Scene dramatice la procesul primului soldat rus judecat în Ucraina- Văduva bărbatului ucis l-a confruntat: ”Spune-mi, te căiești? De ce ați venit aici?”
Primul proces în care soldatul rus Vadim Șișmarin este judecat pentru crime de război a fost reluat joi la Kiev, ședința începând cu o scenă dramatică în care militarul a fost confruntat cu văduva bărbatului ucis, relatează BBC.
Soldatul în vârstă de 21 de ani a pledat vinovat la acuzația potrivit căreia a ucis un civil neînarmat, care mergea pe bicicletă pe marginea unui drum în localitatea Ciupohovka.
Kateryna Shelipova, văduva lui Oleksandr (62 de ani), a apărut în fața instanței și l-a întrebat pe soldatul rus ce a simțit atunci când i-a ucis soțul și dacă să căiește pentru crima comisă.
Soldatul a replicat că și-a admis vinovăția și a cerut iertare. ”Dar înțeleg că nu veți putea să mă iertați”, a adăugat acesta.
Kateryna Shelipova a continuat.
Spune-mi, te rog, de ce ați venit aici? Să ne protejați?
”Spune-mi, te rog, de ce ați venit aici? Să ne protejați?”, l-a întrebat femeia, făcând trimitere la declarațiile lui Vladimir Putin care argumenta invazia din Ucraina prin nevoia de a proteja populația țării. Putin vorbea despre nevoia de ”denazificare„ a Ucrainei, referindu-se la guvernul de la Kiev.
”Să ne protejați de cine? M-ai protejat de propriul meu soț, pe care l-ai ucis?”
Soldatul a păstrat tăcerea.
Corespondentul BBC spune că astfel de scene dramatice sunt, în marea parte, esența acestor procese pentru crime de război, ideea fiind de a-i forța pe soldați să privească drept în față la ceea ce au făcut și durerea pe care au provocat-o, ignorând toate regulile războiului care, teoretic, îi protejează pe civili.
Miercuri, Kateryna povestea corespondentului BBC că, de fapt, îl compătimește pe soldatul rus, deși nu îi va putea ierta niciodată crima.
Nu-l voi ierta niciodată
Femeia a fost martoră a crimei de război, auzind împușcăturile atunci când soldatul a tras în soțul ei. Imediat după aceea l-a văzut pe soldatul Sișimarin prin poarta casei sale, ținând în mână arma crimei.
La scurt timp, a găsit trupul lui Oleksandr zăcând în stradă. ”Pierderea soțului meu este totul pentru mine. El era protectorul meu”, a mărturisit femeia.
Vadim Sișimarin pretinde că nu a dorit să-l împuște mortal, dar a executat ordinele superiorilor, el însuși fiind amenințat de un alt soldat în cazul în care refuza să facă ceea ce i se ordonă.
Procurorii ucraineni l-au acuzat pe Şişimarin că a ucis un bărbat neînarmat care mergea pe bicicletă pe marginea unui drum în localitatea Ciupohovka. După un atac al armatei ucrainene, coloana din care făcea parte militarul a fost distrusă, iar inculpatul, în compania altor patru militari, a fugit într-un vehicul civil sechestrat cu forţa.
La sosirea acestora la Ciupahovka, în regiunea Sumî, ei au văzut pe drum un bărbat care vorbea la telefon. Şişimarin i-a tras în cap cu un pistol-automat Kalaşnikov pentru a-l împiedica să comunice forţelor ucrainene despre prezenţa lor. Bărbatul a murit pe loc la doar câteva zeci de metri de casa lui, potrivit procurorului general al Ucrainei.
–-
- Urmărește ultimele evoluții din a 85-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.