care a atras excomunicarea lor.

Aceasta a fost ridicată în 2009 de către Biserica Catolică dar Williamson a fost din nou excomunicat în 2015 după ce la rândul său a hirotonisit un episcop fără aprobare papală.

Britanicul a fost pus sub acuzare și condamnat în Germania pentru negarea Holocaustului după ce a declarat în timpul unui seminar din Bavaria că naziștii nu au folosit gaze mortale în camerele de gazare și că în timpul Holocaustului nu au murit mai mult de 200.000-300.000 de evrei.

Cazul lui Williamson a afectat serios imaginea Vaticanului la vremea respectivă, pentru că a fost reacceptat în Biserica Catolică de suveranul pontif după o excomunicare care a durat 22 de ani la numai câteva zile după ce a făcut declarațiile în cauză.

Urmărește ultimele evoluții din a 92-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro