Sari direct la conținut

Mașini inteligente, bariere și semafoare interconectate – iată viitorul!

Smile Media
​Transportul viitorului. Ce sunt, cum funcționează și cum comunică în siguranță mașinile autonome, interconectate, Foto: certSIGN
​Transportul viitorului. Ce sunt, cum funcționează și cum comunică în siguranță mașinile autonome, interconectate, Foto: certSIGN

​​Vehicule autonome, vehicule interconectate și sisteme de transport inteligent cooperative sunt câteva sintagme cheie în ziua de azi. Motivul este unul cât se poate de simplu: evolutia susținută a capabilităților vehiculelor, apariția de noi și noi servicii oferite atât vehiculelor cât și ocupanților acestora, îmbunătățirea operațiunilor de/în trafic și reducerea semnificativă a accidentelor rutiere, precum și reducerea emisiilor.

În multe privințe, vehiculele de astăzi sunt deja dispozitive conectate. În viitorul foarte apropiat acestea vor interacționa direct între ele și cu infrastructura rutieră. Această interacțiune este domeniul Sistemelor de Transport Inteligente Cooperative (C-ITS), care va permite utilizatorilor drumurilor și administratorilor de trafic să partajeze și să utilizeze informații care nu erau disponibile anterior și să își coordoneze acțiunile. Acest element de cooperare, activat de conectivitatea digitală, este de așteptat să îmbunătățească semnificativ siguranța rutieră, eficiența traficului și confortul condusului, ajutându-l pe șofer să ia deciziile corecte și să se adapteze la situația din trafic.

În acest context comunicarea între vehicule, infrastructură și cu alți utilizatori ai drumurilor este crucială, și asigurarea securității comunicațiilor între toți actorii implicați este obligatorie.

certSIGN în parteneriat cu Academia Tehnică Militară și Universitatea București, au dezvoltat un sistem PKI (Public Key Infrastructure – Infrastructură cu Chei Publice) scalabil şi flexibil, adresat sistemelor de transport inteligente în scopul securizării comunicaţiilor de tip V2X (vehicle-to-everything) și autorizării accesului vehiculelor la diverse servicii de infrastructură.

V2X sau vehicle-to-everything se referă la comunicarea prin wireless dintre un vehicul și orice altă entitate (vehicul sau element de infrastructură rutieră) care poate afecta sau poate fi afectată de vehicul. Obiectivele implementării acestui sistem sunt în primul rând creșterea siguranței rutiere, eficientizarea și fluidizarea traficului, reducerea consumului de energie și extinderea gamei de servicii oferite participanților la trafic.

Această conectivitate, V2X, include nu numai conectarea maşinilor cu alte mașini (vehicul la vehicul), ci și conectarea maşinilor la infrastructură (vehicul la infrastructură) sau conectarea cu alte tipuri de dispozitive (vehicul la alte dispozitive). Aceste capabilităţi fac loc unor noi tipuri de aplicații cum ar fi implementarea unor funcţii avansate de siguranță în trafic, experiențe noi şi personalizate de conducere și divertisment, inclusiv conducerea vehiculelor în mod autonom.

Citește și:

Mașinile pot astfel să încorporeze nativ aplicații performante care permit șoferilor să ajungă la destinație mult mai ușor, rapid și în siguranță, primind informații de avertizare asupra pericolelor iminente, de preavertizare a coliziunilor cu diverse obstacole, conectarea la senzori dedicaţi de detecţie şi informare privind starea carosabilului sau condiţiilor meteo nefavorabile.

Un aspect foarte important care trebuie avut în vedere este securitatea și confidențialitatea în comunicațiile V2X, care pot afecta toate aplicațiile utilizate în rețea. Datorită comunicării wireless și caracterului descentralizat al rețelelor ad-hoc specifice în acest caz, atacurile sunt inevitabile și sunt greu de detectat atat de către entitățile centrale cât și de către actorii interconectați.

Astfel, certSIGN în parteneriat cu Academia Tehnică Militară și Universitatea București, au demarat proiectul MASSA– ”Mecanisme Avansate de Securitate pentru Sisteme Autonome”, ce constă în dezvoltarea unei infrastructuri cu chei publice (PKI) cu ajutorul căreia să asigure securitatea sistemelor de transport inteligent cooperative descrise mai sus. Această infrastructură PKI va emite certificate digitale fiecărei entități (vehicul sau element de infrastructură) cu ajutorul cărora acestea vor putea solicita și obține acces la diferite servicii și funcționalități, care pot fi gratuite sau plătite în funcție de tipul serviciului solicitat, pe baza unor token-uri de autorizare, emise tot de către infrastructura PKI amintită. Se asigură astfel securizarea canalelor de comunicație prin asigurarea confidentialității, integrității și autenticității datelor vehiculate, cât și anonimitatea entităților participante.

Sistemele de securitate bazate pe infrastructuri de chei publice (PKI) clasice, orientate pe emiterea şi folosirea de certificate X.509 [1] și-au dovedit în timp utilitatea şi eficienţa pentru obţinerea acestor garanţii de securitate.

Pentru securizarea comunicațiilor V2X, în contextul utilizării sistemelor de transport inteligente, certSIGN folosește criptografia asimetrică bazată pe curbe eliptice pentru implementarea infrastructurii PKI necesare pentru gestionarea identităţii şi asigurării protecției schimbului de informații.

În viitorul apropiat, scenariul de trafic rutier poate fi îmbunătățit semnificativ datorită acestor sisteme ”inteligente”, unitățile de la bord din vehicule putând comunica date precum poziția, viteza și direcția de deplasare. În plus, se pot trimite mesaje legate de declanșarea unor incidente speciale, cum ar fi o frânare de urgență, un defect al vehiculului sau un drum alunecos detectat. În infrastructura C-ITS, elementele din infrastructura rutieră (semnafoare, semne de circulație etc.) informează, de exemplu, despre fazele de semnal ale semafoarelor, limitele de viteză sau lucrările rutiere.

Un aspect important este și acela că autovehiculele speciale, cum ar fi cele de salvare, pompieri, poliție, pot comunica cu semaforul, iar acestea vor ajunge în timp util și fără incidente de trafic, la misiunea pe care o au.

Această lucrare a fost susținută de un grant al Ministerului de Cercetare și Inovare al României UEFISCDI nr. 56PTE/2020.

Articol susținut de certSIGN

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII