Sari direct la conținut

Cel puţin 50 de răniţi după ce o aeronavă Boeing a avut o „problemă tehnică" în timpul unui zbor de la Sydney la Auckland

HotNews.ro
Boeing 787-8 Dreamliner, Foto: Rüdiger Wölk / imago stock&people / Profimedia
Boeing 787-8 Dreamliner, Foto: Rüdiger Wölk / imago stock&people / Profimedia

Cel puţin 50 de persoane au fost rănite luni, majoritatea având răni minore, după ce o „problemă tehnică” a provocat o „mişcare puternică” în timpul unui zbor de la Sydney la Auckland efectuat de compania LATAM Airlines, potrivit publicaţiei New Zealand Herald, citată de Reuters.

Cursa LATAM Airlines LA800, un Boeing 787-9 Dreamliner, a aterizat pe aeroportul din Auckland conform programului, luni după-amiază (ora locală), potrivit FlightAware, notează News.ro.

În mod normal, zborul face escală în Auckland în drumul său spre Santiago de Chile.

Un purtător de cuvânt al companiei aeriene sud-americane a declarat pentru New Zealand Herald că a existat o „problemă tehnică” în timpul zborului care a afectat o parte din echipaj şi pasageri, fără a oferi mai multe detalii.

Ambulanţa organizației Hato Hone St John a tratat aproximativ 50 de persoane la aeroport, a declarat un purtător de cuvânt pentru Reuters. Un pacient se află în stare gravă, iar restul au suferit răni uşoare până la moderate, au adăugat aceştia.

Aeronava a avut o „mică cădere rapidă” în timpul zborului, a declarat un pasager pentru NZ Herald.

Boeing şi LATAM nu au răspuns imediat la întrebările Reuters cu privire la cauza şi natura incidentului.

Aeronavele Boeing au fost implicate în ultimul timp într-o serie de incidente. În cel mai grav dintre ele, o bucată de fuzelaj s-a desprins în timpul zborului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro