VIDEO Viitorul Europei: Concluzii
Conferința privind viitorul Europei își încheie lucrările. Președinților Parlamentului European, Comisiei și Consiliului li s-a transmis raportul final conținând propunerile de reformare a UE.
Acest parcurs fără precedent care a cuprins, timp de un an, discuții, dezbateri și colaborare între cetățeni și oameni politici a condus la un raport axat pe 49 de propuneri care includ obiective concrete și peste 320 de măsuri pe care instituțiile UE să le urmeze în cadrul a 9 tematici:
- schimbările climatice și mediul;
- sănătatea;
- o economie mai puternică, justiție socială și locuri de muncă;
- UE în lume;
- valori și drepturi, statul de drept, securitatea;
- transformarea digitală;
- democrația europeană;
- migrația; educația, cultura, tineretul și sportul.
Propunerile se bazează pe recomandările formulate de cetățenii care s-au întâlnit în cadrul grupurilor de dezbatere ale cetățenilor europeni și al grupurilor de dezbatere naționale ale cetățenilor și au contribuit cu ideile lor pe platforma digitală multilingvă.
La Conferință au participat cetățeni europeni de diferite origini geografice, genuri, vârste, aparținând unor medii socioeconomice diferite și/sau având niveluri de educație diferite, iar tinerilor le-a revenit un rol central.
„Cetățenii – în special tinerii – se află în centrul viziunii noastre asupra viitorului Europei. Ei au contribuit direct la conturarea rezultatului conferinței. Ne aflăm într-un moment definitoriu al integrării europene și nicio sugestie de schimbare nu ar trebui exclusă din discuție. Nu ar trebui să ne fie teamă să dăm frâu liber puterii Europei de a schimba în bine viețile oamenilor”. a declarat Roberta Metsola, Președinta Parlamentului European.
Etapele următoare
Cele trei instituții vor examina acum modalitățile de a întreprinde în mod eficace acțiuni în temeiul acestor propuneri, fiecare instituție în sfera sa de competență și în conformitate cu tratatele.
În toamna anului 2022, va avea loc un eveniment de feedback pentru a informa cetățenii cu privire la aceste acțiuni.