Sari direct la conținut

Elisabeth Borne este noul prim-ministru al Franței, a doua femeie care ocupă funcția în ultimii 30 de ani

HotNews.ro
Elisabeth Borne, prim-ministrul Frantei, Foto: Domine Jerome / Abaca Press / Profimedia Images
Elisabeth Borne, prim-ministrul Frantei, Foto: Domine Jerome / Abaca Press / Profimedia Images

Președintele francez Emmanuel Macron a numit-o luni pe Elisabeth Borne în funcția de prim-ministru al Franței, aceasta devenind a doua femeie care conduce guvernul de la Paris în ultimii 30 de ani, relatează Reuters.

Macron a făcut numirea după ce mai devreme în cursul zilei fostul premier Jean Castex și-a anunțat demisia în contextul în care Franța se pregătește pentru alegerile parlamentare de luna viitoare iar liderul de la Palatul Élysée dorește o persoană care să energizeze partidul său.

Un sondaj realizat imediat după turul doi al alegerilor prezidențiale din luna aprilie arată că majoritatea francezilor nu doresc ca partidul lui Emmanuel Macron să câștige o nouă majoritate în legislativul de la Paris în urma scrutinului parlamentar din iunie.

Partidul La République en Marche fondat de Macron în 2016, și-a schimbat denumirea în „Renaissance” la începutul lunii mai, o mutare pe care analiștii politici ai pus-o pe seama scorului slab din sondaje.

Cine este Elisabeth Borne, noul prim-ministru al Franței

În vârstă de 61 de ani, Borne este o birocrată de carieră care a ocupat mai multe funcții în guvernul francez în perioada în care a fost membră a Partidului Socialist, ea alăturându-se ulterior partidului La République en Marche fondat de Macron.

Ea a fost ministru al Transporturilor între 2017 și 2019, iar apoi pentru o scurtă perioadă ministru al Mediului în 2019, perioadă în care a promovat legislație prietenoasă față de bicicliști.

Ea a preluat apoi portofoliul Muncii și a supervizat negocierile cu sindicatele care au dus la reducerea ajutorului de șomaj pentru unele persoane fără loc de muncă.

În timpul mandatului său șomajul a scăzut în Franța la cel mai redus nivel din ultimii 15 ani iar șomajul în rândul tinerilor la cel mai scăzut nivel din ultimii 40 de ani.

O tehnocrată discretă care nu a candidat niciodată pentru o funcție publică, Borne s-a remarcat ca un negociator dus în discuțiile cu sindicatele în timpul primului mandat al lui Emmanuel Macron.

Ca ministru al Transporturilor ea a rezistat în 2017 mai multor săptămâni de proteste și greve pentru a pune capăt unui sistem de pensii și beneficii generoase de care beneficiau angajații companiei feroviare naționale SNCF.

Elisabeth Borne a devenit prima femeie numită prim-ministru al Franței în ultimii 30 de ani după ce Edith Cresson a ocupat pentru scurt timp funcția în timpul președinției socialistului François Mitterrand la începutul anilor 1990.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro